Retrospectivă Victor Rebengiuc, la Festivalul Serile Filmului Românesc de la Iaşi; pelicula 'Moromeţii' - proiectată în deschidere
Ediţia din acest an a Festivalului Serile Filmului Românesc, ce se va desfăşura în perioada 6 - 10 iunie, la Iaşi, îi este dedicată actorului Victor Rebengiuc.
Cea de a 9-a ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc va aduce la Iaşi actori, regizori, filme româneşti, documentare, scurtmetraje şi premiere, concerte româneşti, precum şi noi evenimente-concept.
Potrivit directorului festivalului, Andrei Giurgia, în cadrul ediţiei din acest an vor fi şapte secţiuni: Retrospectiva Victor Rebengiuc; Premieră; Documentar; Elisabeta Bostan; Documentar AGERPRES; Scurtmetraj; Cele mai bune filme româneşti ale anului 2017 - 2018.
Selecţia filmelor din acest an este realizată de invitatul special - Victor Rebengiuc, în colaborare cu ambasadorul acestui eveniment, Irina-Margareta Nistor.
Programul festivalului include o retrospectivă a filmelor în care a jucat, de-a lungul timpului, Victor Rebengiuc şi "care au adus o contribuţie importantă cinematografiei româneşti". Retrospectiva va cuprinde filmele "Moromeţii", "Pădurea Spânzuraţilor" (1965), De ce trag clopotele, Mitică?" (1981), "Faleze de nisip" (1983) şi "Medalia de onoare" (2009).
Ediţia din acest an va fi deschisă cu o proiecţie a filmului "Moromeţii" (1988), a precizat Andrei Giurgia, directorul SFR, într-o conferinţă de presă. "Pe 6 iunie o să facem deschiderea festivalului, în aer liber, cu o prezentare a filmului 'Moromeţii'. E o copie făcută special pentru Iaşi", a anunţat Andrei Giurgia.
La rândul său, Irina-Margareta Nistor a făcut referire la noutăţile acestei ediţii.
"Întotdeauna venim cu alte filme şi alţi invitaţi, dar şi cu o parte dintre cei care au mai fost, fiindcă Iaşiul creează dependenţă, nu numai de film, dar şi de locurile de acolo, pentru că au un public absolut formidabil şi înainte de toate pentru că-l avem pe Victor Rebengiuc - marea noastră victorie de anul acesta. Avem filme care-i sunt dedicate şi în care joacă, într-unul dintre ele 'Medalia de onoare' există o scenă în care joacă alături de Simona Bondoc (...) Vom avea proiecţii care se vor ţine în locuri diferite, inclusiv pe malul unui lac, unde va fi probabil la fel ca la un picnic", a afirmat Irina-Margareta Nistor.
Victor Rebengiuc a spus că invitaţia la Serile Filmului Românesc reprezintă "o situaţie ciudată" pentru el, afirmând că lui nu-i place să fie scos în evidenţă decât atunci când interpretează un personaj, pe scenă sau în film.
"Viaţa mea particulară nu este interesantă pentru nimeni. E o viaţă simplă, nu am vreo problemă să merg, să mă vadă paparazzi, să mă pună în poză în gazete. (...) În momentul când mi se dă să patronez un festival de film... chiar nu ştiu ce să spun. Dacă doriţi să faceţi asta, puteţi să o faceţi, dar eu m-aş ascunde în situaţia asta", a spus Rebengiuc.
Ediţia din acest an a festivalului va aduce în faţa publicului din Iaşi patru premiere din 2018 - "Licu - o poveste românească", "Charleston", "Braşov - doi ani prea devreme" şi "Marea Unire - România, la 100 de ani" - un documentar AGERPRES.
În cadrul evenimentului va avea loc în foaierul Ateneului din Iaşi şi vernisajul expoziţiei de fotografie AGERPRES - "România: Evoluţie - 100 de ani".
"Găsesc de fiecare festivalul Serile Filmului Românesc cu mare interes, cu plăcerea cinefilului, pentru că în primul rând eu vreau să fiu la Iaşi ca să mă uit la filmele pe care le aduc copiii aceştia frumoşi. Anul acesta va fi al treilea an în care AGERPRES contribuie după puteri cu un film, dar este cred primul an în care prezentăm un film de o asemenea anvergură şi cu o asemenea însemnătate. Este un film la care colegii mei au lucrat mai mult de un an de zile, un documentar istoric în care se împletesc practic firul istoric cu poveştile unor oameni care au trăit direct sau rudele lor au trăit în mod direct două dintre cele mai importante, dacă nu cele mai importante, evenimente istorice care ne-au adus la acest moment - Marea Unire de la 1918, dar şi ceea ce aş numi marea despărţire din timpul sau după cel de-Al Doilea Război Mondial. Filmul nostru (n.r. - 'Marea Unire - România, la 100 de ani') vine cu nişte poveşti extraordinar de emoţionante. (...) Din nou venim şi cu o expoziţie de fotografie, tot parte a proiectelor AGERPRES de Centenar, expoziţie care se numeşte 'România: Evoluţie - 100 de ani'. Mă gândesc că în anul Centenarului, pe lângă privirile pe care le aruncăm spre trecut, trebuie să ne concentrăm mai mult pe viitor, să ne dăm seama unde am ajuns, dar şi să ne gândim unde vrem să ajungem. Această expoziţie are la bază fotografii de arhivă, fotografii de la Revoluţie, dar şi fotografii care au la bază evoluţia României în ultimii 100 de ani", a declarat directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, Alexandru Giboi.
Festivalul Serile Filmului Românesc a fost iniţiat în anul 2010 de Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B











