Satu Mare: Biserică de lemn în memoria lui Vasile Lucaciu, la 167 de ani de la naşterea acestuia
O biserică din lemn, identică cu cea în care a fost botezat preotul Vasile Lucaciu în 1852, a fost inaugurată luni, în comuna Apa din judeţul Satu Mare, la împlinirea a 162 de ani de la naşterea acestuia.
Sibiu: Aproape 700 de credincioşi prezenţi la un pelerinaj prilejuit de aducerea unei icoane cu Maica Domnului
Aproape 700 de credincioşi au fost prezenţi, vineri seara, la un pelerinaj organizat pe câteva străzi din municipiul Sibiu, în care a fost purtată icoana Maica Domnului Îndrumătoarea, adusă de la Biserica "Mihai Vodă" din Bucureşti. Enoriaşii au participat iniţial la o slujbă de maslu, oficiată de câţiva preoţi, după care au p
Vasile Bănescu (Patriarhie): Papa Francisc va fi primit de patriarhul Daniel
Papa Francisc va avea o întrevedere cu patriarhul Daniel, cu ocazia vizitei pe care Suveranul Pontif o va efectua în România între 31 mai şi 2 iunie, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. "Ne bucurăm că vizita a fost confirmată şi în virtutea vechilor şi
Episcopul Petru Gherghel: Sfântul Părinte este ca un tată care vine să îşi viziteze fii
Episcopul Diecezei Romano-Catolice Iaşi, Petru Gherghel, a spus, vineri, referitor la vizita în România a suveranului pontif anunţată pentru luna mai, că Sfântul Părinte este ca "un tată care vine să îşi viziteze fii". "Sfântul Părinte este ca un tată care vine să îşi viziteze fii. De aceea apelul meu este ca
Vicarul General al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, despre vizita Papei la Blaj: Există o aşteptare uriaşă
Există "o aşteptare uriaşă" în rândul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în privinţa venirii Papei Francisc la Blaj - primul Oraş Episcopal din România, eveniment care va fi şi "un bun prilej" pentru mulţi compatrioţi să descopere locul care a fost, timp de două veacuri şi jumătate, centrul spiritual, cultural şi
Logo-ul vizitei Papei Francisc în România, cu motto-ul ''Să mergem împreună'' - un mesaj de unitate şi întărirea credinţei
Logo-ul vizitei pe care Suveranului Pontif o va efectua în România, care cuprinde motto-ul "'Să mergem împreună!' Papa Francisc în România 31 mai - 2 iunie 2019", invită la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului, se explică pe site-ul Curiei Arhiepiscopiei Majore. "Poporul lui Dumnezeu din R
Administraţia Prezidenţială: Papa Francisc va efectua o vizită în România în perioada 31 mai-2 iunie
Papa Francisc va întreprinde o vizită în România în perioada 31 mai-2 iunie, a anunţat vineri Administraţia Prezidenţială. "Primind invitaţia preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră &
Arhiepiscopia Bucureştilor: Slujbe de pomenire pentru poetul naţional Mihai Eminescu, la 169 de ani de la naştere
O slujbă de pomenire la împlinirea a 169 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu va fi oficiată marţi, 15 ianuarie, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, anunţă Sectorul cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, începând cu ora 8,00, în capela Cimitirului B
Botoşani: Stareţa Mănăstirii Vorona a primit distincţia ''Crucea Patriarhală'', la 50 de ani de când a fost numită în funcţie
Stareţa Mănăstirii Vorona din judeţul Botoşani, maica Teofana Scântei a primit, joi, distincţia "Crucea Patriarhală", cea mai importantă distincţie acordată de Biserica Ortodoxă Română. Distincţia, semnată de patriarhul României, Prea Fericitul Daniel, i-a fost înmânată maicii Teofana cu prilejul împlinirii a 50 de
Patriarhul Daniel: Catedra academică şi altarul Bisericii să fie în permanentă conlucrare; autocefalia nu trebuie confundată cu izolarea
Catedra academică şi altarul Bisericii trebuie să fie în permanentă conlucrare, în timp ce autocefalia nu trebuie confundată cu izolarea şi nici unitatea cu constrângerea, a subliniat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la conferinţa teologică internaţională "Unitatea panortodoxă ş
Suceava: Câteva mii de credincioşi de stil vechi din judeţ sărbătoresc Crăciunul
Câteva mii de credincioşi de stil vechi din judeţ, dar şi turişti veniţi din Ucraina sau Republica Moldova, care păstrează calendarul iulian, sărbătoresc luni prima zi de Crăciun, conform tradiţiilor locale ale acestei sărbători creştine. La Mănăstirea Slătioara, unde este şi sediul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, un sobor
Mitropolitul Clujului: Aproape cinci milioane de români au plecat pe alte plaiuri; tare am dori să revină acasă
Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, şi-a exprimat speranţa, printr-un cuvânt adresat la finalul slujbei de Bobotează, ca măcar o parte dintre milioanele de români plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă. Peste două mii de credincioşi au participat duminică, atât în catedrala din Cluj-Napoca, cât şi în pi
Iaşi: Credincioşii au venit în număr mare la Mitropolie pentru a lua Aghiasmă Mare
Peste 2.000 de persoane din Iaşi şi din alte judeţe au venit la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a asista la slujba oficiată de mitropolitul Teofan, cu prilejul Botezului Domnului, şi pentru a lua Aghiasmă. După Slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de preoţi conduşi de Teofan, arhiepiscopul Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, credin
Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Botezului Domnului, o reînnoire a botezului nostru
Sărbătoarea Botezului Domnului este o înnoire a botezului nostru, a afirmat duminică patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel. "Sărbătoarea Botezului Domnului este, aşa cum ne spune Sfântul Simeon Tesaloniceanu, o înnoire, o reactualizare a Botezului Domnului, dar şi o înnoire a botezului nostru. Majoritatea ne-am b
Galaţi: Crucile de gheaţă pentru slujba de Bobotează - păstrate într-un depozit frigorific
Tradiţia de a avea la Bobotează faimoasele cruci din gheaţă va fi respectată şi în acest an la Galaţi, prin grija angajaţilor de la depozitul frigorific al unei societăţi comerciale din apropierea oraşului. Cele două cruci mari din gheaţă, care vor fi folosite la ceremonialul religios de Bobotează, sunt gata şi stau la rece, la -18 grade Celsius, î
.jpg)
.jpg)
