Expoziţia ''Kiseleff nr. 1. De 110 ani, oraşul creşte în jurul lui!'' va fi vernisată joi la Antipa
Expoziţia temporară "Kiseleff nr. 1. De 110 ani, oraşul creşte în jurul lui!" va fi vernisată joi la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".
"Expoziţia propusă de Muzeul Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' ne va purta printr-o călătorie imaginară în timp, în care vom descoperi, cu ajutorul fotografiilor, al documentelor, dar şi al obiectelor, diferitele momente prin care a trecut clădirea muzeului în cei 110 ani de existenţă. Atracţia principală a expoziţiei va fi reprezentată de una dintre himerele originale care ornau cornişa muzeului, dar mai ales de o reconstituire a grupului alegoric 'Ştiinţa Zoologiei'", se arată într-un comunicat al organizatorilor, transmis AGERPRES.
La evenimentul inaugural vor fi prezenţi prof. dr. Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, consilierul prezidenţial prof. univ. dr. arh. Sergiu Nistor şi prof. univ. dr. Ioan Opriş.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 14 octombrie.
Clădirea inaugurată pe 24 mai 1908 în prezenţa Regelui Carol I, a principelui Ferdinand şi a principesei Maria, dar şi a unei numeroase asistenţe alcătuite din personalităţi marcante ale culturii româneşti reprezenta primul edificiu din Regatul României realizat pentru a fi muzeu, precizează comunicatul citat.
Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi a fost întemeiat în 1834 şi a fost adăpostit iniţial în clădirea Colegiului "Sfântul Sava". În anul 1893, Grigore Antipa a fost numit la conducerea Secţiei de Zoologie a Muzeului de Istorie Naturală şi Antichităţi, pe când aceasta se afla în aripa dreaptă a Palatului Universităţii din Bucureşti. Peste numai un an, colecţiile de zoologie au fost mutate într-o casă particulară închiriată de statul român pe strada Polonă nr. 19. Noul director a depus un efort susţinut şi, doar în câţiva ani, a reuşit prin expediţii, achiziţii şi donaţii să realizeze un muzeu cu 10 săli, care era vizitat cu "adevărată aviditate" de către public. În anul 1903, Grigore Antipa prezenta Regelui Carol I şi prim-ministrului Dimitrie Sturdza un memoriu în care solicita construirea unui local special pentru a instala colecţiile adunate şi pentru a organiza în el un "Muzeu de Istorie Naturală cu toate secţiile care îi aparţin şi demn de Capitala Ţării".
Eforturile lui Grigore Antipa sunt încununate de succes, iar Guvernul alocă suma de 350.000 lei pentru făurirea muzeului. Proiectul construcţiei a fost încredinţat inginerului Mihail Roco, iar faţadele noii clădiri au fost desenate de cunoscutul arhitect Grigore Cerkez. În timpul lucrărilor, Spiru Haret îi sugerează lui Grigore Antipa ca frontonul clădirii să fie decorat cu un grup statuar care să reprezinte ştiinţa.
Lucrarea avea să fie încredinţată sculptorului Dimitrie Paciurea şi, doi ani mai târziu, grupul alegoric numit "Ştiinţa Zoologiei" împodobea frontonul clădirii, în timp ce, deasupra sa, un vultur scruta orizonturile ajutat de două himere care flancau lateralele edificiului.
Cutremurul din noiembrie 1940 a dislocat frumoasa alegorie a lui Paciurea, astfel încât a fost nevoie să se decidă demontarea sculpturii care ameninţa să cadă şi să pună astfel în pericol viaţa vizitatorilor. Astăzi, doar fotografiile vechi ale clădirii ne mai amintesc de remarcabila operă de artă.
"Acest institut va fi o mare valoare pentru cultura poporului şi pentru învăţământul superior... În acest muzeu, pe lângă cultura ştiinţei se face şi cultura naţională" sunt cuvintele rostite de Regele Carol I la inaugurarea noii clădiri din Şoseaua Kiseleff nr. 1, clădire devenită simbol al zoologiei şi muzeografiei de istorie naturală, simbol al oraşului care de 110 ani creşte în jurul său, se mai arată în comunicatul Muzeului Antipa. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B











