#CentenarulMariiUniri Spectacolul "Teatru de război", în premieră la Naţionalul ieşean
Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi prezintă duminică premiera piesei "Teatru de război", spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri.
"Un spectacol care spune povestea unui oraş devenit capitală de război, în perioada refugiului dintre 1916 şi 1918. Vorbeşte despre destinul trupei ieşene de teatru, trupă căreia i s-au alăturat artişti refugiaţi din teatrele din Bucureşti şi Craiova, despre marile evenimente politice care au avut loc în clădirea Teatrului Naţional, despre tragicul accident feroviar din acea perioadă, despre foamete şi tifos", precizează reprezentanţii Naţionalului ieşean.
Scenariul este semnat de Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici şi Cristian Hadji-Culea iar regia îi aparţine lui Cristian Hadji-Culea. Decorul poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar, costumele au fost create de Rodica Arghir, coregrafia - Attila Bordas, iar muzica - Tibor Cari.
"Ca urmare a dezastrelor militare din 1916, a ocupării a trei sferturi din teritoriul României de către militarii Puterilor Centrale, Iaşii s-au pomenit transformaţi în capitală vremelnică, de facto, a cât mai rămăsese din ţară. Curtea Regală, Guvernul, Parlamentul au fost mutate la Iaşi. Teatrul Naţional s-a găsit în mijlocul acestor schimbări. În teatru jucau, pe rând, trupele Naţionalelor din Iaşi, Bucureşti şi Craiova, în teatru s-a mutat Parlamentul şi a ţinut şedinţele, în teatru cânta Enescu. Odată cu venirea a sute de mii de refugiaţi, a marilor unităţi româneşti şi ruseşti, oraşul s-a scufundat în nenorociri: foamete, frig, tifos. Miracolul e că în toată această cascadă de nenorociri apare, rodeşte şi se împlineşte Marea Unire a românilor din 1918. Speranţa trăieşte în oameni, se rosteşte în Parlament şi duce la construcţia noii Românii", a declarat Cristian Hadji-Culea.
Florin Lăzărescu a afirmat, la rândul său, că munca la "Teatru de război" a însemnat "îndrăgostirea definitivă de teatru".
"Cochetam de foarte multă vreme cu ideea de a scrie o piesă, dar am tot amânat, convins fiind că nu-i acelaşi lucru cu literatura sau filmul, domenii în care aveam deja experienţă. Iar întâmplarea a făcut să apară propunerea de a face echipă cu Lucian Dan Teodorovici şi Cristian Hadji-Culea, provocarea de a pune în scenă - fără festivism, cu dramatism şi umor - miracolul Marii Uniri şi grozăviile întâmplate în Iaşi acum o sută de ani", a spus Florin Lazăr.
Potrivit lui Lucian Dan Teodorovici, textul s-a dorit a fi unul despre "cum poate supravieţui speranţa".
"Cred că, dincolo de ceea ce reprezintă acest spectacol în anul Centenarului României Mari, textul nostru s-a dorit a fi unul despre cum poate supravieţui speranţa, chiar atunci când nu mai are aproape nicio susţinere în realitate. Istoria lucrează uneori cu miracole, chiar dacă lor li se vor da, în timp, explicaţii aparent raţionale. România Mare s-a născut dintr-un astfel de miracol. Iar înainte de a apărea pe harta Europei, ţara aceea "dodoloaţă" s-a sprijinit doar pe nişte speranţe tot mai înghesuite de nenorociri: de la foamete şi tifos, la înfrângeri în tranşee, la dezastre neanunţate de nimic, la o cumplită lipsă de orizont. Aşa încât ne-am axat pe acest context al miracolului istoric în textul nostru iar mulţumirea mea ar fi ca spectatorul, în special cel ieşean, să privească spectacolul şi din acest punct de vedere, adică al rezistenţei speranţei, indiferent de circumstanţe. Cu atât mai mult cu cât speranţa României Mari, deşi cu serioase rădăcini istorice, a trecut prin cel mai greu moment al existenţei ei chiar aici, în Iaşi, şi a supravieţuit cu ajutorul indiscutabil al oraşului nostru", a subliniat Lucian Dan Teodorovici.
Din distribuţie fac parte Brânduşa Aciobăniţei, Andreea Boboc, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Puşa Darie, Petronela Grigorescu, Livia Iorga, Iria Răduţu Codreanu, Diana Roman, Oana Sandu, Doru Aftanasiu, Adi Carauleanu, Ionuţ Cornilă, Radu Ghilaş, Radu Homiceanu, Mădălin Marius Munteanu, Cosmin Maxim, Dumitru Năstruşnicu, Constantin Puşcaşu, Andrei Sava, Horia Veriveş şi Toma Ghilaş. Pe aceeaşi scenă vor urca şi studenţii Ioana Apetrei, Oana Asofiei, Andrei Bordianu, Teodora Burdujan, Georgiana Cincu, Adelina Cojocariu, Pavel Petraşi, Cosmin Tanasă, Renata Voloşcu.
Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi al Primăriei Iaşi, în cadrul Programului Centenar. AGERPRES/(AS-autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Începe Săptămâna Pătimirilor: Deniile, oficiate de duminică și până vineri la Catedrala Patriarhală
Creștinii ortodocși participă, în Săptămâna Pătimirilor, la slujbele numite Denii din parcursul anului bisericesc. La Catedrala Patriarhală aceste slujbe vor fi oficiate de duminică și până vineri, începând cu ora 17:00. Slujbele vor fi transmise în direct de Trinitas TV pe Youtube și pe pagin
PS Paisie Sinaitul: De Florii, suntem chemați să începem să fim cu adevărat aproape de Iisus Hristos pe drumul Crucii
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a îndemnat la o 'bucurie reținută' în Duminica Floriilor, subliniind că în această zi suntem chemați să începem să fim cu adevărat aproape de Iisus pe drumul Crucii, să suferim alături de Iisus Hristos și să credem în Învierea Lui și în posibilitatea învierii noastre.
Harghita: Cea mai mare ceremonie de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic din Bazinul Carpatic, la Miercurea-Ciuc
Tradiționala ceremonie de sfințire a bucatelor cu ocazia Paștelui Catolic, la care au participat mii de oameni, a avut loc duminică, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, autoritățile locale susținând că evenimentul este cel mai mare de acest gen din Bazinul Carpatic. La fel ca în fiecare an, oamenii au început să vin
Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile
Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile. Potrivit tradiției Bisericii, Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, își pregătește singur int
Credincioșii romano-catolici și protestanți sărbătoresc duminică Paștele
Credincioșii romano-catolici și protestanți sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinilor. În acest an, Paștele Catolic este sărbătorit pe, 5 aprilie, iar Paștele Ortodox pe 12 aprilie. Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de București, Aurel Percă, amintește, în Scrisoarea pa
PF Daniel: Pelerinajul de Florii - bucurie a învierii sufletului din moartea cauzată de păcat; aduce binecuvântare orașului
Pelerinajul de Florii nu este doar o 'simplă comemorare istorică', ci o 'bucurie a învierii sufletului' din moartea cauzată de păcat, pentru a primi cu inimă curată de copil lumina neînserată a Împărăției iubirii Preasfintei Treimi, le-a spus sâmbătă seară Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioș
Moaștele Sfântului Lazăr, depuse la Catedrala Patriarhală
Un fragment din moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr a fost depus spre cinstire, sâmbătă, la Catedrala Patriarhală, informează agenția Basilica a Patriarhiei Române. Credincioșii vor putea, astfel, să se reculeagă în memoria lui Lazăr, cel pe care Biserica îl cinstește în ajunul Sărbătorii Intrării Domnului
Pelerinajul de Florii - în București; procesiunea va începe la Catedrala Națională
Ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov vor participa, sâmbătă, la Pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. Acest eveniment religios-misionar va avea loc în București, cu sprijinul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Român
Maestrul Cristian Măcelaru va coordona Masterclass-urile Concursului Enescu 2026; în premieră - compoziție
Maestrul Cristian Măcelaru revine la pupitrul formării unei noi generații de artiști, coordonând, în perioada 24-28 august, o nouă serie de masterclass-uri în cadrul ediției a XX-a a Concursului Internațional George Enescu. 'După impactul remarcabil al ediției anterioare, care a redefinit rolul Concursului Internațional G
Sibiul, fostă Capitală Culturală Europeană, nu are galerie de artă comercială și nici hub cultural (curator)
Curatorul Liviana Dan atrage atenția asupra lipsei infrastructurii pentru arta contemporană în Sibiu și afirmă că orașul nu are galerii de artă comerciale, spații alternative sau un hub cultural, în pofida statutului de primul oraș românesc care a fost Capitală Culturală Europeană în urmă cu 19 ani. 'Sunt foarte mul
Mihaela Simion (MNIR): Vă asigurăm că noi suntem primii interesați de autentificarea Coifului de la Coțofenești
Mihaela Simion, director interimar adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, a declarat vineri că specialiștii instituției sunt primii interesați și cei mai în măsură să verifice autenticitatea Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate după furtul de anul trecut din Muzeul Drents. 'Lucrurile
Demeter: Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii pentru verificări la Muzeul Enescu - transmis Parchetului
Raportul Comisiei de control a Ministerului Culturii privind verificările efectuate la Muzeul Național 'George Enescu' a fost transmis Parchetului, a anunțat vineri ministrul Culturii, Demeter Andras. 'Raportul de control a fost transmis Parchetului pentru investigarea aspectelor legale de degradarea bunurilor culturale de Tezaur.
Bihor: Expoziția 'Arta vitraliului la 360 de grade' a Amaliei Verzea a ajuns la Oradea
Expoziția personală 'Arta vitraliului la 360 de grade', semnată de artista orădeană de renume internațional Amalia Verzea, a ajuns, după prezentarea de la București, în orașul natal, la Muzeul Țării Crișurilor, unde poate fi vizitată până în 10 mai, ulterior urmând să fie itinerată la Roma. 'Toată viața mea
Covasna: Benzile desenate și biblioterapia printre noutățile SepsiBook; invitați - Ioana Pârvulescu, Berg Judit și Andrei Dosa
Scriitorii Ioana Pârvulescu, Berg Judit, Dan Coman și Andrei Dosa se numără printre invitații celei de-a cincea ediții a Târgului de carte și Festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 14 și 17 mai, la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, sub semnul 'Anului liceenilor'. Potrivit or
Film O'Clock International Festival #6 - în 12 țări din Europa și Africa
Film O'Clock International Festival #6 va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie în 12 țări din Europa și Africa, informează un comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES. Festivalul reunește 12 țări - Lituania, Polonia, Germania, Ucraina, Moldova, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Egipt și Africa de Su








