Festivalul ''Celebrating Agnes Varda'', de vineri până duminică, la Cinema Elvire Popesco
Filmele "Daguerrotypes", "Le bonheur" sau "Visages Villages" vor fi prezentate în cadrul mini-festivalului "Celebrating Agnes Varda", de vineri până duminică, la Cinema Elvire Popesco, informează un comunicat transmis miercuri AGERPRES de către organizatori.
Evenimentul, prin care Asociaţia Proiecţii Alternative marchează aniversarea regizoarei iconice a noului val francez, Agnes Varda, prezintă publicului român episoade din filmografia acesteia, care include peste 50 de pelicule şi se întinde peste mai bine de 60 de ani, indică sursa citată.
Filmul "Daguerreotypes", care va putea fi văzut vineri, de la ora 17,30, prezintă o zi în viaţa comercianţilor de pe strada Daguerre din Paris, unde Agnes Varda încă locuieşte, prin care reuşeşte să surprindă esenţa unei generaţii, la fel ca într-o fotografie realizată prin procesul ce dă numele filmului.
Sâmbătă, de la ora 18,00, va rula pelicula "Le bonheur", iar duminică, de la ora 17,00, "Vissages villages", co-semnat de artistul francez JR, fotograf şi realizator de instalaţii artistice, un documentar/road-movie, considerat unul din cele mai bune documentare ale anului 2017, nominalizat la Oscar.
Cinefilii vor avea posibilitatea să descopere mai multe despre filmele proiectate, dar şi despre viaţa şi operele semnate de Agnes Varda de la Alex Mircioi, critic de film la Acoperişul de Sticlă.
Biletele costă 15 lei pentru fiecare dintre filmele proiectate şi pot fi achiziţionate de la casa de bilete Elvire Popesco, precum şi de la librăriile partenere Eventbook. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B











