MNAR se redeschide miercurea viitoare; MNIR şi Muzeul Municipiului Bucureşti analizează măsurile pentru siguranţa vizitatorilor
Muzeul Naţional de Artă al României şi instituţiile subordonate se vor redeschide pentru public începând cu data de 20 mai, în timp ce Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Municipiului Bucureşti rămân închise, dar se pregătesc pentru respectarea recomandărilor privind siguranţa publică necesară reluării activităţii.
* "Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul 'K.H Zambaccian' şi Muzeul 'Theodor Pallady' se vor redeschide pentru public începând cu data de 20 mai 2020. Programul temporar de vizitare va fi de miercuri până duminică, în intervalul orar 11,00-17,00. În perioada 15-20 mai 2020 va avea loc pregătirea spaţiilor expoziţionale, astfel încât vizitele să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Luni, 18 mai, vor fi anunţate măsurile privind protecţia vizitatorilor împotriva COVID-19. Până ne revedem, vă invităm să descoperim arta de acasă, prin informaţiile de pe site şi mai ales prin intermediul paginilor de Facebook şi Instagram, dar şi pe canalul de YouTube al MNAR", informează instituţia muzeală într-o postare pe Facebook.
* "Din nefericire, Muzeul Naţional de Istorie a României rămâne închis şi după data de 15 mai 2020. În această perioadă, facem tot posibilul pentru a asigura cele mai bune condiţii atât pentru vizitatori, cât şi pentru personalul muzeului, astfel încât să fim cu toţii protejaţi împotriva virusului COVID-19. Revenim în cel mai scurt timp cu detalii referitoare la redeschiderea muzeului. Vă mulţumim pentru înţelegere şi abia aşteptăm să ne revedem la muzeu!", se arată pe pagina de Facebook a MNIR.
* Muzeul Municipiului Bucureşti se pregăteşte pentru redeschidere ţinând cont de toate recomandările pentru siguranţa publică necesară reluării activităţii în sectorul cultural creativ. În prezent sunt analizate toate măsurile care trebuie să fie aplicate atât pentru vizitatori, cât şi pentru personalul angajat, complementar cu acelea care urmează a fi dispuse la nivel naţional de autorităţi. MMB este preocupat de asigurarea tuturor condiţiilor optime de siguranţă şi protecţie pentru public.
'În momentul în care vor ajunge la noi toate regulile necesare pentru protecţia vizitatorilor elaborate de autorităţile competente şi vom şti ce avem de făcut, vom anunţa data redeschiderii muzeelor şi caselor memoriale din componenţa MMB. Nu redeschidem vineri, 15 mai, dar vom comunica în timp util care este această zi în momentul în care vom cunoaşte tot ce trebuie să facem pentru ca publicul vizitator să beneficieze de protecţia sanitară stabilită prin ordin comun al Ministrului Culturii şi al Ministrului Sănătăţii, precum prevede legea adoptată recent de Parlament.Trebuie să ştim exact care sunt eforturile necesare pentru implementarea noilor norme, inclusiv prin reglementări ale Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, în subordinea căreia funcţionăm', a declarat Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti", informează MMB. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior, reiese din anunțul publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Maria Rotar, care în prezent este director adjunct, a obținut nota 9,6
BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale
Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Turneul 'Madrigal de Crăciun' - zece spectacole în opt orașe din România
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, va susține în luna decembrie zece spectacole organizate în opt orașe din România, în cadrul turneului 'Madrigal de Crăciun', informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Spectacolele, care vor fi susținute al
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a prezentat bilanțul - patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative
Ministerul Culturii a transmis marți un bilanț al ministrului de resort, Andras Istvan Demeter, aferent perioadei 23 iunie 2025 - 20 octombrie 2026, care prezintă principalele activități dedicate modernizării sectorul cultural din România, printre care cele legate de patrimoniu, diplomație culturală, investiții, industrii creative. Potri
Covasna: Actorul Sergiu Aliuș, cu o carieră de peste trei decenii pe scena TAM, a încetat din viață
Actorul Sergiu Aliuș, care a făcut parte timp de peste trei decenii din echipa Teatrului 'Andrei Mureșanu' (TAM) din Sfântu Gheorghe, a încetat din viață la vârsta de 65 de ani, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri la Cimitirul Ortodox din municipiu, a anunțat conducerea instituției. Potrivit su
PF Daniel: 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - o mărturie despre felul în care instituția și-a păstrat continuitatea
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că lansarea ultimelor volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române' reprezintă o mărturie despre felul în care o instituție fundamentală a culturii românești a traversat schimbarea de paradigmă istorică, inaugurată în Decembrie 1989, și despre modul în care a știu
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Bihor: 'Les Films de Cannes a Oradea', în premieră, cu filmul '4 luni, 3 săptămâni...' în deschidere
Festivalul 'Les Films de Cannes a Oradea' va avea prima ediție în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, cu proiecții de filme premiate la Cannes, întâlniri cu invitați și un concert de muzică de film. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, evenimentul de deschidere va avea loc pe 29 octombrie, la Muzeul Țării
Editorii cer garantarea unei contribuții 'decisive' la organizarea prezenței României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028
Consiliul Director al Asociației Editorilor din România (AER) solicită garantarea unei contribuții decisive la organizarea prezenței României ca invitat de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028 și subliniază că procesul are opt luni de întârziere, din motive neimputabile breslei editoriale.











