Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
ISU Giurgiu continuă instruirile în domeniul acordării primului ajutor Sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor au fost reluate săptămâna aceasta, cu participarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu. 18 agenți iau parte, timp de două zile, la activitățile desfășurate sub îndrumarea coordonatorului SMURD.
Comunicat de presă - Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu
Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu instalează în spațiul propriu primul automat de preluare a ambalajelor utilizate Județul Sibiu se situează peste media națională la cantitatea de ambalaje returnate pe cap de locuitor și ocupă locul 11 la nivelul întregii țări, potrivit datelor RetuRO. SIBIU, 21 mai 2026. Începând cu luna martie, Universitatea '
Comunicat de presă - ANSVSA
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), după controlul de la British School of Bucharest: 'Niciun compromis când în joc este sănătatea copiilor. Unitatea iresponsabilă va rămâne închisă!' Inspectorii ANSVSA din cadrul DSVSA Ilfov au desfășurat o acțiune de control oficial la blocul alimentar (cantina propr
Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă
Discuțiile cu societatea civilă asupra pachetului de legi din Planul de acțiune strategică pentru 2026 Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit astăzi, la sediul instituției, cu reprezentanți ai societății civile din cadrul Expert Forum/Coaliția Vot Corect, Centrul pentru Inovare Publică, Asociația Declic, Active Watch,
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
AUR propune scutirea de impozit pentru terenurile agricole lucrate de micii gospodari: Statul trebuie să-i ajute pe cei care muncesc Alianța pentru Unirea Românilor a depus în Parlament un proiect legislativ care prevede reducerea impozitului pentru terenurile agricole extravilane folosite de micii gospodari care cresc animale și își lucrează pământul.
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
Primăria Sectorului 3 pregătește un program bilingv cu predare în limba chineză într-o unitate de învățământ din sector Primăria Sectorului 3 continuă demersurile pentru dezvoltarea unor programe educaționale moderne și adaptate contextului internațional actual, analizând posibilitatea implementării unui program bilingv cu predare în limba chineză într-una dintr
Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (neafiliat)
Memoria eroilor, temelia vie a României La 21 mai 2026, România își pleacă fruntea în fața celor care și-au dat viața pentru ca acest popor să rămână în istorie cu numele, limba, credința și demnitatea sa. Ziua Eroilor, legată de Înălțarea Domnului, aduce în memoria națională jertfa celor căzuți pentru țară, de la Războiul de Independență și Războiul de Întregir
Comunicat de presă - Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Un nou medic în cadrul Ambulatoriului de Specialitate pentru Copii al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu își extinde echipa medicală din cadrul Ambulatoriului de Specialitate pentru Copii prin alăturarea dr. Rareș Arseniu, medic specialist pediatrie și pneumologie pediatrică. Prin cooptarea noului specialist, Sp
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
BÃRBAT CERCETAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracți
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
La inițiativa ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, Guvernul a aprobat declasificarea a peste 5.000 de dosare din arhivele diplomatice ale tranziției Guvernul României a adoptat astăzi, la propunerea MAE, Hotărârea de Guvern privind declasificarea documentelor elaborate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1 ianuarie 1990 - 31 decembrie 1992.
Comunicat de presă - RNP Romsilva
Ziua Europeană a Parcurilor marcată de Romsilva printr-un eveniment organizat de administrația Parcului Natural Vânători Neamț Ziua Europeană a Parcurilor a fost celebrată în acest an de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva printr-un eveniment organizat joi, 21 mai, la sediul administrației Parcului Natural Vânători Neamț. La eveniment au particip
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERSOANÃ CERCETATÃ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 37 de ani, cercetate pentru săvârșirea
Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Timișoara inovează prin educație: Universitățile de top din oraș pregătesc lotul României pentru Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială La doar câteva zile de la lansarea platformei și campaniei de brand de oraș 'Student în Timișoara', municipiul de pe Bega își reconfirmă statutul de pol major al inovației și excelenței academice din România.
Comunicat de presă - Societatea de Transport Public Timișoara SA
Circulație modificată temporar - 21 mai 2026 În data de 21 mai 2026, între orele 1100 - 1300, circulația unor mijloace de transport public din Timișoara va fi modificată temporar, în contextul închiderii traficului rutier pe bulevardul Regele Ferdinand I, în zona Catedralei Mitropolitane, pentru desfășurarea ceremoniei militare și religioase dedicate evenimentul
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
În continuarea precizărilor de presă (https://www.mae.ro/node/68518) referitoare la incidentul produs în data de 18 mai 2026 în localitatea Gorlitz, Republica Federală Germania, în urma căruia două persoane de cetățenie română au fost date dispărute, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că astăzi, 21 mai 2026, autoritățile germane au confirmat decesul unuia dintre