Comunicat de presă - Asociaţia Romtransplant
Congresul Romtransplant 2024: Contribuţii majore în colaborarea internaţională şi noi direcţii pentru transplantul de organe în România Lucrările Congresului Romtransplant 2024, organizat de Asociaţia Romtransplant la Bucureşti, între 8 şi 9 octombrie, au adus împreună peste 270 de participanţi şi 17 speakeri internaţionali de renume, din 11 ţări - Elveţia, Fra
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor
Câine căzut într-o ravenă, salvat de pompierii bihoreni Duminică, 13 octombrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea unui câine căzut în ravena Groapa Ruginoasă din Parcul Natural Apuseni. În jurul orei 13.40, un turist aflat în drumeţie în zona Vârtop, a apelat numărul unic de urgenţă 112, solicitând intervenţia echipa
Comunicat de presă - Societatea Română de Chirurgie Vasculară
'Omul are vârsta vaselor sale de sânge' A 7-a Ediţie a Congresului Naţional de Chirurgie Vasculară se desfăşoară luna aceasta la Timişoara, între 23 şi 25 octombrie! În perioada 23-25 octombrie, Timişoara va fi gazda unor dezbateri medicale de ultimă oră, găzduind a 7-a ediţie a Congresului Naţional de Chirurgie Vasculară. Acest eveniment va
Comunicat de presă - AMOFM
0.78% - rata şomajului înregistrat în evidenţele AMOFM Bucureşti în luna septembrie 2024 La sfârşitul lunii septembrie, în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti erau înregistraţi 9830 şomeri (din care 5569 femei), rata şomajului fiind de 0.78%. Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 0.7
Comunicat de presă - AMOFM
16232 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AMOFM Bucureşti, în perioada 01.01-30.09.2024, au fost încadrate 16232 persoane, din care 8161 sunt de sex feminin. Din totalul persoanelor oc
Comunicat de presă - CCIR
CCIR se delimitează categoric de comportamentul deviant al Directorului general al CCIA Sibiu Bucureşti, 14 octombrie 2024: Referitor la articolul cu titlul: 'După Alfred Bulai, un alt profesor universitar este acuzat de studenţi pentru mai multe forme de abuz: 'Te învăţ eu psihologie, dar o să te doară', preluat de platforma de ştiri Hotnews de pe site-ul Inve
Comunicat de presă - Administraţia Prezidenţială
Decrete semnate de Preşedintele României, Klaus Iohannis Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 14 octombrie 2024, următoarele decrete: Decret privind reîncadrarea în funcţia de judecător a doamnei Raţă-Alexandrescu Carmen-Salomee, cu grad profesional de tribunal, la Judecătoria Făgăraş; Decret privind reîncadrarea
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea
Peste 36 tone deşeuri oprite la intrarea în ţară Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, Nădlac II şi Turnu împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului din judeţul Bihor şi Arad, nu au permis intrarea î
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu
Conduceţi prudent: accident rutier pe A1 Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineaţă, în A1 Bucureşti-Piteşti. Evenimentul a avut loc la km 23, în zona localităţii Bolintin Deal, pe sensul de mers spre capitală. Au fost implicate un autoturism şi un autocamion.
Comunicat de presă - Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti - 160 de ani, concert aniversar la Ateneul Român - Flaut Power, Game, Clarino, Violoncellissimo, Corul Ricercare - Sâmbătă, 19 octombrie, ora 19, la Ateneul Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti va marca împlinirea a 160 de ani de existenţă printr-un concert aniversar, găzduit de F
Comunicat de presă - Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
Peste 245.000 de extrase de carte funciară eliberate online de ANCPI în septembrie Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a eliberat, online, prin intermediul platformei EPAY.ANCPI.RO, 1.707.028 de documente, în primele nouă luni ale anului 2024. În perioada similară a anului trecut, ANCPI a eliberat online 1.418.849 de extrase de carte
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Lucrările sunt în grafic la Complexul Educaţional din cartierul Greenfield.'Am construit ce nu au reuşit alţii înaintea mea vreme de 30 de ani' Primăria Sectorului 1 lucrează în ritm alert la construirea complexului educaţional complet din cartierul Greenfield, care va fi dotat cu tot ceea ce este necesar pentru un act educaţional la cele mai înalte standarde.
Comunicat de presă - Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România
Meridian 2024 Sonimagicon: Sunet, Imagine, Magie, Icon(ic), din 3 noiembrie la Bucureşti Între 3 şi 10 noiembrie 2024, Festivalul Internaţional de muzică contemporană Meridian, organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România prin SNR-SIMC, invită publicul din Bucureşti la o adevărată sărbătoare pentru urechi şi pentru ochi. Sonimagicon este pri
Comunicat de presă - Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu
Turneu TNRS în China. 'Romeo şi Julieta', regia Andriy Zholdak, se joacă la Shanghai Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu (TNRS) este invitat la China Shanghai International Arts Festival, unde va prezenta, în luna octombrie, spectacolul 'Romeo şi Julieta' după W. Shakespeare în regia lui Andriy Zholdak. Producţia românească va putea fi văzută de publicul din C
Comunicat de presă - Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor
Noaptea Sinagogilor Deschise la Oradea Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor (Oradea Heritage) se alătură comunităţilor evreieşti din ţară şi organizează Noaptea Sinagogilor Deschise. Evenimentul va avea loc în 19 octombrie în sinagogile administrate de Oradea Heritage ca obiectiv turistic. În ziua respectivă, Sinagoga