Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei aniversează Centenarul Marii Uniri prin organizarea unui congres internaţional
Specialişti din 25 de ţări vor participa, în luna septembrie, la Cluj-Napoca, la Congresul Asociaţiei Internaţionale "Rei Cretariae Romanae Fautores" (RCRF), una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice în domeniul arheologiei romane.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, congresul RCRF, ajuns anul acesta la a 31-a ediţie, vizează structurile economice ale provinciilor fostului Imperiu roman.
Manifestarea ştiinţifică va fi găzduită de Universitatea "Babeş-Bolyai" şi MNIT, fiind organizate cinci zile de lucrări ştiinţifice şi două zile de excursii post-congres. La eveniment sunt aşteptaţi să participe un număr aproximativ de 200 de specialişti în domeniu din 25 de ţări.
"Evenimentul se desfăşoară o dată la doi ani şi presupune diferite activităţi ştiinţifice menite să actualizeze stadiul cercetărilor din domeniul ceramicii romane. Pe parcursul celor şapte zile, vom derula comunicări ştiinţifice, expoziţii tematice, display-uri de ceramică, excursii pe diferite situri arheologice - care au fost centre urbane, rurale, militare sau civile romane - precum şi vizitarea centrelor de producţie ale ceramicii", afirmă, potrivit comunicatului, directorul MNIT, Felix Marcu.
Desfăşurarea Congresului în diferite locaţii, care au aparţinut Imperiului roman, are rolul de a face cunoscută identitatea fiecărei provincii, dar şi evoluţia modernă a acesteia.
"Organizarea unui congres internaţional prestigios în ceea ce priveşte studierea antichităţii clasice, cu accent asupra vieţii economice din provinciile Imperiului roman, reprezintă o mare oportunitate de a face cunoscute cercetările în domeniu din România, dar şi de a cunoaşte stadiul actual al acestora la nivel mondial. Desfăşurarea acestui congres va contribui la impulsionarea studiului ceramicii romane din ţara noastră şi va face cunoscute siturile arheologice, precum şi locurile pitoreşti şi ospitalitatea locuitorilor ei", a mai spus Felix Marcu.
Potrivit organizatorilor, congresul RCRF va avea un impact pozitiv asupra stadiului de cunoaştere a produselor ceramice realizate în perioada romană, punând în circulaţie internaţională o informaţie ştiinţifică adusă la zi în acest domeniu.
"La 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România, concentrarea eforturilor celor mai importante instituţii ştiinţifice şi muzeale din România, pentru organizarea unui congres internaţional prestigios, reprezintă cea mai potrivită manifestare culturală şi ştiinţifică prin care patrimoniul excepţional deţinut de instituţiile respective să fie cunoscut în străinătate", se mai arată în comunicat.
MNIT va organiza acest eveniment ştiinţific internaţional în parteneriat cu Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" şi cu Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române, Filiala Cluj. Totodată, MNIT colaborează şi cu alte instituţii muzeale şi ştiinţifice din România.
Congresul va avea loc în perioada 23 - 30 septembrie 2018.AGERPRES/(AS - autor: Elena Stanciu, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: (c) Rei Cretariae Romanae Fautores / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B
Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări
Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de
Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,










