"Ai grijă, stai în căruţ şi ţine-te bine!" Aşa începe călătoria turistului prin măruntaiele pământului, mai precis prin mina de sare din staţiunea prahoveană Slănic, pentru aflarea istoriei exploatării aşa numitului "aur alb".

Odată urcat în vagonet, începe aventura. Mai întâi, se merge relativ încet pe drumul şerpuit, vagonetul scârţâie uşor, iar realitatea care îţi apare în faţa ochilor te trimite cu gândul la vremurile de demult, când minerii se chinuiau folosind ciocane, dălţi şi alte elemente rudimentare pentru a scoate sarea din adâncuri. De pe margine, primeşti indicaţii să priveşti într-o parte sau în alta pentru a vedea cum se lucra în acele timpuri.

Treptat, călătoria prinde viteză în timp ce vagonetul te poartă spre descoperirea metodelor moderne, mecanizate, de exploatare. O explozie produsă pe traseu te face să tresari sau chiar să ţipi, dacă eşti o persoană mai fricoasă, iar din acest moment, urmează o succesiune rapidă de urcuşuri şi coborâşuri prin tunelurile minei care se termină cu "baia de saramură".

Încântat, speriat sau ameţit, turistul îşi dă jos ochelarii de realitate virtuală şi coboară din vagonetul cu care s-a plimbat ... virtual prin galeriile minei de sare de la Slănic.

Toată "aventura", unică în ţară, are loc la Muzeul Sării din Slănic, redeschis joi în urma unor modernizări care au inclus achiziţia de elemente din domeniul tehnologiei actuale, respectiv realitatea virtuală.

Evenimentul "Sarea, bogăţie de milenii a pământului nostru", care a marcat redeschiderea expoziţiei permanente a muzeului, a fost organizat în cadrul Programului "România 100", dedicat aniversării a o sută de ani de la crearea statului naţional unitar român.

"Este exact o plimbare prin toate metodele de exploatare a sării din această zonă. Începe călătoria cu coborârea cu liftul în exploatarea manuală la 1600, apoi este exploatarea cu utilaje moderne, cu explozibil, cu haveza şi se încheie acest periplu cu un micuţ filmuleţ care ne arată formarea sării. Chiar este o călătorie prin saramură şi cum se realizează formarea sării. Călătoria durează în jur de patru minute jumătate. Senzaţiile sunt aproape reale, ne aflăm exact în mijlocul evenimentelor, inclusiv o explozie, inclusiv o baie de saramură cu tot cu cărucior. Sunt zone ca în montagne russe", explică muzeograful Liviu Vintilă.

Părerile celor care au urcat în vagonet şi şi-au pus ochelarii de realitate virtuală au fost împărţite. Unii au fost încântaţi şi au urmărit cu interes prezentarea de pe parcursul întregii călătorii, bucurându-se de fiecare senzaţie dată de noua tehnologie implementată la muzeu. Un bărbat venit de la Ploieşti pentru această experienţă s-a declarat puţin dezamăgit, în condiţiile în care se aştepta la un traseu mai spectaculos, iar la polul opus s-a aflat o doamnă care a trăit la intensitate maximă senzaţia produsă de fiecare urcuş şi coborâş al vagonetului, ţipând şi închizând ochii pe ultima parte a traseului, neputând face faţă vitezei de "deplasare".

Directorul Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova, Emilia Iancu, a explicat că unicitatea acestei experienţe este dată atât de tehnologia folosită, cât şi de importanţa clădirii în care este amenajat muzeul care, în luna mai, va împlini 15 ani de când a fost deschis.

"Casa este aşa numita Casă a Cămărăşiei care a fost construită în circa jumătatea secolului XVIII. Este o casă foarte valoroasă pentru noi, este aşa numita casă de unde se făcea comerţul de sare. Cămăraşul era funcţionar al statului numit de domnitor. (...) Anul trecut am obţinut de la Consiliul Judeţean bani ca să modernizăm această clădire, să o aducem în actualitate şi nu numai, poate dusă spre viitor. Am modificat numai extracţia modernă de sare, unde prezentăm o vizită în mină şi modul în care se extrage sarea astăzi. Sus avem o masă interactivă unde vizitatorii pot afla informaţii despre sare. Investiţia a costat în jur de 150.000 lei. Din punctul nostru de vedere, muzeul este unic pentru că noi avem casa, locaţia care este extraordinar de importantă", a precizat Emilia Iancu. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Toma, editor: Nona Jalbă, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: (c) Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova