Ivaşcu, la deschiderea Bookfest: O carte e ca un prieten, trebuie să încerci de mai multe ori până o găseşti
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a declarat, la deschiderea celei de-a XIII-a ediţii a Salonului de Carte Bookfest, că "o carte este ca un prieten" şi a spus că aceste cărţi "ne învaţă să visăm".
"O carte e ca un prieten, trebuie să încerci de mai multe ori până o găseşti, dar când vă întâlniţi rămâneţi împreună pe viaţă. Va fi mereu aproape de tine, nu te va dezamăgi şi-ţi va da putere şi încredere în clipele de îndoială. Cartea este memoria acumulată a celor dinaintea noastră, cartea face posibilă educaţia şi comunicarea oamenilor, cărţile ne învaţă tot ce există şi, deseori, mai mult. Cărţile, mai ales, ne învaţă să visăm", a declarat, miercuri, George Ivaşcu.
Ministrul a salutat prezenţa la Bookfest a tinerilor şi a evidenţiat importanţa acestei ediţii a manifestării, în contextul în care SUA reprezintă invitatul de onoare al salonului.
"La Bookfest avem de ales din cataloage de edituri tot mai bogate de la an la an, avem traduceri tot mai îngrijite şi tipărituri de calitate, avem autori şi titluri noi şi mă bucur că avem atâţia tineri, pentru că înseamnă că avem şi cititori noi. Valoarea acestei ediţii este cu atât mai mare, cu cât invitatul de onoare în acest an sunt Statele Unite ale Americii", a spus Ivaşcu.
Totodată, ministrul Culturii a îndemnat la căutarea, în standurile editurilor prezente la Bookfest, cărţii menite a schimba viaţa cititorului care o va descoperi.
"Pe aceste rafturi din jurul nostru sunt mii de volume care vă vor informa, educa, uimi, amuza sau pune pe gânduri. Printre ele poate va fi şi o carte care vă va schimba complet viaţa. Ajunge să o întâlniţi şi s-o adoptaţi. Şi, ca să reiau formula magică folosită de mama când îşi termina povestea, veţi trăi împreună fericiţi până la adânci bătrâneţi. Vă urez căutare rodnică", a încheiat George Ivaşcu.
La deschiderea Bookfest au fost prezenţi preşedintele Klaus Iohannis şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.
Şeful statului a apreciat că un eveniment dedicat cărţii reprezintă întotdeauna un prilej de bucurie pentru cititori, un semn de normalitate pentru cultura română, dar şi o dovadă a responsabilităţii faţă de tineri şi a precizat că se numără printre cei care cred în "legătura dintre carte, educaţie şi consolidarea democraţiei".
"Am acordat Înaltul Patronaj Salonului Internaţional de Carte Bookfest în anul Centenarului pentru că am dorit să subliniez rolul esenţial al cărţii în păstrarea memoriei unui popor, în dezvoltarea conştiinţei sociale şi naţionale, şi pentru că mă număr printre cei care cred în legătura dintre carte, educaţie şi consolidarea democraţiei", a punctat şeful statului.
Salonul de Carte Bookfest 2018, care reuneşte peste 150 de edituri şi are ca invitat de onoare SUA, s-a deschis miercuri, la Romexpo. Desfăşurată timp de cinci zile, în perioada 30 mai - 3 iunie, pe o suprafaţă cu 50% mai mare decât în anii trecuţi, de peste 15.000 mp, ediţia din acest an a Bookfest prilejuieşte întâlnirea cu nume de prestigiu ale culturii noastre.
Participarea SUA din acest an, ca ţară invitată de onoare, se desfăşoară sub motto-ul "Celebrating the South" şi prilejuieşte publicului român întâlnirea cu autori americani din diverse domenii.
Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cu sprijinul MCIN şi al Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Bucureşti, evenimentul beneficiind, pentru al treilea an consecutiv, de înaltul patronaj al preşedintelui României. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, imagine: Alfred Schupler, redactor video: Alberta Forgiarini, grafician: Liliana Iordan, editori online: Irina Giurgiu, Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B











