Aproape 12.000 de piese, de la ţesături din fibre de urzică până la cel mai fin borangic, covoare şi costume populare din toate colţurile lumii, toate sunt reunite în primul Muzeu al Textilelor, ce a fost deschis în comuna hunedoreană Băiţa, pe vremuri una dintre aşezările bogate cuprinse în patrulaterul de aur al Apusenilor.

Cu multă muncă, răbdare şi pasiune, soţii Florica şi Romulus Zaharia, împreună cu fiica lor, Ana, au reuşit să transforme fostul magazin universal din sat într-un loc dedicat artei, creaţiei ce poate fi regăsită în materialele ţesute din diverse fibre. Este un spaţiu unde se poate compara curăţenia cămeşii din cânepă crescută în Apuseni cu cea purtată de samuraii din Japonia sau similitudinile care există între costumele populare din Grecia şi cele pe care încă le mai poartă românii din Ţinutul Pădurenilor.

Strânsă de-a lungul a patru decenii, colecţia Muzeului Textilelor din Băiţa poartă amprenta zecilor de ani pe care specialistul Florica Zaharia, cu un doctorat în domeniul său de activitate, i-a petrecut la Muzeul Metropolitan din New York. Seriozitatea şi soliditatea cunoştinţelor adunate de românca din Băiţa i-au determinat pe americani să-i încredinţeze chiar coordonarea departamentului de restaurare şi conservare a materialelor textile din colecţiile celebrului muzeu.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES FOTO

Poate vă întrebaţi de ce Florica Zaharia, un specialist recunoscut de lumea bună a ştiinţei şi artei, deopotrivă, a deschis un muzeu al textilelor tocmai în comuna Băiţa, când alte oraşe sau centre universitare mari ar fi putut oferi o altă anvergură pasiunii şi meseriei sale?

"Pentru că este aproape de casă. Am dorit să fim aproape de rădăcinile noastre iar Băiţa este un loc minunat, unde am mai putut găsi locaţii care ne interesează şi care corespund cu ceea ce vrem să facem. Meseria şi educaţia de acasă sunt legate de producţia textilă. Am învăţat acasă, apoi în mediul academic şi apoi prin profesarea meseriei. Asta ştiu să fac şi sunt norocoasă că familia, soţul şi fiica mea, mă susţin în acest proiect", a răspuns doamna Zaharia, fiică a locurilor.

Chiar dacă nu ne-am propus să facem o descriere în amănunt a muzeului, pentru că plăcerea vizitării acestuia stă tocmai în a-i descoperi secretele, am desprins însă câteva secvenţe şi poveşti ale exponatelor cu gândul că fiecare piesă are istoricul său, unul care captivează atenţia privitorului dincolo de frumuseţea îngemănării culorilor, a ţesăturilor sau a croiului.

Aşadar, închipuiţi-vă un spaţiu curat, alb, cu jaluzele discrete la geamuri, în care spoturile reflectoarelor scot în evidenţă elemente ale unor ţesături, culori sau modele. Toate sunt aranjate cu grijă şi te conduc de la o piesă la alta. Uneori, îţi dau timp să-ţi tragi sufletul, după care te poartă rapid în alt colţ al planetei, despre care ai auzit prea puţine.

Chiar la intrare, o ţesătură din cânepă de Hărţăgani, bătută bine la război, iarna, de femeile din Apuseni, este aşezată lângă o altă pânză de cânepă colecţionată din China. În contrast, o ţesătură extrem de fină ne arată ce se poate realiza dintr-un fir de ramie, o fibră extrasă dintr-o plantă de urzică despre care aflăm că o găsim tocmai în Coreea de Sud. Şi colecţia continuă adunând pe un perete, într-un mod fericit, un bogat covor american cu un simplu lăicer oltenesc, înnobilat însă de o cromatică de excepţie, pentru ca totul să culmineze cu un superb covor de rugăciune ţesut în Sahara din lemn de palmier şi piele.

Sigur, fiecare are o istorioară iar ghidul nostru, doamna Zaharia, îşi aminteşte cu plăcere de întâmplările prin care a trecut atunci când le-a achiziţionat pentru colecţia din muzeul pe care-l deţine şi conduce. Bunăoară, lăicerul, un fel de covor folosit la împodobirea pereţilor caselor din sudul ţării, a ajuns în muzeu după ce a ţinut de umbră unei grămezi de pepeni verzi aduşi tocmai de la Calafat.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES FOTO

"Acest lăicer l-am găsit imediat după Revoluţie la piaţa din Deva. Pe vremea aceea, piaţa nu era organizată, era un fel de câmp liber în care oamenii din toată ţara îşi aduceau legumele şi fructele. Lăicerul acesta superb, într-o cromatică minunat păstrată, de culori naturale, acoperea nişte pepeni veniţi din zona Calafatului. Erau vânduţi de o femeie, înconjurată de vecinii şi prietenii care veneau din aceeaşi zonă. Când l-am văzut sub soarele foarte puternic al verii, am înţeles că este o piesă extraordinară şi am dorit să-l recuperez. I-am oferit doamnei un anumit preţ, dorind să-l cumpăr, dar ea a refuzat să-l vândă, spunând că este o amintire de la soacra ei. De obicei, respect decizia oamenilor de a păstra obiectele şi nu insist în a le cumpăra, dar acesta se deteriora văzând cu ochii. Şi atunci am insistat, am ridicat preţul, prietenii ei din jur spuneau 'Vinde-l! Vinde-l!', însă femeia refuza iar preţul meu mergea tot mai sus. Până la urmă, a cedat şi am recuperat piesa iar acum este în muzeu şi are o prezenţă fantastică", spune, cu entuziasm, Florica Zaharia.

Anii petrecuţi pentru studiul artei şi al materialelor textile care o compun i-au purtat pe soţii Zaharia şi în Africa. De acolo s-au întors cu ceea ce se numeşte "un covor de rugăciune", folosit de localnici şi ţesut din fibre obţinute din lemn de palmier şi piele.

"Am locuit în Africa, în Mauritania, timp de doi ani, într-o zonă din sudul Saharei. Doream să achiziţionez un covor de rugăciune care era făcut din lemn de palmier şi piele. Am mers în 'marche' - piaţa lor din care nu lipseam nici într-o zi, pentru că erau foarte multe lucruri tentante, care mă interesau. O femeie stătea pe acest covor, pe care îl avem în expoziţie. Am rămas surprinsă şi am întrebat-o dacă îl vinde. Mi-a răspuns: 'Ăsta nu merită să fie cumpărat, e un nimic!'. Am insistat însă până când l-a ridicat de pe nisipul Saharei, mi l-a dat cu un preţ derizoriu şi aşa a intrat în colecţie", rememorează povestea Florica Zaharia.

Dincolo de aceste istorioare, muzeul nu are doar funcţionalitatea pe care o oferă un spaţiu de expunere.
Locul care găzduieşte colecţiile de acum este amenajat de soţii Zaharia în fostul magazin sătesc al comunei Băiţa, dar muzeul va ocupa trei clădiri, fiecare cu rostul său. Una dintre ele este o casă din secolul al XIX-lea, situată chiar în centrul comunei. Casa are nevoie de o restaurare majoră, în care vor fi păstrate însă toate elementele de arhitectură interioară şi exterioară, iar locul va fi folosit apoi pentru expunerea materialelor din Muzeul Textilelor.

În acelaşi fost magazin universal a fost amenajat un ArtCafe dedicat activităţilor cu tinerii şi comunitatea. Sala de conferinţe, tot de aici, va găzdui, temporar, şi alte expoziţii, până când casa va fi restaurată. Şi tot în fostul magazin sunt laboratoarele de conservare şi cercetare ştiinţifică şi spaţiile administrative.

Al treilea spaţiu este o gospodărie ţărănească din satul Hărţăgani, la patru kilometri de Băiţa, iar locul va fi dedicat special pentru a ilustra tradiţiile zonei Hunedoarei.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES FOTO

Proiectul acestor spaţii culturale este unul integrat, în care specialiştii vor lucra alături de tineri, iar dincolo de experienţa acumulată de fiecare în parte se va regăsi şi frumuseţea locurilor.

"Perspectivele sunt largi, dar va trebui să mergem pas cu pas. Dorim şi deja am început să formăm grupuri de specialişti care să cerceteze pe anumite teme legate de textilele româneşti, plasate într-un context global. Vrem să aducem în acest proiect studenţi şi experţi, tineri care au de învăţat din acesta. Dorim să publicăm rezultatele, sunt proiecte de durată. Dorim să avem activităţi cu tinerii aflaţi la momentul formării profesionale. La vară o să avem doi interni care o să lucreze în muzeul nostru. Sunt grupuri care s-au anunţat că vor veni pentru cercetarea unui obiect sau grup de obiecte. Sunt foarte multe cereri din ţară şi străinătate pentru acest proiect", a explicat Florica Zaharia.

Curioşii care vor să vadă cum arată un muzeu dedicat artei textilelor pot să viziteze acest loc în zilele de joi şi vineri, între orele 11,00 şi 16,00, dar gazdele sunt deschise şi pentru programări ale unor grupuri de turişti, toate datele necesare fiind disponibile pe site-ul muzeului - www.muzeultextilelor.org. AGERPRES/(A, AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)