Comunicat de presă - Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani
Persoane trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a emis, la data de 25.07.2024, două rechizitorii şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpaţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, după cum urmează:
Comunicat de presă - Federaţia Română de Padbol
Comunicat de presă - Federaţia Română de Padbol Campionatul Naţional de Padbol, Bârlad 2024: O Competiţie Plină de Adrenalină şi Performanţă Cea de-a IV-a etapă a Campionatului Naţional de Padbol 2024 a fost organizată de către Federaţia Română de Padbol în Baza Sport
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea
Gospodărie distrusă de flăcări în comuna Nistoreşti Noaptea trecută, în jurul orei 03:30, un apel la numărul unic de urgenţă 112, anunţa izbucnirea unui incendiu în comuna Nistoreşti. La faţa locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 6 echipaje cu 4 autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de intervenţie şi salvare de
Comunicat de presă - Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea
Şedinţele Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea şi Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Vâlcea din 30 iulie 2024 Sub conducerea domnului prefect, Mihai Oprea, marţi, 30 iulie 2024, au avut loc şedinţele de lucru ale Colegiului Prefectural, Comisiei de Dialog Social Vâlcea şi Comitetului Consultativ d
Comunicat de presă - Poliţia Română
În urma percheziţiilor efectuate ieri, 29 iulie, într-o cauză penală având ca obiect infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, toate cele 8 persoane cercetate (dintre care trei cetăţeni străini) au fost reţinute de către procurorul de caz, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 30 iulie, să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libe
Comunicat de presă - INFOTRAFIC
PORTUL CONSTANŢA - ÎNCETARE RESTRICŢII Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că s-a reluat traficul maritim şi fluvial în Portul Constanţa Nord şi Sud, judeţul Constanţa, după ce a fost oprit temporar din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv a vântului puternic.
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploieşti
Încă un proiect european pentru modernizarea CET Brazi, în valoare de 60 milioane de euro, depus cu succes de municipalitatea ploieşteană Municipiul Ploieşti a depus, cu succes, un al 3-lea proiect cu finanţare europeană 'Creşterea eficienţei energetice a CET Brazi prin montarea unei surse noi de producere a energiei termice şi electrice, în cogenerare de înalt
Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Urmare comunicatului de presă din data de 29.07.2024 Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: La datele de 29 şi 30.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
Comunicat de presă - Muzeul Naţional de Istorie a României
'Leul de hârtie: biletele Ministerului Finanţelor (1919-1920)' - exponatul lunii august, la Muzeul Naţional de Istorie a României Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea micro-expoziţiei 'Leul de hârtie: biletele Ministerului Finanţelor (1919-1920)', exponatul lunii august. Aceasta va fi accesibilă publicului la sediul muzeului din Calea
Comunicat de presă - Poliţia Română
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Acesta a fost prins în fla
Comunicat de presă - INFOTRAFIC
TRAFIC RESTRICŢIONAT PE A3 CÂMPIA TURZII - NĂDĂŞELU Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, pe Autostrada A3, pe sensul Câmpia Turzii - Nădăşelu, până la ora 13:30 este restricţionată banda 1, pentru a permite efectuarea unor lucrări de colmatare fisuri şi crăpături, iar până la ora 16:00, pe acelaşi sens de mers, l
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii din judeţul Alba au continuat acţiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională şi pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor din judeţ. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 347 de verific
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa
Pompierii ialomiţeni au fost prezenţi la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenţia imediată la solicitările cetăţenilor şi gestionarea optimă a situaţiilor de urgenţă, produse la nivel local. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, salvarea animalelor din medii ostile vieţii şi intervenţia în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple
Comunicat de presă - INFOTRAFIC
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE PE AUTOSTRADA A2 BUCUREŞTI - CONSTANŢA Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră, pe autostrada A2, sensul Constanţa-Bucureşti, între kilometrii 199-203, în zona localităţilor Murfatlar-Bărăganu, judeţul Constanţa, este restricţionată circulaţia rutieră pe banda 1, pentru a permite efec
Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova
La data de 28.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Măsura a fost luată după ce acesta a fost prins în flagrant de către un echipaj de jandarmi, pe o stradă din munici