Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea
BULETIN DE PRESÃ 13.02.2025 Șapte cetățeni din Bangladesh fără drept de a călători în Spațiul Schengen depistați de polițiștii de frontieră Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență șapte cetățeni străini fără drept de a călător
Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Timișorenii iubitori ai ciclismului sunt invitați la pedalare în cadrul POLI BIKE CHALLENGE 2025 POLI BIKE CHALLENGE, competiția ciclistă născută pentru a sărbători 100 de ani de când Universitatea Politehnica Timișoara se identifică cu sportul din municipiul de pe Bega, a ajuns la cea de-a IV-a ediție, devenind o tradiție a orașului. Având menirea de a aduce lo
Comunicat de presă - Patronatul Medicilor de Familie Timiș
ÎNTRERUPEREA FUNCȚIONÃRII PLATFORMEI INFORMATICE DIN ASIGURÃRILE DE SÃNÃTATE ÎMPIEDICÃ FUNCȚIONAREA CABINETELOR DE MEDICINÃ DE FAMILIE PATRONATUL MEDICILOR DE FAMILIE TIMIȘ, cu sediul în Timișoara, str. Zăvoi, nr. 6, ap. 1, subsol, cam. 6, jud. Timiș, înregistrat în registrul special aflat la grefa Judecătoriei Timișoara sub nr. 48/20.11.2000, CIF 13559560, repr
Comunicat de presă - Poliția Locală Timișoara
Acțiunile împotriva cerșetoriei continuă - patru persoane 'înghețate' și o femeie care își ținea copiii în frig, la cerșit, depistate de polițiștii locali în ultima săptămână Polițiștii locali au continuat, în ultima perioadă, acțiunile pentru combaterea fenomenului cerșetoriei, prin verificări zilnice, răspunzând atât sesizărilor de la cetățeni, dar luând măsu
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba prelungește programul cu publicul Începând cu data de 17 februarie 2025, programul de funcționare al Bibliotecii Județene 'Lucian Blaga' Alba se va prelungi până la ora 18:00. Decizia a fost luată pentru a răspunde pozitiv solicitărilor cititorilor noștri și pentru a fi cât mai mult timp la dispoziția comunității pe care
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Argeș TouristPass - Un succes major în promovarea turismului județean Argeș TouristPass s-a dovedit a fi un instrument inovator menit să stimuleze interesul turiștilor pentru cultura și patrimoniul județului Argeș, dar și să crească numărul de sosiri și gradul de înnoptare în această regiune. Lansat ca un produs de referință în promovarea turismului
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
INVESTIGAȚII DERULATE DE POLIȚIȘTI, SUB COORDONAREA PROCURORULUI DE CAZ, PENTRU DOCUMENTAREA ACTIVITÃȚII INFRACȚIONALE A UNEI GRUPÃRI DIN TARGOVIȘTE La data de 13 februarie a.c., polițiștii Poliției Municipiului Târgoviște - Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pu
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 12.02.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a tării noastre (granița cu Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de i
Comunicat de presă - Consiliul Județean Maramureș
Gabriel Zetea: ' Suntem în dialog cu BERD pentru finanțarea proiectelor esențiale ale județului' Marți, 11 februarie 2025, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a participat la o întâlnire deosebit de importantă organizată la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest din Cluj-Napoca. Evenimentul, desfășurat în premieră pe
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' Tulcea
În urmă cu scurt timp, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a județului Tulcea prin care informează locuitori despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Acest mesaj este trimis după ce structurile cu rol de apărare a frontierelor au detectat posibile ținte în apropiere de granițel
Comunicat de presă - Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Muzeul Cărții și Exilului îl aduce un omagiu academicianului Dinu C. Giurescu, renumit savant și om de cultură, unul dintre primii donatori, care a adus o contribuție importantă la înființarea fondul muzeal disponibil astăzi. Dinu C. Giurescu s-a născut la data de 15 februarie 1927, în mijlocul unei familii pentru care cercetarea istoriei reprezenta preocuparea
Comunicat de presă - Brigada Rutieră
RECOMANDÃRI TRAFIC RUTIER TRAFIC RUTIER DEVIAT SAU RESTRICȚIONAT, PARȚIAL, CA URMARE A LUCRÃRILOR LA INFRASTRUCTURA RUTIERÃ: - Bd. Ghencea de la Str. Gârleni până la Str. Brașov - lucrări de supralărgire a arterei; - Bd. Libertății între Bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie, benzile I și III - lucrări la rețeaua de termoficare;
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Atac cu drone în Ucraina, în proximitatea frontierei cu România În noaptea de miercuri, 12 februarie, spre joi, 13 februarie, sisteme de drone rusești au executat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură aflate pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. Ca urmare a faptului că sistemele de monitorizare și supravegh
Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale
Nr. 31 12 februarie 2025 Aceste informații sunt disponibile și în internet, la adresa www.mapn.ro Reuniunea miniștrilor apărării naționale din statele membre ale NATO Joi, 13 februarie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, va participa la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, organizată la sediul
Comunicat de presă - Guvern
INFORMAȚIE DE PRESÄ‚ privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 13 februarie 2025 - PROIECTE DE LEGI - PROIECT DE LEGE pentru modificarea art. 197 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală - PROIECTE DE ORDONANȚÂ DE URGENȚÂ - PROIECT DE ORDONANȚÂ DE URGENȚÂ pentru