logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara

Facultatea de Arte și Design UVT susține UVT Liberty Marathon 2026: când arta și sportul aleargă împreună spre excelență

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) se alătură și în acest an celui mai important eveniment sportiv al universității, UVT Liberty Marathon, ajuns la cea de-a IX-a ediție, un proiect care transformă Timișoara într-un spațiu al performanței, comunității și inspirației.

Ediția din 2026 are o semnificație aparte. În anul în care lumea sportului celebrează 50 de ani de la momentul care a redefinit excelența în gimnastică, marea campioană Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026. Alegerea sa continuă tradiția prin care competiția omagiază marile nume ale sportului românesc și valorile care inspiră generații întregi: curajul, perseverența, disciplina și performanța.

Pentru Facultatea de Arte și Design, implicarea în acest proiect reprezintă o nouă demonstrație că arta poate dialoga cu orice domeniu și poate amplifica mesajul acestuia prin creativitate, sensibilitate și forță vizuală. Suntem mândri că și în acest an am avut oportunitatea de a contribui la identitatea vizuală a evenimentului prin realizarea ilustrației oficiale a tricoului UVT Liberty Marathon 2026, semnată de Cristian Sida, artist de renume internațional și profesor universitar în cadrul secției de Pictură a Facultății de Arte și Design. Lucrarea sa aduce în prim-plan energia competiției, spiritul libertății și optimismul care definesc comunitatea #Liberty.

Această colaborare confirmă faptul că arta funcționează în sinergie cu toate domeniile societății, inclusiv cu sportul, unde culoarea, imaginația și expresivitatea vizuală contribuie la construirea unor experiențe memorabile și a unor simboluri care rămân în memoria participanților.

De asemenea, Facultatea de Arte și Design transmite felicitări și întreaga sa apreciere Nadiei Comăneci, personalitate care a schimbat pentru totdeauna istoria sportului mondial și care ne onorează prin prezența sa la Timișoara. Este o bucurie și un privilegiu să știm că legenda sportului românesc va fi parte din povestea UVT Liberty Marathon 2026 și că semnătura sa va însoți medalia dedicată aniversării celor 50 de ani de la primul 10 perfect olimpic.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'Din 2018, UVT Liberty Marathon înseamnă mai mult decât kilometri parcurși. Înseamnă oameni care au avut curajul să înceapă, comunități care au crescut împreună și povești scrise între Start și Finish. Facultatea de Arte și Design contribuie la această poveste, demonstrând că performanța are multe forme de expresie, iar atunci când arta și sportul se întâlnesc, rezultatul devine inspirație pentru întreaga comunitate.'

Ne vedem în 3-4 octombrie 2026, la Timișoara, pentru o nouă ediție memorabilă a UVT Liberty Marathon.

Dr. Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional

Afisari: 113

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.