Filmul "Cardinalul" în regia Nicolae Mărgineanu - în premieră, miercuri, la Cinema Pro

Filmul "Cardinalul", în regia lui Nicolae Mărgineanu, producţie cinematografică care prezintă o parte din viaţa Cardinalului Iuliu Hossu, a fost prezentat în avanpremieră, marţi, la Bucureşti, premiera oficială fiind programată, miercuri, la Cinema Pro din Capitală.
Filmul, realizat alb-negru şi color, pune accent pe momentul în care episcopul român unit a vestit Marea Unire pe platoul de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, urmat de aspecte din perioada detenţiei de la Penitenciarul Sighet.
Nicolae Mărgineanu a mărturisit că ideea realizării acestui film i-a venit după ce a citit o relatare despre întâlnirea pe care Iuliu Hossu a avut-o cu trimisul Papei şi în care i s-a adus la cunoştinţă că a fost numit cardinal şi era invitat să meargă definitiv la Vatican.
"Ideea filmului a pornit datorită faptului că sunt ardelean şi cunoşteam istoria episcopului Iuliu Hossu şi când au apărut, în urmă cu 12 - 13 ani, memoriile lui, care sunt extraordinare, tentaţia de a face film a fost foarte puternică, mai ales după ce am citit, relatată de cineva, discuţia pe care a avut-o cu trimisul Papei şi atitudinea lui, pe care foarte puţini ar fi avut-o aşa cum a avut-o el. (...) Ştiu că am avut atunci o tresărire şi am spus că sunt mândru că sunt român. Am făcut prima formă de scenariu, iar Bogdan Adrian Toma l-a răsturnat şi l-a îmbogăţit foarte mult", a declarat regizorul, pentru AGERPRES.
El a afirmat că pelicula a ieşit "mult mai bine" faţă de cum se aştepta, având în vedere posibilităţile pe care le-a avut.
"Faţă de posibilităţile pe care le-am avut, s-ar părea că a ieşit bine, chiar mai bine decât mă aşteptam, pentru că s-a filmat cu destul de multă rapiditate, actorii au fost foarte pregătiţi şi n-am avut mare lucru să le transmit. Am avut discuţii înainte, iar ei şi-au intrat bine în rol şi rareori dădeam mici indicaţii tehnice mai mult decât vreo schimbare de joc", a spus Nicolae Mărgineanu.
Regizorul a adăugat că, acum, nu ar putea face o continuare a acestui film. "Cel puţin nu acum, poate altă dată. Dar, slavă Domnului, subiecte sunt foarte multe şi mai ales din viaţa foştilor deţinuţi politici, fiindcă povestea fiecăruia dintre ei poate fi un scenariu de film", a explicat el.
"În anii '50, conducătorii Bisericii Greco-Catolice sunt arestaţi şi închişi în Penitenciarul de la Sighet. Regimul sovietic interzice existenţa altei biserici în afara celei ortodoxe. În faţa chinurilor şi unora dintre cele mai perfide mijloace de dezumanizare, alternativele sunt convertirea sau moartea. În faţa torţionarilor se ridică Episcopul Iuliu Hossu care prin curaj şi verticalitate devine o călăuză pentru ceilalţi preoţi", se arată în prezentarea peliculei.
Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de Radu Botar. Din distribuţie mai fac parte Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crişan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor. AGERPRES/(A - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
O nouă brățară dacică de aur recuperată, prezentată la MNIR; Oberlander-Târnoveanu: Deschide un nou front de investigație
O nouă brăţară dacică de aur braconată din zona sitului arheologic de la Sarmizegetusa Regia, recuperată de autorităţile române, a fost prezentată, miercuri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), fostul manager al instituţiei muzeale Ernest Oberlander-Târnoveanu declarând că aceasta nu face parte din brăţările urmărite până ac
PF Daniel, mesaj de Sfintele Paști: Să arătăm în jurul nostru iubire smerită și milostivă, iertare, pace și bucurie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj în care îndeamnă cu ocazia Sfintelor Paști la 'iubire smerită și milostivă, iertare și bucurie' față de cei din jurul nostru, ca daruri ale lui Hristos Cel înviat. 'Prin iubirea Sa smerită și milostivă, Domnul
Ministrul Intotero, la finalul Programului RO-CULTURA: 34 de milioane de euro pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural românesc
România a reușit să unească, să salveze și să pună în valoare patrimoniul cultural românesc cu ajutorul fondurilor externe alocate de Norvegia, Islanda și Liechtenstein - 34 de milioane de euro, a declarat ministrul Culturii, Natalia Intotero, miercuri, la conferința de presă prilejuită de închiderea Programului RO-CULTURA.
Gorj: Hora de pomană, organizată a doua zi de Paști la Tismana
Hora de pomană, un obicei vechi, va fi organizată în a doua zi de Paști în orașul Tismana, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, Ionuț Bordeiași. Potrivit acestuia, hora de pomană are un caracater deosebit, fiind spe
Cardinalul Lucian: Să ne trăim viața cu inimi luminate, cu minți limpezi, cu suflete bune, cu vieți înnoite
Cardinalul Lucian, Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, adresează, în Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2025, un îndemn la a trăi viața 'cu inimi luminate, cu minți limpezi, cu suflete bune, cu vieți înnoite'. 'Nu putem să rostim 'Cristos a î
Instituțiile muzeale din cadrul Muzeului Municipiului București vor fi închise de Paști
Unitățile muzeale din cadrul Muzeului Municipiului București (MMB) vor fi închise de Paști, conform unui anunț făcut miercuri. Potrivit paginii de Facebook a MMB, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Palatul Suțu, Muzeul 'Theodor Aman', Casa 'Filipescu-Cesianu', Muzeul 'George Severeanu', Muzeul 'Victor Babeș'
Muzeul Național de Artă al României - închis de Paști
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile muzeale satelit - Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady - vor fi închise de Paști. Potrivit site-ului MNAR, programul în perioada Sărbătorilor Pascale este următorul: * Sediul central și muzeele-satelit: închise în zilele de 18, 19 și 20 apri
Sfânta Lumină - adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim; tradiția inaugurată de Patriarhul Daniel continuă în Anul Centenar
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și va fi oferită delegaților eparhiilor prezenți la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă'. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhi
Concert tribut Gabriel Cotabiță, pe 28 aprilie, la TNB
Un concert tribut pentru Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai populari artiști ai României din ultimii 40 de ani, va avea loc pe 28 aprilie, de la ora 19:30, la Sala 'Ion Caramitru' a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din Capitală. 'Concertul va fi numai cu melodiile cântate de Gabi, melodii ajunse în s
CNA a luat noi decizii privind mesajele cu conținut ilegal de pe rețelele de socializare
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis o serie de decizii față de materialele audiovizuale cu conținut ilegal identificate pe rețelele de socializare. Potrivit unui comunicat al CNA transmis, marți, AGERPRES, întrunit în ședință, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autose
Arhiepiscopul Aurel Percă, în Pastorala de Paști: Ca popor pascal, să ne rugăm pentru darul păcii, al Domnului înviat
Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de București, Aurel Percă, salută, în Scrisoarea pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului, sărbătorirea Paștelui de către toți creștinii, aparținând diferitelor confesiuni, și îndeamnă la rugăciunea pentru pace în țară, în lume și în inimile credincioșilor.
Tulcea: Expoziția multimedia 'Corp comun. Vol. 2', la Muzeul de artă
Muzeul de artă din orașul Tulcea găzduiește, începând de marți, expoziția 'Corp comun. Vol. 2', semnată de artiștii Magdalena și Bogdan Pelmuș, o continuare a evenimentului derulat în primăvara anului trecut în București, care cuprinde atât desene, cât și lucrări textile, video, realizate în lemn, plastic și metal.
CNA: Niciun partid nu folosește timpii de antenă în favoarea altui candidat decât cel înregistrat inițial
Niciun partid nu poate folosi timpii de antenă în favoarea unui alt candidat decât cel înregistrat inițial, afirmă CNA, care citează decizia BEC potrivit căreia 'atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiția electorală, în primul tur de scrutin, această formațiune politică nu poate face campanie
Hunedoara: Fresce importante din Castelul Corvinilor, restaurate în Sala Dietei
Mai multe fresce importante din Castelul Corvinilor sunt restaurate, în această perioadă, de specialiști atestați, în cadrul unui proiect de conservare și punere în valoare a acestui monument istoric, finanțat din fonduri europene, în plan fiind cuprinsă și restaurarea frescei exterioare a Turnului Buzdugan. 'De c&a
A paisprezecea brățară dacică recuperată va fi prezentată la Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) anunță că va organiza o conferință de presă, miercuri, cu ocazia recuperării celei de-a paisprezecea brățări dacice de aur descoperite ilegal în cadrul activităților de braconaj întreprinse în zona siturilor din patrimoniul UNESCO din zona Munților Orăștiei. 'Muzeul Național de Istorie a