logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#CentenarulMariiUniri Iaşi: Slujbă de comemorare pentru cei care au înfăptuit unirea Bucovinei cu Regatul României

Imagine din galeria Agerpres

O slujbă de comemorare a celor care pe 28 noiembrie 1918 au înfăptuit unirea Bucovinei cu Regatul României a fost oficiată miercuri la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Un sobor de preoţi şi diaconi conduşi de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat ceremonialul religios. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

"Inima noastră în aceste zile este cuprinsă, pe de o parte, de bucurie, pe de altă parte lăcrimează. Bucurie pentru că cele împlinite atunci în bună parte au rămas statornice. Lacrima, pentru că multe din cele împlinite atunci s-au pierdut", a spus mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

La ieşirea din Catedrala Mitropolitană, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat că "acum, după 100 de ani, trebuie să ne amintim şi de sufletele lor, de memoria lor, să fim recunoscători pentru ceea ce au făcut pentru noi toţi cei care ne bucurăm astăzi de o Românie puternică".

La rândul său, politologul Daniel Şandru a declarat că acest moment este cu atât mai impresionant întrucât în toate lăcaşele de cult din Moldova la ora 12,00 au bătut clopotele în memoria înaintaşilor.

"Este un gest de reverenţă faţă de memoria înaintaşilor noştri şi o clipă în care avem prilejul de a reflecta la ceea ce au făcut ei şi la ceea ce avem datoria să ducem mai departe", a spus Daniel Şandru.

Istoricul Gheorghe Iacob a reiterat că "Marea Unire înseamnă sacrificiu".

"Înseamnă sacrificiul a 800.000 de oameni, meritul elitei, cel puţin 400.000 de oameni care au contribuit la Marea Unire. Când spun Marea Unire spun şi Unirea Basarabiei, şi la Unirea Bucovinei, a Transilvaniei. (...) A fost şi un merit al Bisericii, fiindcă Biserica a apărat identitatea românilor din provinciile subjugate, a pregătit marea Unire, a participat efectiv la primul război mondial. (...) Nu trebuie uitat că Unirea este şi un merit al armatei care a luptat pe fronturile de luptă a celor două războaie mondiale", a declarat istoricul Gheorghe Iacob, prorector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

La rândul său, col Remus Hadrian Bondor, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt, a reamintit că procesul de unire a Bucovinei a început mai devreme.

"Trebuie menţionat că la solicitarea Congresului Bucovinei armata română a intrat în Bucovina pentru a restabili ordinea acolo unde bande din armata rusă dezagregată, la fel cu grupări naţionaliste terorizau populaţia şi o supuneau la barbarii de neconceput. La solicitarea Congresului, Armata română pătrunde în Bucovina şi desfăşoară acţiuni militare de stabilizare astfel încât la 28 noiembrie să ofere posibilitatea Congresului bucovinean să semneze actul prin care această parte a Moldovei, parte a României, să se unească cu ţara mamă", a declarat comandantul Brigăzii 15 Mecanizate. 

Pe 27 martie 1918, Basarabia a trecut în componenţa Regatului României, iar Bucovina pe 28 noiembrie 1918. AGERPRES/ (A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

* 1918, ANUL MARII UNIRI: 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Regatul României - Ziua Bucovinei 

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 08-10-2026 17:17

Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor

Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.

Culte 08-10-2026 09:00

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par

Culte 07-10-2026 22:30

PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări

În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet

Culte 07-10-2026 20:35

Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor

Culte 07-10-2026 13:10

Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului

Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio

Culte 07-10-2026 12:47

Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară

În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil

Culte 06-10-2026 13:28

Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri

Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.

Culte 06-10-2026 12:36

Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influenț

Culte 06-10-2026 12:04

Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva

Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. În timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 8 - 15 octombrie, Gruparea de

Culte 05-10-2026 13:25

Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor

Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I

Culte 05-10-2026 13:15

Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului

Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în

Culte 02-10-2026 14:46

Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești

Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin

Culte 30-09-2026 13:11

La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '

Culte 30-09-2026 05:15

Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel

Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o

Culte 28-09-2026 14:20

Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească

Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.