Harghita: Zeci de mii de persoane sunt aşteptate la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc
Zeci de mii de persoane sunt aşteptate, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc, unde se află sanctuarul dedicat Fecioarei Maria şi unde Sanctitatea Sa, Papa Francisc, a oficiat o slujbă în urmă cu o săptămână.
Sute de pelerini au pornit pe jos spre locul pelerinajului, unii de câteva zile, alţii chiar de mai mult timp, dar cei mai mulţi vor sosi sâmbătă dimineaţa la Miercurea Ciuc, cu trenul, maşinile personale sau autobuzele şi vor merge pe jos pe dealul Şumuleu, acolo unde se află altarul în aer liber, de unde se va oficia slujba în cinstea Fecioarei Maria.
Potrivit reprezentanţilor Ordinului Franciscan din Transilvania, programul liturgic începe vineri, la ora 19,00, când are loc o slujbă de deschidere a pelerinajului, în catedrala franciscană de la Şumuleu, urmată de o noapte veghe şi de rugăciune mariană în biserică.
În sâmbăta Rusaliilor, procesiunea va porni la ora 10,30 din faţa bisericii, fiind condusă de un cordon format dintr-un sobor de preoţi, care vor purta simbolurile pelerinajului. Slujba în aer liber va începe la 12,30 şi se va oficia, la fel ca şi până acum, la altarul în aer liber din şaua munţilor Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare.
Slujba religioasă va fi oficiată de Arhiepiscopul de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György şi episcop auxiliar de Miercurea-Ciu, Tamás József, singurul invitat al slujbei de hram de Rusalii fiind episcopul de Timişoara, Pál József Csaba, el fiind cel care va ţine predica festivă.
Slujbe vor avea loc şi sâmbătă seara, dar şi duminică şi luni.
Motto-ul din acest an al pelerinajului este un fragment din Evanghelia după Luca, "Fie mie după cuvântul tău!" (Luca, 1,38).
La fel ca în ultimii ani, la eveniment sunt aşteptaţi şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, dar şi vicepremierul de la Budapesta, Semjen Zsolt, aceştia fiind prezenţi şi la Liturghia Pontificală oficiată de Papa Francisc la Şumuleu, în urmă cu o săptămână.
Autorităţile locale au anunţat măsuri pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului, iar angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt pregătiţi să asigure măsurile de ordine publică şi protecţia persoanelor participante la pelerinaj.
În Miercurea Ciuc au fost instituite, vineri, mai multe restricţii parţiale de circulaţie, iar sâmbătă, în zona desfăşurării procesiunii, va fi interzis accesul cu autovehicule.
Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în Biserica Franciscană.
În anul în 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin, şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să-şi păstreze credinţa strămoşească.
De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc, purtând crengi verzi în mâini, şi se roagă la statuia Fecioarei Maria.
Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe de 1 iunie, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.
Suveranul Pontif a oficiat o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului. AGERPRES / (AS - autor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influenț
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. În timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 8 - 15 octombrie, Gruparea de
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.









