Gorj: Hora de pomană, organizată a doua zi de Paști la Tismana
Hora de pomană, un obicei vechi, va fi organizată în a doua zi de Paști în orașul Tismana, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, Ionuț Bordeiași.
Potrivit acestuia, hora de pomană are un caracater deosebit, fiind specifică zonei central-vestice și zonei de sud din județul Gorj.
'Sunt zone unde există tradiția ca a doua zi de Paști, lunea, să se organizeze hora de pomană. Este o manifestare care ține în primul rând de tradiția locală, nu toate localitățile județului nostru au avut sau au în cultura lor ideea de horă de pomană. (...) Am identificat la Tismana că acolo se încearcă de câțiva ani, și anul acesta o să fim și noi acolo să promovăm și să discutăm mai intens despre acest subiect, se organizează luni, în centru, la ora 17:00, hora de pomană. Hora de pomană are niște particularități, adică începe cu un fel de pomenire, aduce aminte, pentru că în cultura noastră, românii au impregnat în ființa lor ideea că cei care au plecat dintre noi nu au plecat definitiv, ci ei mai sunt, ne mai văd, și atunci, la marile sărbători, pe lângă ideea de horă de pomană, exista și această noțiune de a da de pomană, considerând că legătura nu poate fi păstrată decât în măsura în care îi considerăm că sunt acolo lângă noi', a menționat Ionuț Bordeiași.
De asemenea, în comunele Lelești și Bălești va avea loc, de Paște, hora satului.
'Duminică, în prima zi de Paște, la Lelești, la ora 16:00, la Teatrul de Vară se va organiza hora satului și ca particularitate acolo s-a lansat, în urmă cu doi ani, o provocare foarte frumoasă, s-a cerut ca cei care participă la această horă tradițională de Paște să vină îmbrăcați în cel mai frumos costum popular pe care îl au. Asta face ca de la an la an numărul celor care vin îmbrăcați în straiul popular tradițional să fie din ce în ce mai mare. S-a inițiat și un concurs anul trecut, să fie premiat cel mai frumos costum popular și am aflat că cineva a fost prezent anul trecut cu un costum care are o vechime de peste 200 de ani. (...) De asemenea, hora satului se va organiza și la Bălești, duminică, începând cu ora 19:00, la stadion, în satul Ceauru. Mai așteptăm confirmări', a mai spus directorul CJCPCT Gorj. AGERPRES/(A - redactor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Filmul 'Fjord', în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Filmul 'Fjord', cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d'Or din cariera sa și care este desemnat propunerea României pentru Premiile Oscar, va avea premiera națională pe 15 ianuarie 2027, informează un comunicat al Mobra Films transmis, joi, AGERPRES. Lansarea va fi marcată de o gală la Sala Palatului din București, l
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând situația geopolitică și religioas
Art Safari New Museum deschide al doilea sezon al anului: Expoziții Brâncuși și Mungiu, printre propuneri
Art Safari New Museum a deschis, joi, în Amzei 13, cel de-al doilea sezon expozițional din acest an, până pe 20 decembrie iubitorii artei putând descoperi, printre altele, o expoziție despre Brâncuși și muzele care i-au influențat creația, curatoriată de Doina Lemny, și o incursiune în curentul Pop Art, curatoriată de Alexandre Eram, cu icons al
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' - concert extraordinar în curtea Spitalului Colțea, pe 23 septembrie
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, alături de copii din corurile Cantus Mundi, vor susține pe 23 septembrie, începând cu ora 20:45, un concert extraordinar în curtea Spitalului Clinic Colțea din București. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat medicilo
MNAR: Tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi'
Un nou tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi', pictură olandeză din secolul al XVII-lea, provenită din colecția Muzeului Național Brukenthal, va avea loc, joi, de la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă al României. 'De la Hausbuchmeister la Albrecht Durer sau Lucas Cranach
MNAR/Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin, după restaurare, în Galeria de Artă Europeană
Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin în Galeria de Artă Europeană de la Muzeul Național de Artă al României, în urma unui îndelung și laborios proces de restaurare. Realizate de Lucas Cranach cel Bătrân, unul dintre marii pictori ai Renașterii germane, lucrările 'Decapitarea Sfântului Ioan B
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la Muzeul Național de Istorie
Muzeul Național de Istorie a României găzduiește joi, începând cu ora 14:00, lansarea emisiunii de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric', eveniment organizat în parteneriat cu Romfilatelia și Compania Națională Poșta Română. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis AGERPRES, în cadrul
Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova
Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național: De șapte luni nu ne-am primit salariile
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național, Ramona Bălășcuță, a afirmat miercuri că angajații instituției nu și-au mai primit salariile de șapte luni, accentuând că ceea ce se primește 'strict pentru zona de cercetare' este insuficient pentru a asigura mentenanța, întreținerea, funcționalitatea și pentru salariile personalului unui muzeu naț
Spectacolul 'Marile speranțe', în premieră la Teatrul Excelsior, pe 30 septembrie și 1 octombrie
Seria premierelor din noua stagiune a Teatrului Excelsior este deschisă cu spectacolul 'Marile speranțe' după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, premiera oficială este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie, de la ora 19
Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"
Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a. Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGE
Vila Samurcaș, monument istoric din incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Vila Samurcaș, monument istoric aflat în incinta Muzeului Național al Țăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul 'Temelii Culturale', a anunțat, miercuri, directorul Unității de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ștefan Trîmba
Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani
O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex
'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film
'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect
Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist













