Cluj: Artişti români care cântă pe marile scene europene, reuniţi pentru premiera "Elixirul dragostei"
Patru solişti de talie internaţională care şi-au finalizat studiile la Cluj, iar acum cântă pe mari scene ale lumii, fac parte din distribuţia celei dintâi premiere din acest an a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, "Elixirul dragostei", de Gaetano Donizetti, care va avea loc sâmbătă.
Cei patru tineri interpreţi, dintre care doi vin de la Deutsche Opera am Rhein Düsseldorf, au acceptat să vină la Cluj pentru acest spectacol, pe care îl susţin pro bono şi au la dispoziţie doar aproximativ o săptămână pentru repetiţii.
Ideea de a-i reuni într-un spectacol pe cei patru interpreţi, care au fost şi colegi de şcoală, îi aparţine dirijorului David Crescenzi, care din toamna anului trecut este director artistic al operei clujene. În opinia sa, acest spectacol este un experiment care speră să-i reuşească.
"În septembrie, când am devenit director artistic, primul obiectiv a fost o operă comică, 'Elixirul dragostei'. De aceea am invitat această distribuţie excepţională. (...) Sunt solişti care au studiat la Cluj şi de care eu sunt mândru că au crescut aici şi că au în acest moment o mare carieră", a spus David Crescenzi.
Dirijorul a explicat că a recurs la această idee deoarece îşi doreşte să reuşească să pună în scenă mari spectacole pe scena din Cluj, cu resurse cât mai apropiate de acest oraş, de România. Crescenzi a povestit că a auzit mulţi artişti români, nume celebre deja pe scenele europene şi ale lumii, plângându-se că nu au fost invitaţi să cânte la ei acasă, dar că atunci când sunt chemaţi nu vin.
"Eu am un pic de experienţă în România după 15 ani (...). Am avut multe experienţe cu aceşti cântăreţi, solişti români care cântă afară. Mulţi dintre aceşti români faimoşi care cântă la Scala, la Metropolitan, la Covent Garden, la Paris, vin în România şi în interviuri se plâng: eu sunt din Bucureşti, niciodată nu am cântat la Bucureşti, niciodată nu m-au chemat, de ce, în patria mea? Şi când îl chemi, zice: 10.000 de euro pentru un spectacol. Hotel de cinci stele, şofer, avion la business class, că ieri a cântat la Seul. Aţi înţeles? Asta este problema!", a spus Crescenzi.
El a precizat că nu a fost dificil să îi convingă pe cei patru solişti să vină la Cluj, deşi este foarte greu să găseşti timpul potrivit pentru toţi, deoarece au contracte în străinătate, dar le-a şi strecurat ideea că ar fi frumos să vină să cânte pentru oraşul în care s-au născut, idee pe care au acceptat-o cu toţii.
Repetiţiile cu orchestra, restul distribuţiei şi corul au început înainte de Crăciun, însă pentru soliştii veniţi din străinătate, care interpretează rolurile principale din operă, timpul a fost foarte strâns. Rolul Adinei este interpretat de soprana Luiza Fatyol, originară din Satu Mare şi câştigătoare a concursului Hariclea Darclée, care de-a lungul celor peste 10 ani de carieră a urcat pe scene din Italia, Franţa, Olanda, Elveţia iar în prezent cântă la Deutsche Oper am Rheim Düsseldorf, unde îl are coleg pe baritonul Bogdan Baciu, care îl va interpreta pe Belcore în spectacol.
Partenerul Luizei Fatyol este tenorul Ştefan Pop (Nemorino), despre care reprezentanţii operei clujene spun că este un apropiat al maestrului Placido Domingo. Tenorul şi-a făcut debutul pe scena operei din Timişoara, la doar 21 de ani, iar apoi a cântat la Royal Opera House, Opera de Monte-Carlo, Staatsoper Hamburg, Teatro Verdi Trieste, Opéra de Lausanne. Debutul său internaţional a avut loc în 2009 la Teatro dell'Opera di Roma, unde l-a interpretat pe Alfredo, într-o montare celebră a operei "Traviata", semnată de Franco Zeffirelli.
Dintre cei patru interpreţi face parte şi bas-baritonul Zoltan Nagy, care este la ora actuală "unul dintre cei mai versatili solişti de operă şi o prezenţă constantă pe scenele celor mai importante teatre de operă". Şi-a început cariera artistică în calitate de cel mai tânăr solist al Wiener Staatsoper iar acum colaborează cu interpreţi, dirijori şi regizori de prim rang în domeniul artei lirice.
Toţi patru au urmat cursurile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.
Regia spectacolului va fi semnată de Matteo Mazzoni, un artist pasionat şi de cinematografie, fotografie şi arte vizuale, care a mai colaborat în România şi cu operele din Iaşi, Braşov şi Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti.
Decorurile şi costumele pentru acest spectacol au fost împrumutate pentru un an de la Teatrul Csokonai Szinhaz din Debrecen, ceea ce a făcut posibil ca suma necesară costurilor de producţie să nu treacă de 7.000 de euro, bani cu care, potrivit soliştilor şi dirijorului David Crescenzi, în operele vestice nu faci "mai nimic".
"Elixirul dragostei" a fost prezentat în premieră absolută la 12 mai 1832, consfinţind astfel statutul lui Gaetano Donizetti la Milano. Acţiunea se petrece a începutul secolului al XIX-lea, într-un pitoresc ţinut al Italiei, unde îndrăgostitul şi naivul Nemorino crede cu tărie că "elixirul" comercializat de şarlatanul Dulcamara, un negustor proaspăt sosit în sat, îi va aduce dragostea capricioasei Adina. AGERPRES / (A - autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: (c) Opera Nationala Romana Cluj-Napoca / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Națională de Presă AGERPRES. 'Evenimentul aduce în prim-plan teme de actualitate și de interes maj
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B
Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări
Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de
Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,
Ministerul Culturii: Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe - reglementare actualizată față de costurile reale
Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe, prin dublarea acestuia, va reduce sarcina administrativă și va oferi mai multă flexibilitate, instituțiile culturale urmând să beneficieze de un cadru de reglementare actualizat în raport cu acele costuri reale ale dotărilor necesare funcționării lor, transmite Ministerul Culturii. Potrivit
AnulBrâncuși/ Gorj: Sculptori din 25 de țări - la prima ediție a Trienalei Internaționale 'Constantin Brâncuși'
Lucrările a 25 de sculptori din mai multe țări vor fi prezentate, pe 16 mai, la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși', în cadrul vernisajului expoziției prilejuite de prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură 'Constantin Brâncuși', eveniment ce constituie o premieră în mediul cultural-artistic din zona Olteniei.









