Comunicat de presă - Poliția de Frontiera Română
Cetățean român depistat pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, cu 500 de grame de canabis Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -
Declarație de presă - Deputat Nicolae-Adrian Bara (PSD)
Partidul Social Democrat solicită intervenția de urgentă a Guvernului pentru reducerea prețurilor la carburanți Partidul Social Democrat a cerut constant adoptarea unor măsuri concrete care să se reflecte în mod real în prețul de la pompă. În prezent, există cadrul legal necesar pentru reducerea accizei și implementarea altor mecanisme de sprijin, însă decizia f
Comunicat de presă - Apa Nova București
Lucrare Apa Nova pentru remedierea unor deficiențe apărute la rețeaua publică de canalizare din Bulevardul Basarabia, Sector 2, București https://www.apanovabucuresti.ro/informatii-utile/stiri/avarie_basarabia_canalizare Compania Apa Nova intervine în data de 30.03.2026 pentru remedierea unor deficiențe survenite la rețeaua publică de canalizare din B
Comunicat de presă - Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
Conferința 'Sănătatea nu are vârstă'- prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă București, 30 martie 2026- Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a organizat la București conferința 'Sănătatea nu are vârstă', un eveniment dedicat prevenției, educației medicale și îmbătrânirii active, care a reunit medici, reprezentanți
Comunicat de presă - Infotrafic
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în zilele de 30 și 31 martie a.c., se vor deplasa 6 transporturi agabaritice pe următoarele trasee: PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 2A - DN 21A - DN 2B - DN 26 - Foltești, Galați; 4 transporturi formate din câte 2 camioane cu lungimi de 42 -
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
'Ateliere de Paști' pentru elevi - creativitate, joacă și tradiții! În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Primăria Municipiului Ploiești organizează un eveniment cu tradiție, îndrăgit de elevii ploieșteni: Atelierele de Paști, activități interactive, concepute pentru a celebra această perioadă prin creativitate și voie bună. Evenimentul est
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
BILANȚUL SFÂRȘITULUI DE SÃPTÃMÂNÃ În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității desfășurate la sfârșitul săptămânii, polițiștii au intervenit la 107 sesizări ale cetățenilor. De asemenea, au fost reținute 21 de permise de conducere, în cazul unor șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier. În perioada 27 - 29 martie a.c., peste 400
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
BULETIN DE PRESÃ UPDATE: În urma celor 16 percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, față de 7 persoane cu vârste între 17 și 62 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare P
Comunicat de presă - AUR Bihor
AUR propune reducerea TVA la carburanți pentru a opri scumpirile! Statul încasează mai mult, românii plătesc nota! În contextul creșterii prețului la carburanți și a unor măsuri fără impact real din partea guvernării PSD-PNL-USR-UDMR, AUR propune reducerea graduală a TVA la carburanți, în funcție de majorarea prețurilor, ca măsură directă pentru limitarea scumpi
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PRINS ÎN FLAGRANT DELICT, CU PESTE 500 DE GRAME DE CANABIS Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea - Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad, au
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SPECIALIZAȚI, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SÃVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE ÎNȘELÃCIUNE La data de 30 martie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, împreună cu polițiști criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN CADRUL UNUI DOSAR PENAL DE DELAPIDARE ȘI FALS INTELECTUAL Astăzi, 30 martie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au pus în executare 4 mandate de percheziție do
Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu lansează trei chestionare privind îmbunătățirea Programului pentru Școli Consiliul Județean Sibiu lansează chestionare adresate elevilor, părinților și unităților de învățământ din județ, în cadrul unui demers de evaluare și îmbunătățire a Programului pentru Școli instituit la nivel național. Programul asigură distribuirea de
Comunicat de presă - Opera Brașov
Opera Brașov lansează seria 'Dialoguri la Operă - Conferințele Binelui' Invitatul primei ediții: Prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea Începând cu luna aprilie, Opera Brașov lansează un nou proiect cultural realizat în parteneriat cu 'Echipa Binelui', inițiativă fondată de Carmen Târnoveanu. Sub titulatura 'Dialoguri la Operă - Conferințele Binelui',
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul D.G.P.M.B - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat, în cursul zilei de 30.