Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
PSD solicită instituțiilor statului să sancționeze campania de tip nazist îndreptată împotriva membrilor și simpatizanților partidului PSD va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul cu privire la campania de sorginte nazistă care vizează membrii și simpatizanții Partidului Social Democrat. Este în mod vădit o campanie
Comunicat de presă - Universitatea din București
Universitatea din București îl invită pe cercetătorul Bogdan Antonescu 'la scenă deschisă' și organizează conferința 'Știința extremelor: România, între tornade și valuri de căldură' București, 20 aprilie 2026. Universitatea din București (UB) organizează marți, 21 aprilie 2026, a doua ediție a seriei de conferințe 'Știința la scenă deschisă', care îl va avea in
Declarație de presă - Deputat Simona-Elena Macovei Ilie (Grup S.O.S. România)
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR GRUPUL PARLAMENTAR S.O.S. ROMÂNIA DECLARAȚIE DE PRESÃ Nu vă atingeți de memoria României Eliminarea bustului lui Octavian Goga din Copoul Iașului este un fapt real. Rece. Vizibil. Și profund rușinos prin modul în care a fost produs. Astăzi discutăm despre înlăturarea unui bus
Declarație de presă - Deputat Ioan Lăzăroi (Grup S.O.S. România)
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR GRUPUL PARLAMENTAR S.O.S. ROMÂNIA DECLARAȚIE DE PRESÃ Nu avem reformă în educație. Avem improvizație permanentă Ne aflăm în fața unuia dintre cele mai grave eșecuri ale actualei guvernări: educația. Un domeniu esențial pentru viitorul României a fost redus la un teren de joacă pen
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
UN BÃRBAT ȘI O TÂNÃRÃ CERCETAȚI PENTRU TRAFIC ȘI COMPLICITATE LA TRAFIC DE MINORI Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Teleorman, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 26 de ani și a unei tinere, de 17 ani, cercetați pentru trafic de minori, respectiv
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
ARESTAT PREVENTIV PENTRU SÃVÂRȘIREA UNOR FAPTE DE VIOLENȚÃ La data de 16 aprilie a.c., ora 14:52, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de o femeie de 33 de ani cu privire la faptul că a fost agresată de concubin. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că, aflându-se pe DN31, între localități
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Precizări referitoare la activitatea localurilor cu jocuri de noroc în Municipiul Sibiu 'În toată această perioadă am urmărit opiniile exprimate atât de către cetățeni, cât și de către persoane publice. În contextul interesului ridicat față de tema jocurilor de noroc, fac câteva precizări suplimentare pentru a clarifica situația: În ceea ce privește
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
BILANȚUL SFÂRȘITULUI DE SÃPTÃMÂNÃ În cadrul acțiunilor pentru siguranța comunității desfășurate la sfârșitul săptămânii, polițiștii au intervenit la 138 de sesizări ale cetățenilor. De asemenea, au fost reținute 19 permise de conducere, în cazul unor șoferi care au pus în pericol siguranța traficului rutier. În perioada 17-19 aprilie a.c., peste 400
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba sărbătorește Ziua Bibliotecarului din România Din anul 1995, la inițiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează la data de 23 aprilie Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, având ca deviză 'Lectura pentru toți'. Este o dată simbolică pentru literatura universală deoarece în această zi, în anul 1616, au murit doi
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bihor
BULETIN INFORMATIV Pisică salvată de pompieri, după ce a rămas blocată pe un stâlp de electricitate în Săucani Sâmbătă, 18 aprilie a.c., pompierii bihoreni au fost solicitați, printr-un apel la 112, să intervină în localitatea Săucani, comuna Răbăgani, pentru salvarea unei pisici rămase blocată pe un stâlp de electricitate, cu înălțimea de aproximati
Comunicat de presă - Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
Târgul de Paște Timișoara s-a încheiat. Ediția 2026 a transformat centrul orașului într-o experiență inedită în Cetate Ediția din acest an a fost definită de un concept unitar de amenajare, care a conturat un traseu inedit prin cele patru piețe istorice din Cetate. Construite în jurul ideii de primăvară, renaștere și întâlnire decorurile au transformat spațiul u
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Trecere de pietoni mai sigură și trafic mai fluid pe Șoseaua Mangaliei Un nou sistem de semaforizare a fost pus în funcțiune la trecerea de pietoni de pe Șoseaua Mangaliei, în zona Doraly Mall. Sistemul este dotat cu semafoare LED suspendate și cu un soft modern de gestionare a timpilor de semaforizare, care se activează la cererea pietonilor, prin
Comunicat de presă - Autoritatea Vamală Română
Bunuri în valoare de 2.148.000 lei, descoperite de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud - Direcția Regională Vamală București, ca urmare a controlului fizic, au reținut aproximativ 9.500 bucăți încălțăminte susceptibile de a aduce atingere drepturilor de pr
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea
BULETIN DE PRESÃ Doi cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, doi cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
Comunicat de presă - Muzeul Național Brukenthal
Muzeul Național Brukenthal participă în competiția 'Destinația Anului 2026', la categoria 'Tărâmul Cunoașterii' și are nevoie de sprijinul vostru! Votați Muzeul Național Brukenthal pentru 'Destinația Anului 2026' și ajutați-ne să ducem mai departe povestea unuia dintre cele mai importante muzee din România! Cum votați?: - Intrați pe site-ul: