Tabloul ''Casa pictorului de la Câmpina'', de Grigorescu, adjudecat la 75.000 de euro
Lucrarea "Casa pictorului de la Câmpina", de Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată marţi seara la preţul de 75.000 de euro, la licitaţia de primăvară organizată de Artmark în Capitală.
În cadrul licitaţiei, la o sumă ridicată a fost vândut şi "Autoportretul cu frunză", de Adrian Ghenie, la 42.500 de euro.
Tabloul lui Grigorescu, estimat la 50.000 - 80.000 de euro, provine din colecţia istorică a diplomatului Viorel Tilea (1896 - 1972), membru al marii familii transilvănene Raţiu. Între 1938 şi 1940, el a fost ministru plenipotenţiar la Londra, numele său fiind legat de "Incidentul Tilea", când acesta intervenea pe lângă Foreign Office (în 16 şi 17 martie 1939), atenţionând asupra pericolului unei posibile agresiuni a Germaniei naziste asupra României. În urma acestui incident, Tilea şi-a pierdut cetăţenia şi a cerut azil politic în Marea Britanie. Potrivit Artmark, se pare că, în perioada şederii la Londra, Viorel Tilea a achiziţionat de la Pamfil Şeicaru, ziarist şi colecţionar de renume, câteva pânze de Grigorescu şi Luchian, precum şi altele de Tonitza, Şirato etc. Lăsată moştenire urmaşilor familiei Tilea, lucrarea "Casa pictorului de la Câmpina" a făcut o călătorie în jurul lumii, ajungând până în Australia.
Între lucrările adjudecate la sume ridicate s-au numărat "Fată din Rucăr" de Nicolae Grigorescu şi "Natură statică cu album de artă, vase, flori şi cărţi" de Gheorghe Petraşcu, fiecare la 42.000 de euro, "Nud în atelier" şi "Pe cheiul Senei" de Theodor Pallady la 32.500, respectiv 18.000 de euro, "Cafeneaua din Bazargic" de Iosif Iser la 35.000 de euro, "Piaţetă din Cassis" de Ion Ţuculescu la 24.000 de euro, "Chioggia" de Gheorghe Petraşcu la 17.000 de euro, "Ghicitoare cu ghiocul" de Octav Băncilă, "Port pe înserat" de Samuel Mutzner, fiecare la 14.000 de euro, "Natură statică cu mere şi ulcioare" de Gheorghe Petraşcu şi "Natură statică tradiţională" de Nicolae Dărăscu, fiecare la 11.000 de euro. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: artmark.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B
Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări
Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de
Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,










