'Centenarul Filmului Românesc - 100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe' va fi lansat sâmbătă, la Iaşi
Caravana producţiilor cinematografice româneşti România - Republica Moldova - Cernăuţi, desfăşurată sub numele "Centenarul Filmului Românesc - 100 de ani, 100 de filme, 100 de oraşe", va fi lansată sâmbătă, la Iaşi, informează organizatorii.
Asociaţia ARTIS din Iaşi şi Asociaţia Obştească MIA din Chişinău lansează, astfel, la Iaşi, printr-o conferinţă de presă-eveniment, acest proiect. Co-organizator al evenimentului, ce se va desfăşura pe parcursul a peste un an, este Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, iar manifestarea este derulată în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi.
La conferinţa de lansare vor participa criticul de film Irina-Margareta Nistor, regizorul Igor Cobileanski - manager proiect pentru Republica Moldova, Andrei Giurgia - manager de proiect, România, Alexandru Giboi - director general AGERPRES, co-organizator, Daniel Şandru - coordonatorul Departamentului Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, Radu Botez - viceprimarul municipiului Iaşi, organizator, actorii Constantin Puşcaşu şi Daniel Busuioc, Doru Tompea - profesor universitar doctor la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi şi Andrei Apreotesei - managerul Ateneului din Iaşi, se arată într-un comunicat.
În cadrul evenimentului de sâmbătă va fi proiectat filmul "Afacerea Est" de Igor Cobileanski. Intrarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate online.
Producţiile cinematografice au fost selectate de critici de film precum Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor, Ileana Popovici.
Irina-Margareta Nistor, "ambasador cinema" în cadrul proiectului, apreciază că această caravană "reprezintă o ocazie de a face o călătorie în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al unei istorii în imagini, de a vedea şi revedea cineaşti importanţi şi de a-i radiografia cu drag".
La rândul său, Andrei Giurgia subliniază dimensiunea educativă a demersului. "Pornim într-o călătorie provocatoare, cu 100 de staţii cinematografico-istorice, cu 100 de personalităţi de referinţă de la noi şi de peste Prut", spune el.
Totodată, managerul Ateneului din Iaşi, Andrei Apreotesei, spune că acest proiect este unul care aduce în atenţia publicului "valorile autentice, valorile şi oamenii care schimbă ceva în jur".
"Când am pus la cale acest proiect, ideile Valentinei Iusuphodjaev s-au conturat frumos, ca într-o regie, pe care de mult timp aşteptai s-o faci, cu producători şi actori dedicaţi. (...) Mai mult decât atât, la Chişinău, unde Valentina coordonează, practic, parteneriatele şi bunul mers, abia aşteptăm să vedem impactul şi interesul faţă de proiect", apreciază Igor Cobileanski, potrivit comunicatului.
De asemenea, directorul general al AGERPRES, Alexandru Ion Giboi, apreciază acest proiect ca fiind unul "dificil, dar frumos, cu posibile efecte excelente asupra culturii cinematografice a publicului român".
"Una dintre surprizele plăcute ale acestui proiect ţine de cele 15 oraşe din Republica Moldova, care vor fi cuprinse în Caravana Filmului Românesc. Mai mult, faptul că AGERPRES va fi prezentă prin filmul documentar 'Marea Unire: România la 100 de ani', dar şi prin expoziţia de fotografie 'România: Evoluţie - Ediţie specială de Centenar' constituie un plus pentru Agenţie, asigurând un public numeros, care va lua contact cu principalele noastre proiecte pentru Centenar", afirmă Alexandru Giboi.
Profesorul Daniel Şandru consideră că ''proiectul Centenarul Filmului Românesc împlineşte Programul Centenar al municipalităţii ieşene pe o dimensiune deosebit de importantă, ce ţine nu numai de comunicarea vizuală a evoluţiei societăţii româneşti, în ultima sută de ani, din perspectiva cinematografiei".
La rândul său, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, vorbeşte despre importanţa cinematografiei, în contextul sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire.
"Nu am întâlnit pe nimeni care să spună că nu-i plac filmele. Indiferent de gen, filmul este o aventură care ne scoate din plictiseala cotidiană. În cei peste 100 de ani de istorie proprie, filmul românesc a fost mereu aproape de români", menţionează Chirica.
"Centenarul Filmului Românesc" este un proiect desfăşurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi (2017-2020). AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Națională de Presă AGERPRES. 'Evenimentul aduce în prim-plan teme de actualitate și de interes maj
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea
Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București
Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă
Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist
Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț
Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)
Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir
Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend
Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de
AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate
Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu
Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării
Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce
Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm
Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B
Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări
Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de
Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,
Ministerul Culturii: Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe - reglementare actualizată față de costurile reale
Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe, prin dublarea acestuia, va reduce sarcina administrativă și va oferi mai multă flexibilitate, instituțiile culturale urmând să beneficieze de un cadru de reglementare actualizat în raport cu acele costuri reale ale dotărilor necesare funcționării lor, transmite Ministerul Culturii. Potrivit
AnulBrâncuși/ Gorj: Sculptori din 25 de țări - la prima ediție a Trienalei Internaționale 'Constantin Brâncuși'
Lucrările a 25 de sculptori din mai multe țări vor fi prezentate, pe 16 mai, la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși', în cadrul vernisajului expoziției prilejuite de prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură 'Constantin Brâncuși', eveniment ce constituie o premieră în mediul cultural-artistic din zona Olteniei.









