Comunicat de presă - Primăria Municipiului Timișoara
Timișoara extinde serviciile sociale pentru persoanele cu dizabilități cu o procedură în premieră
Municipiul Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, lansează licitația deschisă pentru contractarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu handicap Prin această procedură, în premieră pentru Timișoara, administrația locală va putea asigura finanțarea integrală a serviciilor sociale în limita standardelor de cost stabilite prin lege, atât din bugetul de stat, cât și din fonduri alocate de la bugetul local.
'Este o procedură mult așteptată atât de cei din domeniul social, cât și de familiile persoanelor cu handicap, pentru că în Timișoara e o mare presiune pentru acest tip de servicii. Timișoara este un oraș care nu doar subvenționează servicii sociale, ci susține activ persoanele cu dizabilități, pentru ca acestea să se poată bucura de o viață demnă și pe cât posibil, independentă', a declarat primarul Dominic Fritz.
Timișoara alocă deja cel mai mare buget din țară pentru beneficiarii serviciilor sociale, suma destinată subvenționării acestor servicii depășește 19 milioane de lei. Banii sunt utilizați de 12 asociații, fundații și culte care oferă servicii, precum centre de zi, consiliere, îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, cantine sociale, centre pentru copii sau persoane cu dizabilități, sprijin pentru persoanele fără adăpost, dar și alte servicii sociale adaptate nevoilor comunității.
În plus, prin această licitație, administrația locală contractează servicii destinate persoanelor adulte cu dizabilități, incluzând:
- Centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilități pentru 170 de beneficiari
- nLocuințe maxim protejate pentru 15 beneficiari
- Locuințe minim protejate pentru 11 beneficiari
- Echipa mobilă pentru persoane adulte cu dizabilități pentru 7 beneficiari
- Servicii de asistență și suport pentru 25 de beneficiari
În urma finalizării licitației publice, va fi încheiat un acord-cadru cu furnizorii de servicii sociale câștigători, pentru o perioadă de 36 de luni, în valoare totală de 28.899.972 lei. Termenul limită de depunere a ofertelor este 28.04.2025. Procedura a fost publicată atât pe platforma SEAP/SICAP, cât și în Jurnalul Uniunii Europene.
'La nivelul Municipiului Timișoara există organizații care sunt potențial eligibile pentru a contracta servicii sociale în anul 2025, în principal pentru persoanele adulte cu dizabilități. Îi încurajăm pe colaboratorii noștri să vină în întâmpinarea nevoilor diverse ale cetățenilor din orașul nostru, iar noi le vom acorda tot sprijinul necesar', spune Emese Esztero, directorul general DAS MT.
Marele avantaj al contractării serviciilor, comparativ cu subvențiile acordate de către Consiliul Local al Municipiului Timișoara în momentul de față, este faptul că, în cazul persoanelor cu dizabilități, costurile aferente serviciilor prestate sunt suportate în procent de până la 90% de la bugetul de stat și doar 10 % de la bugetul local. Acest fapt va conduce și la o mare economie pentru bugetul local și posibilitatea de a investi în alte proiecte pentru comunitate.
Serviciul Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].