Comunicat de presă - Federaţia Română de Padbol
Comunicat de presă - Federaţia Română de Padbol
Campionatul Naţional de Padbol, Bârlad 2024: O Competiţie Plină de Adrenalină şi Performanţă
Cea de-a IV-a etapă a Campionatului Naţional de Padbol 2024 a fost organizată de către Federaţia Română de Padbol în Baza Sportivă Greenfield Club Bârlad, o locaţie cu experienţă şi tradiţie în organizarea competiţiilor de Padbol. Evenimentul, cunoscut şi sub numele de Turneul Moldovei, aflat la cea de-a IV-a ediţie, a reunit cele mai bune echipe din ţară, oferind publicului meciuri spectaculoase şi pline de adrenalină. Echipele au luptat cu determinare şi pasiune, demonstrând că Padbolul românesc se află pe un drum ascendent şi într-o continuă dezvoltare.
Sistem de joc: Grupe, Sferturi, Semifinale şi Finale
După accederea în sferturi şi meciurile eliminatorii, următoarele echipe au făcut pasul mai departe şi au luptat din greu pentru locurile de pe podium:
• În primul sfert, echipa Sportul Pentru Viitor Bucureşti (Stanculea Floris / Cătrună Adrian) s-a calificat, învingând echipa Pro Win Târgovişte (Mihai ţiplic / Voicu Aurel) cu scorul de 6-3, 4-6, 6-2.
• În al doilea sfert, echipa ACS Flux Arena Craiova (Surugiu Olivian / Popescu Victoraş / Dinuică Laurenţiu) a câştigat împotriva echipei ACS Padbol Vitan 2 (Dorobanţu Alexandru / Ţurcanu Andrei) cu scorul de 6-2, 6-2.
• În cel de-al treilea sfert echipa locală ACSP Greenfield Bârlad (Pălăduţă Ionuţ / Chirilă Florin) a produs o surpriză, învingând in trei seturi echipa Sportul Pentru Viitor 2 (Şerbănescu Iulian / Neicu Adrian) cu scorul de 5-7, 7-7, 6-4.
• Cel de-al patrulea sfert a adus împreună echipele CS Padbol Giurgiu 1 (Vrabie Mugurel / Turnea Gabriel) şi CS Padbol Giurgiu 2 (Andrei Valentin / Burtavel Mircea), prima impunându-se cu scorul de 6-3, 6-1.
Semifinale şi Finală
Semifinalele au desemnat meciurile pentru disputarea locurilor I-IV, iar soarta a decis ca cele mai bune două echipe din România să se întâlnească în această fază a competiţiei. Olivian Surugiu, Victoraş Popescu şi Dinuică Laurenţiu (Flux Arena Craiova), jucători cu experienţă internaţională, primii doi fiind chiar campioni mondiali en-titre, au jucat împotriva echipei Padbol Giurgiu 1 (Vrabie Mugurel / Turnea Gabriel), pe care i-au învins cu scorul de 6-4, 6-3.
În cea de a doua semifinală, Stanculea Floris şi Cătrună Adrian, legitimaţi la ACS Sportul Pentru Viitor Bucureşti şi-au asigurat locul în finală, câştigând în două seturi în faţa echipei locale ACSP Greenfield Bârlad cu scorul de 6-1, 6-3.
Oltenii de la Flux Arena, pe primul loc pe podium
Finala a fost disputată şi adjudecată de echipa craioveană ACS Flux Arena Craiova într-un meci foarte intens cu bucureştenii de la ACS Sportul Pentru Viitor 2 (Stănculea Floris şi Cătrună Adrian), jucători puternici şi foarte tehnici care promit să pună mari probleme în viitor. Scorul final, care a clasat cele două echipe pe locurile 1 şi 2, a fost 6-2, 6-4.
Locul trei a fost ocupat de Mugurel Vrabie şi Turnea Gabriel (CS Padbol Giurgiu), care au câştigat în faţa echipei ACSP Greenfield Bârlad (Chirilă Florin şi Pălăduţă Ionuţ) cu scorul de 6-1, 6-3.
Participarea în finalele Campionatului Naţional de Padbol constituie un mare succes pentru judeţul Vaslui şi pentru Bârlad în special. Acest lucru demonstrează că padbolul merită susţinut, promovat şi dezvoltat pe plan local pentru formarea de noi talente care să reprezinte oraşul în competiţiile naţionale de seniori, dar şi de juniori, organizate de către Federaţia Română de Padbol.
“Evenimentul a fost o sărbătoare a sportului şi a talentului românesc, în care echipele au demonstrat un nivel ridicat de performanţă şi fair-play, dar şi o sărbătoare a prieteniei ce îi leagă pe toţi membrii acestei frumoase comunităţi. Participanţii au fost recompensaţi cu medalii, diploma, cupe şi premii în bani, dar şi “răsfăţaţi” cu petrecerea unui timp de calitate după competiţie. La invitaţia proprietarului bazei sportive Greenfield Club Bârlad (Ciprian Munteanu), ei s-au bucurat de momente speciale în cadrul Greenfield Fest Party, un eveniment care le va rămâne tuturor în amintire pentru mult timp. în continuare ne pregătim pentru Nations Cup Austria 2024 (septembrie) şi pentru main-eventul nostru naţional, Cupa României.” Elisabeta Gherghişan, Preşedinte Federaţia Română de Padbol.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Agenţiei Naţionale Pentru Sport, Maxbet.ro, Greenfield Club Bârlad, Audit Expert Cont, MCT-Consultant Expert Audit, Maestro Business Consulting.
Parteneri media: AGERPRES, Club Antreprenor, Ghidul Primăriilor, Presadeazi, Ziarul News.
Rămâneţi alături de noi pentru viitoarele competiţii. Urmează participarea echipei naţionale de padbol la Nations Cup Austria 2024 (6-8 septembrie), urmată de Olimpiada Transcarpatic şi Cupa României 2024- seniori, junior şi mixt.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.