logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Emil Constantinescu: Ar trebui să reabilităm sensurile iniţiale ale cuvintelor, demnitatea nu este legată de o funcţie

Image

Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a declarat joi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, în timpul lansării cărţii "Preţul demnităţii. O istorie altfel", scrisă de Laura Ganea şi al cărei personaj principal este, că ar trebui să revenim la sensurile iniţiale ale cuvintelor, fiindcă demnitatea nu este şi nu a fost legată de o funcţie, ci reprezintă o atitudine morală.

"Să vorbeşti astăzi despre demnitate este, desigur, foarte important, dar este şi foarte riscant şi dificil, pentru că am pierdut proprietatea termenilor. Când vorbesc despre demnitate, cei mai mulţi se gândesc la demnitari, despre funcţia care ar trebui să reprezinte demnitatea. Iar aici lucrurile se împotmolesc foarte repede. Dacă acceptăm că la început a fost cuvântul, cred că ar trebui să revenim la sensurile iniţiale, să reabilităm sensurile iniţiale ale cuvintelor. Demnitatea nu este şi nu a fost legată de o funcţie, ci a reprezentat o atitudine morală, cinste, caracter. Procesul acesta de decădere, îndepărtarea de marile valori umane afectează lumea întreagă, un moment pe care eu îl interpretez ca pe o decadenţă a culturii occidentale", a afirmat Emil Constantinescu.

Fostul şef de stat a arătat că acei care vor citi cartea "Preţul demnităţii. O istorie altfel", în care este personajul principal, o vor vedea ca pe "un fel de ambarcaţiune care încearcă să străbată o mare a minciunii pentru a ajunge la ţărmul adevărului".

"Nu este uşor. Această ambarcaţiune este trasă spre mal de o funie împletită, una dintre fire fiind autoarea, care introduce propria experienţă de viaţă, care povesteşte despre amintirile ei. Alături de aceasta se împletesc destinele şi poveştile ale multor oameni care au trăit în acea perioadă, inclusiv un fir care mă implică şi pe mine", a arătat Emil Constantinescu.

Autoarea cărţii, Laura Ganea, fost jurnalist care a lucrat în echipa preşedintelui Constantinescu, a prezentat în cartea "Preţul demnităţii. O istorie altfel", întâmplări din culisele celor patru ani - 1996-2000.

"Sunt norocoasă pentru că zeci de persoane, miniştri, lideri de partide, care au făurit istoria ultimilor ani au acceptat să stea de vorbă cu mine, să-şi povestească vieţile şi activitatea. Aceste persoane sunt protagonistele cărţii 'Preţul demnităţii. O istorie altfel', iar mărturiile lor, pe lângă amintirile mele personale, documentele scrise şi înregistrările din arhiva video a Administraţiei Emil Constantinescu, au reprezentat o bogată sursă de inspiraţie pentru scrierea acestei cărţi (...) Mai presus de toate, sunt norocoasă pentru că am avut marea şansă să lucrez alături de preşedintele Emil Constantinescu, care este personajul principal al cărţii, pilonul în jurul căruia se învârt toate celelalte personaje, este omul fără de care România nu ar fi făcut parte din lumea euroatlantică", a arătat Laura Ganea.

Criticul literar prof. dr. Alexandru Cistelecan, de la Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş, a precizat că lucrarea este "extrem de bine documentată" şi a felicitat-o pe autoarea cărţii pentru modul în care a refăcut perioada în care Emil Constantinescu a fost preşedintele României.

"Autoarea cărţii a scris o carte foarte documentată, împletind un fir personal al memoriei. Este o măsură de jurnal, de memorialistică în cartea doamnei Ganea, se împleteşte propria viaţă, propriul destin cu evenimentele pe care le povesteşte şi cu cele pe care le analizează. Materialul cărţii a fost aranjat în secvenţe foarte concentrate de film, autoarea jucându-se ca un adevărat romancier cu cronologia evenimentelor, ele părând mai palpitante decât s-au petrecut cu cronologia răvăşită. Personalităţile care s-au remarcat în acea perioadă beneficiază de câte o fişă biografică şi de o mărturie personală, o impresie pe care personajul i-a făcut-o autoarei. Nefiind de ajuns, autoarea mai face şi o incursiune înspre rădăcinile familiei Constantinescu, reuşind să le identifice pe toate", a arătat profesorul Cistelecan.

Criticul a apreciat rigoarea cu care autoarea a ţinut să refacă firul cronologic al evenimentelor şi al mandatului lui Emil Constantinescu, "care a decis oarecum drumul României, a aşezat România pe drumul ei ireversibil, spre Vest, spre Occident, spre valorile occidentale şi a făcut paşii cei mai importanţi în integrarea României în NATO, în Uniunea Europeană şi în alte organisme internaţionale".

Totodată, rectorul UMF Târgu Mureş, prof. dr. Leonard Azamfirei, a precizat că "Preţul demnităţii. O istorie altfel", volum apărut în 2016 la editura RAO, este un titlu care "provoacă, stârneşte, care pune întrebări", la care se vor găsi răspunsuri citind această carte. AGERPRES / (A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea    )

Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 02-05-2026 11:17

Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES

Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Națională de Presă AGERPRES. 'Evenimentul aduce în prim-plan teme de actualitate și de interes maj

Cultura - Media 01-05-2026 21:14

Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB

Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al

Cultura - Media 01-05-2026 14:08

Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română

Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea

Cultura - Media 01-05-2026 10:49

Festivalul ISCM World New Music Days - între 23 și 31 mai, la București

Festivalul Internațional ISCM World New Music Days - ''Columna Infinită'', cel mai mare eveniment dedicat muzicii noi pe plan mondial, se va desfășura anul acesta la București, în perioada 23 - 31 mai. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă

Cultura - Media 30-04-2026 19:22

Uniunile Scriitorilor din România și Republica Moldova susțin introducerea pe agenda publică a unui proiect unionist

Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova salută declarațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și ale președintelui României, Nicușor Dan, în susținerea idealului reunificării și pledează pentru introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist și transformarea lui într-o prioritate naț

Cultura - Media 30-04-2026 16:23

Bihor: Peștera Coliboaia, pe lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO (GALERIE FOTO)

Peștera Coliboaia din Munții Bihorului, cunoscută pentru desenele rupestre vechi de peste 30.000 de ani, între primele cinci peșteri ca vechime din lume, a fost inclusă recent pe lista indicativă a României pentru UNESCO, primul pas spre recunoașterea oficială ca sit al patrimoniului mondial. Informația a fost prezentată joi, &icir

Cultura - Media 30-04-2026 11:21

Timiș: 'Oglinda Frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate' - o expoziție unicat la Muzeul Național al Banatului

Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara își deschide publicului galeriile cu 158 de exponate cuprinse în expoziția 'Oglinda frumuseții. De la simplitatea femeii la divinitatea zeiței în Antichitate', care creează o călătorie prin lumea greco-romană, având ca subiect central femeia. Expoziția este deschisă public

Cultura - Media 30-04-2026 11:07

Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit - închise de 1 Mai; vor fi deschise în weekend

Muzeul Național de Artă al României și instituțiile satelit vor fi închise, vineri, de 1 Mai, a anunțat, joi, instituția muzeală, într-o postare pe Facebook. 'În data de

Cultura - Media 30-04-2026 11:00

AUTORI CONTEMPORANI/Cecilia Ștefănescu: Un autor are nevoie de libertate

Regizoarea, scenarista și prozatoarea Cecilia Ștefănescu a debutat în lungmetraj cu filmul 'Un loc sigur', lansat în cinematografele din România în martie 2026. Proiectul, la care a lucrat timp de zece ani, este construit în jurul unor teme precum violența, migrația și fragilitatea relațiilor. Cu Marina Palii în rolu

Cultura - Media 30-04-2026 10:59

Litera: Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler - continuare a bestsellerului 'Biblia pierdută' - în librării

Romanul 'Gutenberg 42 B' de Igor Bergler, continuarea bestsellerului 'Biblia pierdută', a apărut în librării, anunță Editura Litera. ''Gutenberg 42B' aduce o schimbare narativă îndrăzneață: dacă în Biblia pierdută îl avea în prim-plan pe profesorul Charles Baker, noul roman îl plasează în ce

Cultura - Media 30-04-2026 09:55

Expoziția 'Brâncuși, drumul către universalitate' - deschisă de vineri publicului, la ICR Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm a organizat evenimentul 'Brâncuși, drumul către universalitate', un program dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Manifestarea reunește o expoziție de fotografie, proiecții de film, o conferință și o dezbatere. Potrivit ICR, marcarea Anului B

Cultura - Media 30-04-2026 09:03

Sibiu: Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, restaurată cu studenți din șapte țări

Cea mai mare frescă medievală din Transilvania, cu o suprafață de 260 de metri pătrați, care se află în satul Șmig, comuna Alma, este restaurată cu sprijinul unor studenți din șapte țări europene, a anunțat Consiliului Județean (CJ) Sibiu joi, pe pagina de Facebook. 'În premieră, în acest an vom avea trei școli de vară de

Cultura - Media 30-04-2026 08:28

Muzeul Național de Istorie - deschis de 1 Mai; Coiful de la Coțofenești și două brățări pot fi văzute până duminică

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) rămâne deschis în perioada 29 aprilie - 3 mai, iar vizitatorii pot admira Coiful de la Coțofenești și cele două brățări de aur până duminică, 3 mai, în intervalul 10:00-18:00,

Cultura - Media 30-04-2026 08:13

Ministerul Culturii: Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe - reglementare actualizată față de costurile reale

Majorarea plafonului valoric pentru mijloace fixe, prin dublarea acestuia, va reduce sarcina administrativă și va oferi mai multă flexibilitate, instituțiile culturale urmând să beneficieze de un cadru de reglementare actualizat în raport cu acele costuri reale ale dotărilor necesare funcționării lor, transmite Ministerul Culturii. Potrivit

Cultura - Media 29-04-2026 20:17

AnulBrâncuși/ Gorj: Sculptori din 25 de țări - la prima ediție a Trienalei Internaționale 'Constantin Brâncuși'

Lucrările a 25 de sculptori din mai multe țări vor fi prezentate, pe 16 mai, la Muzeul Național 'Constantin Brâncuși', în cadrul vernisajului expoziției prilejuite de prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură 'Constantin Brâncuși', eveniment ce constituie o premieră în mediul cultural-artistic din zona Olteniei.