logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Imagini din arhiva AGERPRES - la sediul ONU; Miroslav Lajcak: România - o ţară modernă şi bine integrată (FOTO)

Imagine din galeria Agerpres

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Expoziţia de fotografie a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, România: "Evoluţie - 100 ani", parte din seria evenimentelor de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, a fost inaugurată marţi, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, ocazie cu care preşedintele Adunării Generale a ONU, Miroslav Lajcak, a subliniat parcursul ţării noastre despre care a spus că, în prezent, este "modernă şi bine integrată".

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


La eveniment au vorbit şi reprezentantul permanent al României la Naţiunile Unite, ambasadorul Ion Jinga, împreună cu directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi şi Gary Pruitt, preşedinte şi CEO al Associated Press.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Se spune că o imagine face cât 1000 de cuvinte. Veţi descoperi în această expoziţie şi în broşură fotografii din secolul trecut ale unor artişti faimoşi precum compozitorul George Enescu sau scriitorul Eugen Ionescu şi familia regală", a punctat Ion Jinga, evidenţiind momentele esenţiale din politica externă a României.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

"Am dovedit în ultimii 100 de ani că ne pasă de ceilalţi. În 1919, România a fost membru fondator al Ligii Naţiunilor şi de atunci am demonstrat un angajament continuu faţă de diplomaţia multilaterală. După ce ţara noastră a aderat la Organizaţia Naţiunilor Unite în 1955, România a devenit un avocat pentru pace, justiţie internaţională şi dezvoltare în lumea întreagă", a subliniat Jinga.

Totodată el a amintit că "angajamentul pe termen lung pentru pace, justiţie şi dezvoltare este moto-ul candidaturii României la un loc nepermanent în Consiliul de Securitate pentru perioada 2020-2021".

"Dacă ar fi să ne uităm la aceşti 100 de ani, putem spune că a fost o perioadă turbulentă - ţara dumneavoastră a trecut prin cel mai devastator război şi cel mai agresiv regim totalitar, dacă e să menţionăm două extreme", a spus, în acest context, preşedintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Miroslav Lajcak.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

Astfel, a observat el, "probabil, în aceşti 100 de ani, România a experimentat toate modelele politice existente". Lajcak a afirmat că, în prezent, România este "o ţară modernă, de succes, bine integrată" şi este "respectată ca jucător la nivel regional dar şi global".

În acest cadru, oficialul a amintit şi de contribuţia României la menţinerea păcii şi asistenţa umanitară.

Directorul general AGERPRES, Alexandru Giboi a vorbit despre importanţa acestei expoziţii pentru instituţie pe care o conduce.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

"Este a doua expoziţie de fotografie a noastră aici şi cred că este cel mai important eveniment al nostru din ultimii ani", a punctat el. Totodată, a evidenţiat momentul în care are loc această expoziţie.

"Centenarul, cred eu, ar trebui văzut nu doar ca un moment în care o ţară ar trebui să se uite la propria istorie şi să vadă ce a fost bine, ce a fost rău, ci poate fi văzut şi ca un moment al noilor începuturi, un moment în care să privim la viitor. (...) Sunt fericit că am putut aduce o mică parte din istoria României şi o mai mare parte a evoluţiei României la Naţiunile Unite. Este un privilegiu pentru AGERPRES să fie aici", a spus Giboi.

Expoziţia de fotografie "România: Evoluţie - 100 ani" cuprinde imagini din arhiva istorică a Agenţiei Naţionale de Presă, cele mai bune imagini realizate în ultimii ani de către fotoreporterii AGERPRES, dar şi imagini din arhiva Associated Press.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

În context, preşedintele şi CEO-ul The Associated Press, Gary Pruitt a vorbit de "apropierea puternică" a instituţiei media pe care o reprezintă faţă de AGERPRES, dar şi despre provocările din industria media.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

"AGERPRES a funcţionat din secolul al XIX-lea, din 1889, până în prezent, iar în media nu poţi face asta decât fiind la curent cu cele mai noi tehnologii şi trenduri în ceea ce priveşte colectarea şi distribuţia de ştiri", a precizat acesta.

Pruitt s-a referit şi la importanţa jurnalismului în prezent.

"Nu trăim vremuri uşoare în industria media. Suntem într-o perioadă în care oamenii creează ştiri şi cred că faptele sunt maleabile, iar unii lideri spun că articolele cu care ei nu sunt de acord sunt false. Dar, vă spun, în aceste vremuri, să ai un jurnalism non-partizan, bazat pe fapte, este un lucru mai important ca oricând. Astfel, oamenii pot fi complet informaţi şi pot participa în calitate de cetăţeni la crearea unei vieţi mai bune pentru ei", a punctat Gary Pruitt.

Totodată, el a vorbit şi despre principiile împărtăşite cu AGERPRES.

"Eu ştiu că AGERPRES, ca agenţie de presă, şi Associated Press apără aceste principii şi este o plăcere pentru mine să fiu în această seară prezent la sediul Naţiunilor Unite. Credem în informarea cetăţenilor acestei lumi, pentru ca ei să aibă o viaţă mai bună şi sunt onorat să fiu la această expoziţie care marchează Centenarul României", a punctat Pruitt.

În cadrul evenimentului, a fost prezentat şi albumul realizat de AGERPRES ''România: Evoluţie'', ediţie specială pentru Centenarul Marii Uniri, care conţine 100 de fotografii din România, grupate în trei capitole: Arhivă, Revoluţie, Evoluţie.

 

Sursa foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

 

Fotografiile din arhiva AGERPRES reflectă viaţa cultural-artistică, economică, politică şi sportivă a ţării, dar şi marile transformări şi evenimente care au avut loc de-a lungul timpului. Fotografii agenţiei au surprins Bucureştiul interbelic, artişti precum Maria Tănase şi Constantin Tănase susţinând spectacole pentru soldaţii români, Revoluţia din decembrie 1989, precum şi evenimente recente.

Pe parcursul anului 2018, expoziţia va fi prezentată publicului din România şi din străinătate, fiind un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri realizat de AGERPRES cu sprijinul mai multor ambasade ale României.

Expoziţia poate fi vizitată până la 23 februarie 2018, la sediul ONU din New York.

 

Parteneri: Associated Press; susținut de Institutul Cultural Român; văzut de Radio Guerrilla; parteneri media: Antena 3, Europa FM, Radio România, TVR.

 

AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 02-05-2026 11:17

Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES

Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Națională de Presă AGERPRES. 'Evenimentul aduce în prim-plan teme de actualitate și de interes maj

Cultura - Media 01-05-2026 21:14

Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB

Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al

Cultura - Media 01-05-2026 14:08

Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română

Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea

Cultura - Media 01-05-2026 10:49

Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București

Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă

Cultura - Media 30-04-2026 19:22

Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist

Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț

Cultura - Media 30-04-2026 16:23

Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)

Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir

Cultura - Media 30-04-2026 11:21

Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului

Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public

Cultura - Media 30-04-2026 11:07

Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend

Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de

Cultura - Media 30-04-2026 11:00

AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate

Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu

Cultura - Media 30-04-2026 10:59

Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării

Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce

Cultura - Media 30-04-2026 09:55

Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B

Cultura - Media 30-04-2026 09:03

Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări

Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de

Cultura - Media 30-04-2026 08:28

Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,

Cultura - Media 30-04-2026 08:13

Ministerul Culturii: Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe - reglementare actualizată față de costurile reale

Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe, prin dublarea acestuia, va reduce sarcina administrativă și va oferi mai multă flexibilitate, instituțiile culturale urmând să beneficieze de un cadru de reglementare actualizat în raport cu acele costuri reale ale dotărilor necesare funcționării lor, transmite Ministerul Culturii. Potrivit

Cultura - Media 29-04-2026 20:17

AnulBrâncuși/ Gorj: Sculptori din 25 de țări - la prima ediție a Trienalei Internaționale 'Constantin Brâncuși'

Lucrările a 25 de sculptori din mai multe țări vor fi prezentate, pe 16 mai, la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși', în cadrul vernisajului expoziției prilejuite de prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură 'Constantin Brâncuși', eveniment ce constituie o premieră în mediul cultural-artistic din zona Olteniei.