logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cristi Puiu despre rolul principal jucat în ''Aurora'': Dacă aş fi murit fără să fac asta, aş fi regretat

Imagine din galeria Agerpres

Regizorul Cristi Puiu a declarat vineri, la lansarea pe blu-ray a filmului "Aurora", în care a jucat şi rolul principal, că, dacă nu ar fi interpretat protagonistul, ar fi regretat, deşi a mărturisit că misiunea a fost mai grea decât şi-a imaginat.

"Suferinţa a fost autentică şi am suferit ca un câine (...) Nu am crezut că va fi atât de greu. Doi ani nu am fost om", a mărturisit Puiu, la TIFF Lounge, unde a fost lansat filmul său, în acest format. Lansarea a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania "TIFF", care se încheie duminică.

Puiu a vorbit despre misiunea sa în acest film, în premieră pentru el, de a fi şi regizor şi actor principal. "E foarte complicat să te afli şi de o parte şi de alta a aparatului de filmat, dar, dacă aş fi murit fără să fac asta, aş fi regretat, în Paradis sau în Infern, unde am ajunge", a adăugat Puiu.

Legat de alegerea sa, de a juca el rolul lui Viorel, un bărbat cu probleme în familie, care ajunge să ucidă, Puiu a spus, cu umor, că a decis să interpreteze el personajul "din narcisism şi din megalomanie".

Cineastul a detaliat că s-a hotărât după ce a văzut la casting 60 de actori, încurajat de actriţa Clara Vodă, care le dădea replica acestora, la probe.

"Cumva, toţi s-au supărat. Dar e un singur rol. Adică, ai 60 de actori care se supără deodată toţi pe tine că joci tu când ar fi putut juca el. Care el, din ăştia 60? Cam fiecare s-a simţit deposedat de un posibil rol. Oricum, unul aş fi luat, deşi am văzut 60 de oameni", a mărturisit Puiu.

El a adăugat că şi actriţa Luminiţa Gheorghiu a fost de acord cu el, când a văzut filmul. Ea i-a spus, a povestit Puiu, "N-ai fi putut să explici ce ai obţinut aici. Cum să pui în cuvinte asta?"

"Eu n-aş putea să fiu actor decât dacă aş face un singur rol, două, maxim trei, pentru că m-ar consuma total", a mărturisit regizorul.

Puiu a vorbit, la TIFF Lounge, şi de recenta sa experienţă la filmările pentru cel mai recent proiect al său, "La conac".

"Am zis 'Domne, ar trebui să se introducă bătaia în cinematografie (...) nu bătaia, dar să te coste. Să te coste, nene. Şi majoritatea, nu, aleg să fenteze treaba asta", a spus el.

Regizorul, care a prezentat "Aurora", în 2010, în competiţia de la Cannes, a vorbit despre "costurile" muncii în film.

"Dacă nu te costă, nici nu se vede. Trebuie să te coste. Dacă vrei să eviţi suferinţa ... Dar de ce să o eviţi, frate? Dacă vrei să o eviţi, stai acasă, de ce mai vii pe platoul de filmare?", a spus el.

Despre formatul blu-ray el al filmului "Aurora", Cristi Puiu a spus că intenţionează să aducă un "plus", pe lângă filmul în sine.

"Azi se piratează filme. Cum faci? Scoţi un DVD pe care n-o să-l cumpere nimeni, pentru că oricum l-au descărcat de pe net (...) Adică ne-am gândit că poate ar fi cazul să schimbăm puţin ceva în peisaj, şi anume să scoatem pe piaţă un obiect care să însemne mai mult decât filmul. Şi atunci filmul să existe în calitate foarte bună, adică blu-ray, şi cumva să îi oferi posibilitatea spectatorului de a se întâlni şi altfel cu autorul filmului", a afirmat Puiu.

Tipărită într-un tiraj limitat de numai 300 de exemplare unice înseriate, ediţia de colecţie "Aurora" cuprinde filmul în format Blu-ray (cu subtitluri în engleză şi franceză), însoţit de un interviu realizat de Mihnea Măruţă, cu versiunea în limba engleză, precum şi de o selecţie de 48 de fotografii, făcute de Sorin Nainer pe set-ul de la filmările pentru "Aurora". Ediţia blu-ray a filmului conţine o secvenţă inedită, care nu a fost inclusă în montajul iniţial.

Regizorul a mărturisit că alege să nu se uite la filmele sale, iar, atunci când alege să o facă, găseşte greşeli.

"Eu nu mă uit la filmele mele. (...) Cum să mă uit la filmele mele? Hai, că mă duc acasă, că trebuie să mă uit la 'Moartea domnului Lăzărescu' (...) De fiecare dată când îţi revezi filmele, suferinţa creşte. Adică nu te uiţi la filmul ăsta şi zici 'Ia, uite ce film bun am făcut'. Vezi toate bubele", a spus el. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 03-05-2026 19:30

Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)

Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de

Cultura - Media 03-05-2026 19:25

Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)

Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și

Cultura - Media 03-05-2026 11:21

Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic

Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.

Cultura - Media 03-05-2026 11:05

REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare

Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc

Cultura - Media 02-05-2026 11:17

Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES

Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați

Cultura - Media 01-05-2026 21:14

Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB

Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al

Cultura - Media 01-05-2026 14:08

Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română

Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea

Cultura - Media 01-05-2026 10:49

Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București

Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă

Cultura - Media 30-04-2026 19:22

Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist

Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț

Cultura - Media 30-04-2026 16:23

Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)

Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir

Cultura - Media 30-04-2026 11:21

Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului

Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public

Cultura - Media 30-04-2026 11:07

Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend

Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de

Cultura - Media 30-04-2026 11:00

AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate

Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu

Cultura - Media 30-04-2026 10:59

Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării

Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce

Cultura - Media 30-04-2026 09:55

Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B