Comunicat de presă - Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Irineu Darău, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul, în cadrul dialogului social permanent pe care îl desfășoară cu partenerii sindicali din sectoarele strategice ale industriei. Întâlnirea a avut loc în contextul recent al semnării acordurilor de cooperar
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
ACTELE NECESARE PENTRU ADOPȚIA SAU REVENDICAREA CAINILOR DIN ADÃPOSTUL PUBLIC DE ANIMALE ABANDONATE CONSTANȚA Pentru adopția sau revendicarea câinilor din Adăpostul Public de Animale Abandonate din Constanța, persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele documente, în funcție de tipul de locuință sau entitatea reprezentată: Persoanele fizice
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor pentru un sfârșit de săptămână în siguranță Jandarmii vor fi la datorie la sfârșit de săptămână, astfel încât cetățenii care vor participa la manifestările publice organizate la nivelul județului nostru să se afle în condiții de siguranță. Jandarmii vor fi prezenți în 6 localități dâmbovițene, und
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie: Republica Italiană - Grevă la nivel național care va afecta transportul feroviar și transportul de marfă pe cale ferată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că a fost anunțată organizarea unei greve la nivel națio
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
Măsuri simple pentru prevenirea arsurilor la copii În spatele multor accidente casnice care implică arsuri la copii se află același scenariu: câteva secunde de neatenție și un lichid fierbinte aflat la îndemâna celor mici. Consecințele pot fi grave, însă majoritatea acestor incidente pot fi prevenite prin măsuri simple de siguranță. - Nu lăsați copii
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Peste 1.700 de misiuni derulate și 10 de persoane salvate, în ultimele 24 de ore 11 iunie 2026 În cursul zilei de ieri, 10 iunie, pompierii salvatori au răspuns prompt celor 1.766 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni desfășurate în sprijinul comunităților
Comunicat de presă - Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu
ZIUA PORȚILOR DESCHISE LA AFT Cu prilejul aniversării a 179 de ani de învățământ militar românesc, Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu organizează vineri, 12 iunie 2026, în intervalul orar 11.00 - 15.00, la sediul instituției din strada Revoluției, nr. 3-5, evenimentul Ziua Porților Deschise. Cei care vor participa la manifestare
Comunicat de presă - Fundația Adăpostul Speranța
Florin Niță vine la Tocăniță pentru toți Bobiță și gătește pentru câinii de la Adăpostul Speranța - Evenimentul din 13 iunie este deschis publicului larg București, 11.06.2026. Adăpostul Speranța organizează sâmbătă, 13 iunie, o nouă ediție a evenimentului 'Tocăniță pentru toți Bobiță'. Invitatul special este Florin Niță, fostul portar al Echipei naționale de fo
Comunicat de presă - Asociația Funky Citizens
Răspunsul Funky Citizens la Hotărârea nr. 1348 din 9 iunie 2026 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii Asociația Funky Citizens a luat act de Hotărârea nr. 1348 din 9 iunie 2026 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în cuprinsul căreia organizația noastră este menționată în mod expres, alături de alte o
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 10.06.2026, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a țării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pent
Comunicat de presă - World Vision România
Webinar gratuit pentru părinți: Cum transformăm vacanța de vară într-o experiență de învățare prin joacă București, 11 iunie. Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom organizeaza marți, 16 iunie, de la ora 17:00, webinarul gratuit 'Vacanța în care copiii învață prin joacă', dedicat părinților care își doresc să transforme lunile de vacanță într-o per
Comunicat de presă - Poliția Română
OPERAȚIUNEA JUPITER CONTINUÃ: PESTE 270 DE PERCHEZIȚII ÎN DERULARE În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, sunt desfășurate mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, la regimul armelor, al
Comunicat de presă - Poliția Română
16 MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARÃ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 10 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului
Comunicat de presă - Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a reprezentat CIVICA la reuniunea rectorilor universităților europene de la Bruxelles Miercuri, 10 iunie 2026, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a reprezentat CIVICA - Universitatea Europeană de Științe Sociale în cadrul reuniunii la nivel înalt
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Reacția USR la hotărârea de astăzi a CSM, Secția pentru judecători, care reclamă existența unui 'atac fără precedent la adresa independenței justiției': Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a publicat astăzi o hotărâre în care nominalizează partide politice, politicieni, jurnaliști, publicații și organizații civice drept autori ai une