Expoziţii, vizionări de filme şi recitaluri de muzică, în weekend, la Casa Artelor 'Dinu Lipatti'
Expoziţii, recitaluri de muzică, ateliere pentru copii şi vizionări de filme vor avea loc la Casa Artelor "Dinu Lipatti" în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului "Agnus Dei - Sărbătorea Floriilor la Casa Artelor 'Dinu Lipatti'", de vineri până duminică, între orele 18,00 - 21,30. "Cu sufletul pregătit
Expoziţia de fotografie "De la picătură până la cosmos", de miercuri, la Institutul Cervantes
Expoziţia de fotografie "De la picătură până la cosmos" se va deschide, miercuri, de la ora 18,00, la Institutul Cervantes din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al instituţiei transmis AGERPRES, expoziţia prezintă lucrările rezultate ca urmare a atelierelor de fotografie pentru copii şi adulţi "Apa şi fotografia contemporană spaniolă"
Un penacho prehispanic, donat Muzeului Ţăranului Român de către Ambasada Mexicului
Un penacho prehispanic, coroană cu pene colorate şi oglinzi în miniatură ce simbolizează stelele şi planetele, a fost donat, marţi, Muzeului Naţional al Ţăranului Român de către Ambasada Mexicului. Acest ornament este atracţia costumului purtat de dansatorii care pun în scenă 'Danza de la Pluma', dans recunoscut ca patrimoniu cultural
#Romania2019.eu/MCIN: Comisarul Tibor Navracsics a felicitat România pentru finalizarea cu succes a dosarului privind Directiva Copyright
Comisarul Tibor Navracsics a felicitat România pentru finalizarea cu succes a dosarului privind Directiva Copyright, în cadrul primei părţi a Reuniunii informale a miniştrilor Culturii din statele membre ale UE, care se desfăşoară marţi la Palatul Parlamentului. "Prima parte a Reuniunii Informale a miniştrilor Cul
Ediţie specială BIFF la 15 ani de existenţă: Opt filme prezente în mari festivaluri
Festivalul Internaţional de Film Bucureşti - BIFF sărbătoreşte 15 ani de existenţă în 2019 printr-o ediţie specială, care va avea loc între 24 şi 30 iunie şi care va aduce la Bucureşti ''opt filme foarte noi şi îndrăzneţe'', prezente în mari festivaluri. "Cel mai longeviv festival compe
Incendiu la Notre-Dame: Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale - solidar cu poporul francez
Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale şi-a exprimat solidaritatea cu poporul francez, Biserica Romano-Catolică şi Arhiepiscopia de Paris în urma incendiului care a afectat
#Romania2019.eu/Sibiu: Expoziţie de fotografii de mari dimensiuni în aer liber, pentru Summitul UE
Un număr de 28 de fotografii de mari dimensiuni, care reprezintă imagini din fiecare ţară membră UE, vor fi expuse, în perioada 18 aprilie - 16 mai, pe strada pietonală Nicolae Bălcescu din municipiul Sibiu, pentru a celebra Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, înaintea Summitului Uniunii Europene, care va avea l
Festivalul Bacău Fest Monodrame, de miercuri până pe 23 aprilie, la Teatrul Municipal ''Bacovia''
Festivalul Bacău Fest Monodrame, ediţia a XXV-a, singurul eveniment din România dedicat recitalurilor actoriceşti, se va desfăşura la Teatrul Municipal ''Bacovia'' din Bacău de miercuri până pe 23 aprilie. Prima zi a evenimentului va fi deschisă de spectacolul instituţiei gazdă, "Emigranţii&qu
Incendiu la Notre-Dame/ Doboş: Arde o istorie; am putea spune că arde inima religioasă a Franţei
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Francisc Doboş, afirmă că în incendiul Catedralei Notre-Dame "arde o istorie", "arde inima religioasă a Franţei" şi îndeamnă, în Săptămâna Patimilor, la căutarea rădăcinilor creştine ale Europei şi a autenticităţii vieţii noastre. "Cu toţ
Episcopul Huşilor, despre incendiul de la Notre-Dame: Orice naţiune are un simbol; când arde simbolul, totul se ruinează
Episcopul Huşilor, Ignatie, a declarat luni, pentru AGERPRES, că este solidar cu poporul francez, care trece printr-un moment foarte greu, suferind o mare pierdere în urma incendiului izbucnit la Catedrala Notre-Dame din Paris
REPORTAJ/Mureş: În premieră, proiectul de restaurare a Cetăţii Sighişoara, bazat pe regulamentul UNESCO şi al UIA
Cetatea Medievală a Sighişoarei, construită în secolul al XII-lea şi păstrată aproape neschimbată, va fi restaurată în urma unui concurs internaţional de proiecte, decis în premieră de România în baza regulamentului concursurilor de arhitectură al UNESCO şi al Uniunii Internaţionale de Arhitectură (UIA), a anunţat conducerea Institutului Naţiona
Peste 100 de artişti naţionali şi internaţionali, la Festivalul Afterhills 2019
Peste o sută de artişti naţionali şi internaţionali vor fi prezenţi, pe parcursul a două weekend-uri - 23-25 august şi 30 august-1 septembrie -, la cea de-a treia ediţie a Festivalului Afterhills 2019, informează un comunicat Afterhills Music & Arts Festival transmis AGERPRES. Ediţia din acest an a evenimentului se va desfăşura, potrivit organizatorilor, &
Patriarhia BOR: Pelerinajul creştin-ortodox de Florii - sâmbătă, în Bucureşti şi Ploieşti
Ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţele Ilfov şi Prahova vor participa, sâmbătă, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la tradiţionalul pelerinaj creştin-ortodox de Florii în Bucureşti şi Ploieşti. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, transm
Sute de credincioşi catolici la pelerinajul de Florii din Capitală
Sute de credincioşi au participat duminică, alături de ministranţi, persoane consacrate, preoţi diecezani şi călugări, precum şi episcopii Arhidiecezei, la tradiţionala procesiune de Florii organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti. Procesiunea, condusă de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu şi de episcopul auxiliar Cornel Damian, a începu
Cluj: Concert-eveniment în premieră - duminică, la Opera Naţională Română
Un concert-eveniment oferit în premieră 'La vision de Säul' de George Enescu - 'Oratoriul de Paşti' de Valentin Timaru va avea loc duminică la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca. "Prezentată în primă audiţie mondială absolută pe scena noastră, cantata 'La vision de S&au





