logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Școala de Valori

Inteligența artificială, cetățenia digitală și relațiile autentice în școli, în centrul UNMUTE ICD Congress 2026, organizat de Școala de Valori

Congresul aduce împreună experiențe și modele educaționale europene testate în România, de peste 3.000 de elevi și 500 de profesori implicați

* Asociația Școala de Valori organizează, în perioada 17-19 iulie 2026, la București, UNMUTE ICD Congress 2026, un eveniment dedicat viitorului educației, care reunește profesori, elevi, directori de școli, cercetători și inovatori educaționali din întreaga țară;

* Congresul abordează teme precum cetățenia digitală, utilizarea inteligenței artificiale, participarea democratică în școală și construirea unor relații autentice între elevi și profesori;

* UNMUTE este rezultatul experienței acumulate în cadrul proiectului Incubatorul Civic Digital, care a implicat 38 de școli, 3.388 de elevi, 570 de profesori și 84 de traineri din România, între 2023-2025;

* Modelul 'Școala Democratică', testat în cadrul proiectului și inspirat din bune practici europene, a demonstrat că participarea activă, dialogul și colaborarea pot contribui la dezvoltarea unor comunități școlare mai puternice și mai implicate;

* Evenimentul funcționează ca un 'Living Congress', în care participanții contribuie activ la schimbul de practici, dezvoltarea de soluții și construirea unei viziuni comune pentru școala viitorului.

București, 1 iulie 2026 - Asociația Școala de Valori organizează, în perioada 17-19 iulie, la București, UNMUTE ICD Congress 2026, o conferință dedicată viitorului educației. Evenimentul aduce în prim-plan teme precum cetățenia digitală, utilizarea AI în mod responsabil, păstrând gândirea critică, și construirea unor relații autentice între elevi și profesori. Congresul se adresează profesorilor, elevilor, directorilor de școli, cercetătorilor, cadrelor universitare, organizațiilor civice și inovatorilor din domeniul educației din întreaga țară.

Programul UNMUTE ICD Congress 2026 este structurat în jurul a patru teme principale: Școala ca spațiu democratic, Școala ca infrastructură relațională, Inteligența artificială, cunoașterea și viitorul școlii și Profesorii devin creatori de cunoaștere.

Participanții vor explora aceste subiecte prin formate interactive de învățare și colaborare, precum Practice Labs, Inquiry Posters, Challenge Arena, Epistemic Cafes și Intellectual Dialogues, concepute pentru a încuraja schimbul de idei și dezvoltarea de soluții relevante pentru sistemul educațional.

UNMUTE ICD Congress 2026 este conceput ca un Living Congress, un spațiu de dialog, reflecție și co-creare în care participanții contribuie activ la conversația despre viitorul educației și la consolidarea unei culturi profesionale bazate pe participare, cercetare și colaborare.

'UNMUTE este un spațiu de dialog între elevi, profesori, cercetători și decidenți care cred că viitorul educației se construiește prin participare, nu prin tăcere. Într-o perioadă marcată de schimbări accelerate și inteligență artificială, congresul oferă un cadru pentru reflecție, schimb de practici și construcția unor alianțe reale. Participanții vor pleca nu doar cu idei și inspirație, ci cu instrumente, conexiuni și direcții concrete de acțiune pentru școlile și comunitățile din care fac parte', declară Silvia Bogdan, președinta Școala de Valori, coordonatoarea Departamentului Educație-Cercetare.

Congresul reprezintă una dintre etapele importante ale proiectului Incubatorul Civic Digital, un program de cetățenie digitală și educație democratică dezvoltat de Institutul Intercultural Timișoara, Asociația Techsoup și Asociația Școala de Valori. În perioada 2023-2025, proiectul a implicat 38 de școli din România, 3.388 de elevi, 570 de profesori și 84 de traineri.

În cadrul programului, școlile participante au testat modelul 'Școala Democratică', inspirat din bune practici europene și adaptat contextului educațional din România. Rezultatele evidențiază impactul pozitiv al participării active, dialogului și colaborării asupra culturii organizaționale a școlilor, contribuind la consolidarea unor comunități educaționale mai puternice și mai implicate.

Prin UNMUTE ICD Congress 2026, organizatorii își propun să valorifice experiențele și lecțiile învățate la nivel local și să le transforme într-o platformă națională de dialog, schimb de practici și colaborare. Obiectivul este susținerea dezvoltării unor școli mai democratice, mai inovatoare și mai bine pregătite să răspundă provocărilor viitorului.

'Congresul ICD 2026 a fost desemnat de către Comisia Europeană ca activitate de consultare pentru implementarea Concluziilor Consiliului UE privind contribuția educației și a formării la consolidarea valorilor europene comune și a cetățeniei democratice (C/2023/1339). Reflecțiile și experiențele participanților vor fi luate în considerare în definirea modului în care instituțiile UE vor contribui la susținerea Educației pentru Cetățenie Democratică și a integrării unei dimensiuni europene în educația pentru cetățenie', explică Călin Rus, directorului Institutului Intercultural Timișoara.

În cadrul congresului, profesori și elevi din cele 25 de școli participante vor contribui direct la sesiunile de învățare participativă, prezentând experiențe și exemple de bune practici dezvoltate în comunitățile lor educaționale.

'Elevii trebuie să învețe să folosească inteligența artificială ca pe un instrument, nu ca pe un înlocuitor al gândirii critice, al propriilor argumente sau al propriului discernământ. Este important să îi întrebăm constant pe elevi ce știu și cum au ajuns la rezultatele pe care le-au obținut', spune Loredana Maria Coman, profesoară la Colegiul Tehnic 'Emanuil Ungureanu' din Timișoara, despre oportunitățile și responsabilitățile pe care le aduce integrarea AI în educație.

'De când fac parte din programul Incubatorul Civic Digital, folosesc mai des dezbaterile participative, lucrul în echipă și consultarea elevilor. Integrez activități de verificare a informațiilor și a resurselor online, încurajez exprimarea argumentată a ideilor și participarea elevilor la stabilirea regulilor clasei. Aplic instrumente digitale care stimulează colaborarea și feedback-ul și creez contexte în care elevii identifică probleme și propun soluții pentru comunitatea lor,' spune Berei Csongor, profesor de fizică la Liceul Teoretic 'Arany Janos' din Salonta.

Impactul programului Incubatorul Civic Digital este vizibil și la nivelul elevilor, care au avut ocazia să participe activ la dialogul și deciziile din comunitatea școlară.

'Am învățat că putem vorbi deschis cu profesorii despre anumite nevoi și că putem rezolva problemele pe care le întâmpinăm cu ajutorul lor', spune Celia Druță, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Arte din Baia Mare.

Veniturile obținute din vânzarea biletelor și din sponsorizări vor fi reinvestite în dezvoltarea edițiilor viitoare ale UNMUTE și în extinderea comunității Incubatorului Civic Digital. Astfel, participanții contribuie direct la susținerea și dezvoltarea unui spațiu dedicat educației democratice, participative și orientate spre viitor. Profesorii, directorii de școli, cercetătorii, reprezentanții organizațiilor educaționale, elevii și toți cei interesați de transformarea educației sunt invitați să se alăture dialogului despre viitorul școlii și al învățării. Înscrieri și informații suplimentare sunt disponibile la: https://scoaladevalori.ro/unmute/.

***

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase. Școala de Valori a ajuns prin intermediul proiectelor educaționale la 228.646 de tineri și 14.399 profesori.

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.