Comunicat de presă - Poliția Română
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 35, 34 și de 18 ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă contin
Comunicat de presă - Deputat Mircea-Vasile Govor (PSD)
Stop sabotării dezvoltării locale! Nu mai acceptăm măsuri împotriva cetățenilor! Chiar vreți să distrugeți tot ce funcționează în această țară? Asistăm, din păcate, la o acțiune concertată de discreditare a autorităților locale și de destructurare a celor mai eficiente programe publice de investiții, sub pretextul unor 'reforme bugetare'. Tăierea brutală a finan
Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării
Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a (an școlar 2025 - 2026): Informare sintetică Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri, 23 iulie (ora 11:00), pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Na
Comunicat de presă - Festivalul de Film și Istorii Râșnov
10 titluri au fost selectate în competiția internațională de film documentar a celei de-a 17-a ediții a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR) - 90 de pelicule din întreaga lume au fost înscrise în competiția FFIR 2025. - În acest an, juriul de profesioniști va fi format din criticul de film Irina Margareta Nistor (România), regizorul Nicolas
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Doi cetățeni din Nepal opriți la frontiera româno-sârbă Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni, județul Timiș, au depistat, în apropiere de frontiera cu Serbia, doi cetățeni din Nepal intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă fraudulos frontiera în țara vecină. În data de 22.07.2025, în juru
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța
Tânăr depistat de jandarmi cu substanțe suspecte în Cernavodă Jandarmii din cadrul lnspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au depistat marți, 22 iulie, la ora 17:30, pe strada Salciei din orașul Cernavodă, un tânăr în vârstă de 19 ani care avea asupra sa o țigaretă conținând o substanță verde-oliv cu miros specific, posibil interzisă. Aflați î
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Peste 56.000 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale În ultimele 24 de ore: 1.312 de misiuni pentru acordarea de asistență medicală de urgență 186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant 626 de șoferi, potențial pericol pentru ceilalți participanți, scoși din trafic Pr
Comunicat de presă - Administrația Națională a Penitenciarelor
Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind un incident din data de 21.07.2025, în care o polițistă de penitenciare, angajată a Penitenciarului București-Rahova, ar fi fost depistată conducând sub influența unor substanțe susceptibil a fi interzise, precizăm următoarele: Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) respinge categoric orice a
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
IDEOKIDS, un proiect pentru copiii cu tulburări comportamentale Primăria Sectorului 3 și Fundația FDP - Protagoniști în educație intenționează să implementeze proiectul 'IDEOKIDS - Servicii integrate pentru copii cu tulburări de comportament'. Participarea la dezvoltarea proiectului a fost aprobată în ultima ședință de Consiliu Local, urmând să fie depusă cerere
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
Avertizare meteorologică - val de căldură în județul Giurgiu Un cod portocaliu de caniculă este valabil până mâine dimineață, la ora 10:00. Valul de căldură va persista, va fi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade. Minimele
Comunicat de presă - Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România
Analiza evoluției cheltuielilor publice pentru sănătate demonstrează că direcția reformei acestora este greșită Având în vedere declarațiile publice ale Premierului României, Ilie Bolojan, privind situația actuală a finanțării sănătății și intervențiile necesare pentru reformă, Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România (FSSR) a solicitat experților săi o an
Comunicat de presă - Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București
Campania de prevenție a UMFCD- Asumă-ți să fii sănătos! - Litoral 2025 Screening oferit de medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și pneumologi 11-16 august Campania de prevenție 'Asumă-ți să fii sănătos!' a Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București revine pe litoralul românesc pentru a oferi turiștilor prezenți în 5 st
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Gheorghe Piperea, scrisoare deschisă cu privire la falsele acuzații conform cărora moțiunea de cenzură împotriva Președintei Comisiei Europene este susținută de Moscova Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a transmis o scrisoare deschisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în legătură cu falsele acuzații răspândite în presa europeană conform c
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
'Artist on the Go' - schimb cultural cofinanțat de ICR prin Programul CANTEMIR Institutul Cultural Român, prin Programul CANTEMIR - dedicat finanțării nerambursabile a proiectelor culturale românești în străinătate - cofinanțează 'Artist on the Go', un program internațional de schimb cultural în arta urbană. Proiectul inițiat de asociația buchARTest reunește opt
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL NEAMȚ: TRAFIC OPRIT PE DN 2, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion, cel din urmă a rămas imobilizat transversal pe axul drumului, blocând circulația în ambele direcții pe DN 2 între localitățile Roman și Traian, județul Neamț. Acciden