Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
La datele de 29 şi 30.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea a 8 inculpaţi (dintre care trei cetăţeni străini), cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.
Astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Timişoara şi Oradea, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere, ITPF Timis, STPF Arad si STPF Oradea, Inspectoratului General pentru Imigrări Timişoara şi jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - B.S.I.J., I.J.J. Arad şi Timiş.
La acţiune a fost prezentă o echipă din cadrul EUROPOL - European Migrant Smuggling Centre, precum şi poliţişti ai Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bulgaria.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi subunităţilor teritoriale.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.