logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

POLIȚIA ROMÂNÃ LUPTÃ ÎMPOTRIVA TRAFICANȚILOR DE DROGURI

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, în scopul comercializării și vândut diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină). O parte a substanțelor interzise a fost indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale.

În urma celor 15 percheziții efectuate ieri, 20 martie, la locuințele persoanelor cercetate, în municipiul Drobeta - Turnu Severin, dar și în autoturismele acestora, au fost descoperite și ridicate aproximativ 300 de grame de canabis (drog de risc), 84 de comprimate ecstasy și 10 grame de cocaină (droguri de mare risc), 7 grindere, 6 cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, sisteme de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

La datele de 20 și 21 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea celor 5 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

Astăzi, 21 martie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Craiova.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].