Comunicat de presă - Asociația Sibiul de Odinioară
'VINO' în Parcul Sub Arini! Byron, The Mono Jacks, Grimus și Snails deschid vara la Sibiu Sunt festivaluri la care mergi pentru un concert. Sunt festivaluri la care mergi pentru atmosferă. VINO își propune să le adune pe amândouă. Între 2 și 5 iulie, Parcul Sub Arini devine locul în care muzica dă tonul verii la Sibiu. Patru zile de concerte live, do
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
Jandarmii tulceni, alături de elevi la prima probă a Examenului Național de Bacalaureat Astăzi, 29 iunie 2026, cu prilejul primei probe a Examenului Național de Bacalaureat, jandarmii tulceni au fost prezenți în zona unităților de învățământ pentru a contribui la desfășurarea în condiții de siguranță a examenului și continuă activitățile din cadrul campaniei de
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Serviciul de salubrizare al Sectorului 1 se desfășoară fără întreruperi. Tribunalul București a dispus o măsură provizorie de suspendare, până la soluționarea litigiului privind durata contractului Tribunalul București a admis astăzi, în parte, cererea formulată de Compania Romprest Service S.A. și a dispus suspendarea provizorie a efectelor actelor prin care co
Comunicat de presă - Partidul România Puternică
București, 29.06.2026 - Partidul România Puternică: România are nevoie urgent de un guvern stabil și de un Parlament care să își îndeplinească responsabilitatea față de cetățeni Partidul România Puternică condamnă decizia Biroului Permanent al Senatului de a respinge propunerea de suspendare a vacanței parlamentare într-un moment în care România traversează o pe
Comunicat de presă - Partidul Umanist Social Liberal
Liderul PUSL București, Daniel Florea, solicită retragerea proiectului privind reorganizarea spațiilor școlare de la Școala Gimnazială nr. 128 Liderul PUSL București, Daniel Florea, solicită primarului și consilierilor locali ai Sectorului 5 retragerea de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 30 iunie 2026 a proiectului referitor la reorganizarea spa
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: La data de 29.06.2026, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat (un bărbat în vârstă de 40 de ani, recidivist), cercetat pentru să
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Universitatea Ovidius din Constanța, prezentă la un eveniment internațional dedicat viitorului programului Erasmus+ Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la întâlnirea anuală organizată de garagErasmus Foundation, desfășurată în cadrul proiectului Erasmus Mobility as Micro-credential (ERASMUSNESS), finanțat prin Programul Erasmus+. Even
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
NOI AGENȚI DE POLIȚIE ÎN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN SIBIU Începând de astăzi, echipa Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu s-a mărit cu 41 de agenți de poliție, proaspăt absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina și ai Școlii de Agenți de Poliție 'Septimiu Mureșan' Cluj-Napoca, care au depus jurământul de credință și îș
Comunicat de presă - Ministerul Mediului
Diana Buzoianu: ,,A fost depusă de către Garda Națională de Mediu sesizarea penală împotriva operatorului care deversa apa menajeră din complexul COSMOPOLIS în râul Pasărea.' Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță finalizarea acțiunii de control, realizată de Garda Națională de Mediu și Comisariatul Județean Ilfov, privind funcționalitatea sistemului de a
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
11 subofițeri s-au alăturat Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea Începând de astăzi, 29 iunie 2026, 11 absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi 'Petru Rareș' Fălticeni, promoția iunie 2026 își vor desfășura activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, urmând să participe la executarea misiunilor specifice Jandarmeriei
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
BÃRBAT REȚINUT PENTRU ABATERI LA REGIMUL RUTIER La data de 26 iunie a.c., ora 16:50, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Călărași au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe o stradă din municipiu. Din primele cercetări, a reieșit că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 48 de ani. Î
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
La data de 29 iunie 2026, în jurul orei 13:20, I.G.D. în vârstă de 34 ani, din municipiul Tecuci, județul Galați, în timp ce se afla la un punct de lucru situat în livada din apropierea localității Cataloi, județul Tulcea, în calitate de persoană încarcerată în Penitenciarul Tulcea, în regim semideschis, ar fi evadat. La momentul evadării, bărbatul era îmbrăcat
comunicat IPJ Tulcea
Începând de astăzi, 45 polițiști, proaspăt absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, își încep activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea. În funcție de rezultatele obținute la absolvire, aceștia au fost repartizați în structurile de ordine publică, atât din mediul urban, cât și din mediul rural. La înce
Comunicat de presă - Muzeul Național Brukenthal
Miercuri, 1 iulie 2026, toate sediile Muzeului Național Brukenthal sunt ÎNCHISE pentru vizitare. Decizia a fost luată pentru a compensa ziua lucrată de angajații muzeului în data de 31 mai 2026 (Rusalii), zi liberă legală. * Această măsură respectă principiile echității muncii și ale timpului de odihnă. Emilia Hasmațuchi Marketing & Comunicare
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Buzău
La data de 28 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile formulată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție față de inculpatul ANGHEL PETRE-DANIEL, ofițer de poliție din