Protocol de colaborare între Academia Română şi MCIN; s-a înfiinţat Senatul Culturii
Academia Română a semnat vineri un protocol de colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, documentul având drept scop înfiinţarea Senatului Culturii, organism cu rol consultativ, prin intermediul căruia MCIN va beneficia de consiliere de specialitate din partea forului academic în configurarea politicilor publice din domeniu.
Ceremonia a avut loc la Clubul Academicienilor. Documentul a fost semnat de preşedintele Academiei Române, Cristian Hera, şi ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.
"Menirea noastră e să fim în slujba naţiunii române, să fim în serviciul naţiunii române şi asta o putem face bine numai pe baza rezultatelor cercetărilor ştiinţifice obţinute în unităţile noastre şi în Academia Română. Deja sunt în curs de elaborare şi finalizare o serie întreagă de proiecte care sunt cu destinaţie specială anului Centenarului Marii Uniri. Ele se iniţiază acum şi vor continua, unele dintre ele pe durată medie, iar altele pe durată mai lungă", a declarat Cristian Hera.
Potrivit lui George Ivaşcu, Senatul Culturii va avea drept scop omagierea valorilor româneşti.
"Va fi vorba de cunoaştere, dar şi de recunoaştere. (...) Măcar despre valorile autentice, mari personalităţi recunoscute internaţional, valori româneşti de atâţia ani cu care ne mândrim. Dânşii ni le vor pune într-o listă, iar noi nu vom face altceva decât să-i omagiem, ba, mai mult, chiar să creăm o infrastructură culturală. Cred că merită şi ei o statuie acolo unde s-au născut, în comunităţile din care provin. (...) Cred că sunt case memoriale care merită să fie refăcute, cred că sunt foarte multe obiective culturale care trebuie puse în prim plan, pe un traseu al normalităţii. Şi aici ne va ajuta experienţa Academiei Române, iar noi, ca şi administratori ai Culturii, să le punem în practică", a spus ministrul.
El a precizat că o primă acţiune inclusă în programul Centenarului va fi omagierea, la 27 martie, a Unirii Basarabiei cu România.
"Anul acesta, după cum vedeţi, a început şi cred că, în mod simbolic, dacă pe 27 martie, care a fost prima unire pe care România a avut-o, vom debuta cu Anul Centenar, cred că va fi în regulă. Deja am primit programul Academiei Române pe care îl vom include în calendarul pe care spuneam că îl vom anunţa în modul cel mai transparent. Acum suntem în procesul de a aduna toate proiectele, programele şi activităţile pe care ministerele şi alte instituţii le-au propus şi îl vom comunica foarte curând. Mult mai curând decât a fost comunicat până acum", a adăugat Ivaşcu.
Potrivit protocolului, Senatul Culturii va prezenta un set de orientări generale şi coerente cu privire la dezvoltarea sectorului cultural, acordând prioritate acelor teme şi proiecte care permit armonizarea unui profund caracter identitar cu deschiderea şi avântul cooperării culturale internaţionale.
Obiectivele Senatului Culturii sunt următoarele: elaborarea Strategiei naţionale în domeniul Culturii, pe termen lung; colaborarea pentru asigurarea celui mai înalt nivel valoric şi organizatoric al manifestărilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri şi participării României la Primul Război Mondial; constituirea în comun a unor grupuri de lucru de specialitate, în varii domenii ale acţiunii culturale.
Din Senatul Culturii fac parte preşedintele Academiei Române; ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale; preşedinţii următoarelor secţii ştiinţifice ale Academiei Române: Secţia de Filologie şi Literatură; Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie; Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie; Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual; Secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei; reprezentanţi ai uniunilor de creaţie şi personalităţile relevante ale acestora. La lucrările Senatului Culturii pot fi invitate şi alte personalităţi relevante, aparţinând tuturor mediilor de activitate.
Preşedinţia Senatului Culturii este asigurată prin rotaţie, pentru şase luni, de către ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale şi de către preşedintele Academiei Române. Prima şedinţă va fi prezidată de ministrul Culturii.
Senatul Culturii se reuneşte, de regulă, o dată la trei luni sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui său, lucrările urmând să aibă loc, de comun acord, la sediile părţilor. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B
Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări
Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de
Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,
Ministerul Culturii: Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe - reglementare actualizată față de costurile reale
Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe, prin dublarea acestuia, va reduce sarcina administrativă și va oferi mai multă flexibilitate, instituțiile culturale urmând să beneficieze de un cadru de reglementare actualizat în raport cu acele costuri reale ale dotărilor necesare funcționării lor, transmite Ministerul Culturii. Potrivit
AnulBrâncuși/ Gorj: Sculptori din 25 de țări - la prima ediție a Trienalei Internaționale 'Constantin Brâncuși'
Lucrările a 25 de sculptori din mai multe țări vor fi prezentate, pe 16 mai, la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși', în cadrul vernisajului expoziției prilejuite de prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură 'Constantin Brâncuși', eveniment ce constituie o premieră în mediul cultural-artistic din zona Olteniei.









