Comunicat de presă - Curtea Constituțională a României
În ședința din data de 19 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere 13 contestații. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins contestațiile formulate împotriva: - Deciziei Biroului Electoral Central nr.40
Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării
La ultima probă din cadrul simulării EN VIII 2025 (Limba și literatura maternă), desfășurată astăzi, 19 martie, s-a înregistrat o rată de prezență de 92%. Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 15:00), au participat circa 9.600 de elevi din totalul celor aproximativ 10.400 de elevi așteptați să susțină proba.
Comunicat de presă - Forumul Artelor Vizuale
Lansarea proiectului Chemare // Calling Vernisaj la Galeria Fundației Arheologia Fotografiei Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Fundația Arheologia Fotografiei, anunță lansarea proiectului Chemare // Calling, odată cu deschiderea primei expoziții internaționale și o serie de activități conexe proiectului. Alexandra Dumitrescu și A
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Cinci inculpați trimiși în judecată pentru incitare la violență, amenințare și promovarea în public de idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectu
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Petrișor Peiu (AUR): 'Datoria publică a României s-a triplat sub regimul Iohannis-PSD-PNL-USR-UDMR!' Petrișor Peiu, senator AUR, expune fără menajamente dezastrul economic lăsat în urmă de actuala guvernare, avertizând asupra creșterii explozive a datoriei publice și asupra consecințelor dramatice pe care această situație le va avea asupra generațiilor viitoare.
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Întâlnire de lucru pentru înființarea Organizației de Management al Destinației la nivel județean Miercuri, 19 martie, la Consiliul Județean Argeș, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și Roxana Stoenescu, director executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, au fost gazdele unei ședințe de lucru în cadrul căreia s-au stabilit liniile directoare pentru în
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' Tulcea
În urmă cu puțin timp, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit, în municipiul Tulcea. Spre locul evenimentului au fost direcționate forțe de intervenție din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. La sos
Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Administrația Prezidențială anunță organizarea evenimentului 'Porți Deschise la Palatul Cotroceni' și noile condiții de vizitare a Muzeului Național Cotroceni, din 21 martie 2025 În urma aprobării Președintelui Interimar al României, Ilie Bolojan, începând cu data de 21 martie 2025, Administrația Prezidențială va organiza evenimentul 'Porți Deschise la Palatul C
Comunicat de presă - Infotrafic
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în această după-amiază și seară, se vor deplasa 6 transporturi agabaritice pe următoarele trasee: - Negoiesti - DN 1 - DN 1A - DN 1B - DN 1A - DN 1B - DN 2 - DN 2B - Buzău; 3 transporturi formate din câte un camion cu lungimea de 47 metri și masa d
Declarație de presă - Deputat Tudor Ionescu (Grup SOS România)
Miercuri, 19 martie a.c., am susținut Declarația politică cu titlul 'Democrația a fost asasinată de pseudo-elita globalistă care dictează la Bruxelles și București' arătând că în România democrația a murit. Armele folosite în acest asasinat au fost Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională a României. Pentru a doua oară, candidatura doamnei avocată și e
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
BULETIN INFORMATIV O tânără și-a lovit mama și fratele pentru că făceau gălăgie. Au intervenit jandarmii Un băiat de 13 ani a solicitat sprijinul jandarmilor, reclamând un conflict în familie în municipiul Tulcea. Ieri, 18 martie 2025, la ora 20.00, jandarmii tulceni au fost solicitați să intervină în municipiul Tulcea, în cazul unui conf
Comunicat de presă - Curtea Veche Publishing
Curtea Veche Publisshing are plăcerea să vă anunțe prezența în România a scriitorului George Moise (trăitor în Japonia din 2008), cu ocazia lansării noului său roman, 'Boran, dumnezeul subteran'. George Moise va participa la două lansări, una la București, cealaltă la Brașov. Amănunte despre evenimente în comunicatul de presă și în vizualurile create special pen
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
Situația desfășurării simulării examenului de Evaluare Națională 2025 la limba și literatura maternă Astăzi, 19.03.2025, între orele 9.00 și 11.15, în unitățile de învățământ cu clase gimnaziale ce studiază în limba minorităților naționale din județul Sibiu, a fost susținută simularea probei de limba și literatura maternă din cadrul examenului de Evaluare Națion
Comunicat de presă - Fundația Special Olympics din România
Special Olympics România lansează o nouă ediție a campaniei #FiiSocksy Special Olympics România dă startul unei noi ediții a campaniei #FiiSocksy, o inițiativă menită să promoveze solidaritatea și incluziunea persoanelor cu Sindrom Down. Pe 19, 20 și 21 martie, românii sunt invitați să poarte șosete desperecheate pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down (
Comunicat de presă - Colegiul Fizioterapeuților din România
Demersurile CFZRO împiedică monopolizarea serviciilor de fizioterapie și protejează pacienții Colegiul Fizioterapeuților din România salută decizia plenului Camerei Deputaților, cameră decizională, de a adopta proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 66/2024. În ceea ce privește serviciile de fizioterapie, această ordonanță nu a avut scopul d