Managerul Muzeului Satului: A vorbi de poveştile iei înseamnă să vorbim despre poveşti de viaţă
A vorbi despre poveştile iei înseamnă să vorbim despre poveşti de viaţă, pentru că adesea, în satul românesc, o femeie îşi cosea ia şi costumul tradiţional la nuntă şi îl păstra şi pentru înmormântare, afirmă managerul Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Paula Popoiu. De Ziua universală a Iei, ea a
Târg de Sfinţii Apostoli ''Petru şi Pavel'', în perioada 26-28 iunie, la Muzeul Satului
Tradiţionalul Târg de Sfinţii Apostoli "Petru şi Pavel" va avea loc de vineri, până duminică, între orele 10,00 - 18,00, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului, transmis marţi AGERPRES, la eveniment, pe scena Dumitra, vor fi prezenţi: Ansamblul de datini şi obiceiuri Vat
Povestea Iei/Timiş: Iile îngropate la Sânnicolau Mare de ţărăncile deportate în Bărăgan - comorile Banatului de câmpie
În marea prigoană a deportării în Bărăgan, în duminica Rusaliilor din 1951, ţărăncile din Banatul de câmpie, din zona Sânnicolau Mare, şi-au lăsat acasă, bine tăinuite, cele mai de preţ odoare ale sufletului lor - iile, pe care le-au îngropat în grădini, pentru a fi ferite de distrugerile veneticilor, povesteşte etnograful Ma
Povestea Iei/Neamţ: Doctoriţe, contabile şi profesoare se întâlnesc la o şezătoare pentru a păstra vie tradiţia realizării iilor
Sub genericul "Coase-ţi ia!" mai multe femei din judeţul Neamţ se întâlnesc periodic la şezătoarea găzduită de Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare". Au meserii diferite, sunt doctoriţe, contabile sau profesoare, însă au în comun pasiunea faţă de ie şi dorinţa de a reînvia o meserie care la un moment dat părea că
Bănescu, despre panourile stradale cu mesaj public despre orientarea sexuală: Ofensiva obscenităţii cocoţată sfidător
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a caracterizat marţi iniţiativa amplasării unor panouri stradale în Bucureşti care înfăţişează o persoană vârstnică transmiţând un mesaj public despre orientarea sexuală drept o "ofensivă a obscenităţii publice cocoţată sfidător", care "îi dezvăluie pe ideolog
Ziua Universală a Iei, reper al spiritualităţii româneşti - marcată în reţeaua reprezentanţelor Institutului Cultural Român
Reţeaua reprezentanţelor Institutului Cultural Român din străinătate marchează şi anul acesta Ziua Universală a Iei, printr-o serie de evenimente prezentate online, pe paginile Facebook ale organizatorilor şi partenerilor, informează ICR. * Accademia di Romania din Roma propune poveşti cu Sânziene, muzică veche şi identitate românească î
Filmul 'The Price of Paradise' - în deschiderea ediţiei online a Pelicam 2020
Pelicula "The Price of Paradise" va deschide, pe 10 iulie, cea de-a IX-a ediţie a Pelicam - Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni, care se va desfăşura online. "Doi fraţi miliardari vor să cumpere 'paradisul' - insula Sark din Canalul Mânecii -, ceea ce declanşează o luptă în mica comunitate. Un conflict glo
Sibiu: Vizitatorii îmbrăcaţi tradiţional beneficiază de intrare gratuită de Sânziene în Muzeul în aer liber
Vizitatorii îmbrăcaţi în cămăşi autentice vor beneficia de intrare gratuită, miercuri, de Sânziene, în Muzeul în aer liber, cu ocazia Zilei Universale a Iei, potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES. "Miercuri, de Sânziene, intrarea va fi liberă în Muzeul în aer liber din Dumbra
Suceava: 'Şi păpuşile poartă ie', într-o expoziţie la Muzeul Satului Bucovinean
Peste 360 de păpuşi îmbrăcate în ii şi costume tradiţionale specifice vor putea fi admirate de publicul vizitator al Muzeului Satului Bucovinean, începând de miercuri, în cadrul expoziţiei ''Şi păpuşile poartă ie'', a anunţat Biroul de presă al Muzeului Naţional al Bucovinei. Potrivit sursei citate
Sibiu: Festivalul de Film Horror şi Fantastic Lună Plină - între 20 şi 23 august, la Biertan
Festivalul de Film Horror şi Fantastic Lună Plină va avea loc, între 20 şi 23 august, în comuna Biertan (judeţul Sibiu), unde vor avea loc proiecţii de film în aer liber, cine-concerte şi activităţi în natură precum ture cu bicicleta, ghost-hunt sau degustări de produse tradiţionale din zona Transilvaniei, au anunţat, marţi, organizatorii even
Evenimentul ''Sânziene, ie, floare, lumină'' - miercuri, la Muzeul Satului
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" marchează, miercuri, sărbătoarea Sânzienelor, organizând, pe lângă tradiţionalul târg, o serie de ateliere de creaţie dedicate acestei tradiţii. "Ca în fiecare an, Muzeul Satului readuce în atenţie tradiţiile şi obiceiurile acestei zile: de la î
Mari spectacole @ODEON continuă joi cu dramatizarea ''C.F.R. - Cometa, Copilul şi Căţelul''
Teatrul Odeon anunţă continuarea seriei Mari Spectacole cu difuzarea dramatizării "C.F.R. - Cometa, Copilul şi Căţelul", în regia Alexandru Dabija, după texte de I.L. Caragiale, programată joi. "Continuăm seria Mari Spectacole @ODEON difuzate online săptămânal şi vă oferim joi, 25 iunie, ora 18,00, "C.F.R. - Com
Bihor: Spectacolele Teatrului 'Regina Maria' vor fi susţinute în iulie, în aer liber, în Cetatea Oradea
Teatrul "Regina Maria" din Oradea a anunţat, marţi, programul de spectacole al lunii iulie, alcătuit din şase reprezentaţii în aer liber în Cetatea Oradea şi o premieră online, reluată a doua zi. Potrivit unui comunicat al teatrului, primul spectacol din luna iulie este "Creştini", nerecomandat persoanelor sub 1
Brătescu (Ministerul Culturii): Vrem să soluţionăm situaţia Muzeului Bran împreună cu proprietarii terenului
Situaţia Muzeului Naţional Bran este un dosar extrem de important pentru actuala echipă de la Ministerul Culturii, pe care aceasta vrea să-l soluţioneze favorabil pentru cultura română, împreună cu proprietarii terenului, a declarat, luni, la Braşov, secretarul de stat Liviu Brătescu. Acesta a avut, luni, o întrevedere cu prefectul judeţului
Patriarhul Daniel, către tinerii care dau examene: Îndemnăm pe părinţi, pe profesori şi pe preoţi să vă susţină permanent
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj de binecuvântare şi încurajare tinerilor care au examene şcolare în această perioadă, în care îi îndeamnă pe părinţi, pe profesori şi pe preoţii din parohie să îi susţină permanent. "Biserica susţine permanent şcoala şi vă este alături &i




