Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă
COMUNICAT DE PRESÃ privind exercitarea dreptului de vot la referendumul local din comuna Sânger, județul Mureș, din data de 14 iunie 2026
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, duminică, 14 iunie 2026, se desfășoară referendumul local din comuna Sânger, județul Mureș, având ca obiect demiterea primarului.
Referendumul local reprezintă forma și mijlocul de consultare directă a cetățenilor cu privire la probleme de interes deosebit pentru unitățile administrativ-teritoriale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare.
Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din numărul celor înscriși pe listele electorale permanente.
Au dreptul de a participa la referendum toți cetățenii români cu domiciliul sau reședința în comuna Sânger, județul Mureș, care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Votarea are loc duminică, 14 iunie 2026, între orele 07:00 și 23:00. Cetățenii votează la secția de votare la care este arondat imobilul în care își au domiciliul ori reședința. Pentru identificarea secției de votare, alegătorii pot consulta Registrul electoral, disponibil la următorul link: www.registrulelectoral.ro
Lista secțiilor de votare este publicată pe site-ul www.roaep.ro, la secțiunile REFERENDUM LOCAL și Management electoral/Geografie electorală/Registrul secțiilor de votare, fiind disponibilă la următorul link:
https://www.roaep.ro/management-electoral/wp-content/uploads/2026/05/Registrul-Sec%C8%9Biilor-de-votare-actualizat-la-20.05.2026.xlsx
Cetățenii români își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
La referendumul local nu se poate vota cu pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic sau pașaportul simplu temporar.
Fiecare alegător are dreptul la un singur vot. Cetățenii înscriși în lista electorală permanentă a unei secții de votare nu își pot exercita dreptul de vot la o altă secție de votare din aceeași localitate în care își au domiciliul ori reședința. După ce alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în lista electorală suplimentară, după caz, acesta primește un buletin de vot și o ștampilă cu mențiunea 'VOTAT'.
Specimenul buletinului de vot poate fi consultat la următorul link
https://ms.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/40/2026/06/Sanger-2026_BV_REF_MS3.pdf
Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real pe pagina https://prezenta.roaep.ro/
Observatorii interni și reprezentanții instituțiilor mass-media românești pot asista la operațiunile biroului electoral al secției de votare numai pe baza ecusoanelor emise de asociația, fundația sau instituția mass-media acreditată de Autoritatea Electorală Permanentă, însoțite de actul de identitate. Persoanele acreditate pot asista la operațiunile electorale în ziua votării, începând cu ora 06:00 și până la momentul încheierii și semnării proceselor-verbale privind rezultatele referendumului local. Persoanele acreditate nu pot interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea referendumului, având exclusiv dreptul de a sesiza în scris președintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularități.
Orice act de propagandă, precum și orice încălcare a prevederilor Legii nr. 3/2000, cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, atrag aplicarea sancțiunilor legale, suspendarea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar, în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare.
În preziua votării, 13 iunie 2026, între orele 18:00 și 20:00, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare se întrunesc la sediul secției de votare pentru a primi buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea 'VOTAT', formularele necesare întocmirii proceselor-verbale, precum și celelalte materiale electorale. Cu această ocazie se efectuează operațiunile preliminare zilei votării, inclusiv înregistrarea cererilor pentru urna specială.
Pentru informații detaliate privind organizarea și desfășurarea referendumului local, cetățenii și reprezentanții mass-media sunt invitați să consulte Ghidul biroului electoral al secției de votare pentru referendumul local din data de 14 iunie 2026, comuna Sânger, județul Mureș, publicat pe site-ul oficial al AEP - www.roaep.ro, la secțiunea REFERENDUM LOCAL, disponibil la următorul link:
https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2026/06/2026_GHID-referendum-local_S%C3%82NGER_MS_FINAL.pdf
Mai multe informații referitoare la organizarea și desfășurarea referendumului local din data de 14 iunie 2026 pot fi accesate la următoarele linkuri:
https://www.roaep.ro/prezentare/referendum-local/
https://ms.prefectura.mai.gov.ro/referendum-local-sanger/
https://comunasanger.ro/comuna-singer/referendum/
Direcția comunicare și relații publice
12.06.2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.