Declarație de presă - Președintele Comisiei pentru cultură, arte, mass-media a Camerei Deputaților Mihail Neamțu
Ca președinte al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților - și ca cetățean devotat valorilor democratice și memoriei istorice - doresc să îmi exprim indignarea profundă și condamnarea fermă față de afirmațiile recent făcute de domnul Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, în cadrul unui podcas
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Petrișor Peiu, senator AUR: 'Speranțele românilor de a intra în programul Visa Waiver au fost spulberate de regimul hibrid aflat la putere la București' 'Speranțele românilor de a intra în programul Visa Waiver, adică de a călători fără vize în SUA au fost spulberate de regimul hibrid aflat la putere la București. Defuncta administrație Biden a băgat
Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării
Informare privind simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (2025) Simularea probelor scrise din cadrul examenelor naționale pentru elevi (an școlar 2024 - 2025), organizată la nivelul întregii țări de către Ministerul Educației și Cercetării, programează, în intervalul 24 - 27 martie, următoarele teste aferente examenului național
Comunicat de presă - Ambasada Regatului Arabiei Saudite în România
Cu ocazia Lunii Sfinte a Ramadanului, E.S. Dr. Mohammed Abdulghani M. Khayat, Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România, a organizat o cină tradițională de Iftar la International Athenee Palace, miercuri, 19 martie. La eveniment au participat numeroși oficiali români, printre care domnul Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor Interne
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
Recepția lucrărilor la Creșa nr. 2, structură a Grădiniței 'Rază de Soare'din municipiul Mediaș Vineri, 21 martie 2025, a fost realizată recepția lucrărilor de reparații interioare pardoseli și pereți, efectuate în cadrul Creșei nr. 2 din municipiul Mediaș (structură a Grădiniței cu Program Prelungit 'Rază de Soare'), în prezența reprezentanților Primăriei Munic
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Cercetați pentru tâlhărie, doi bărbați au fost reținuți La data de 20 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 5 percheziții domiciliare în localitatea Daia, pentru documentarea activității infracționale a două persoane, cercetate penal pentru tâlh
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea
277 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 277 de locuri de muncă vacanțe, după cum urmează: Italia - 71 locuri de muncă pentru: lucrător în domeniul sportului și al pregătirii fizice - animator/ animatoare centru de vacanță, șofer autobuz, speci
Comunicat de presă - Teatrul Național Iași
Teatrul Național Iași, în turneu la Chișinău, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului și Zilei Unirii Basarabiei cu România Ziua Mondială a Teatrului și Ziua Unirii Basarabiei cu România sunt sărbătorite de Teatrul Național Iași pe scena Naționalului din Chișinău, cu două spectacole din repertoriul recent. În cadrul turneului anual al proiectului 'ReUniuni teatrale
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL SIBIU: CIRCULAȚIE RESTRICȚIONATÃ PE DN 14, ÎN URMA UNUI ACCIDENT RUTIER Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 14, în zona localității Brateiu, s-a produs o coliziune între un autoturism și un ansamblu rutier. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, care primește îngri
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ. În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul a
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
POLIȚIA ROMÂNÃ LUPTÃ ÎMPOTRIVA TRAFICANȚILOR DE DROGURI Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de ri
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Timișoara
Timișoara extinde serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități cu o procedură în premieră Municipiul Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, lansează licitația deschisă pentru contractarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu handicap Prin această procedură, în premieră pentru Timișoara, administrația locală va putea asigura finanța
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
POLIȚIA ROMANÃ- ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța - Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a 3 persoan
Comunicat de presă - Penitenciarul Ploiești
În cadrul proiectului 'Asistență pentru o viață fără delincvență', parte din Campania de prevenire a criminalității și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, Penitenciarul Ploiești, a desfășurat astăzi, 21.03.2025, o activitate informativă la Liceul Tehnologic 'Lazăr Edeleanu' Ploiești, care a avut drept scop sensibilizarea elevilor cu priv
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda este abilitată să aducă la cunoștința publicului următoarele: La data de 20.03.2025 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații L.O.I. și A.L.I. sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat p