Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea
Vrancea în dezvoltare: proiecte care aduc valoare comunității Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a condus astăzi ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), în cadrul căreia au fost analizate mai multe proiecte de dezvoltare urbană și investiții importante pentru comunitățile din județ. 1. Aviz fi
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile specifice în vederea responsabilizării participanților la trafic cu privire la importanța respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice. Au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care u
Comunicat de presă - Deputat Dumitrița Gliga (PSD)
16 noiembrie marchează Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO în România, un reper instituit prin lege, dedicat recunoașterii valorii universale a siturilor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial Anul acesta, Comisia pentru relația cu UNESCO extinde, în perioada 17-23 noiembrie 2025, celebrarea Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO în România, printr-o serie de evenime
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
'România multiculturală' în inima Europei, chiar înainte de Ziua Națională, prin expoziția organizată de eurodeputatul AUR-ECR, Georgiana Teodorescu, la Parlamentul European Frumusețea satului românesc, a Carpaților noștri, a Dunării și a unicei sale delte sunt laitmotivul expoziției organizate săptămâna aceasta (17-21 noiembrie) la Parlamentul European de eurod
Comunicat de presă - Comunitatea Declic
Declic, flashmob pentru justiție: 'CSM, vă vedem!' Comunitatea Declic vă invită, joi, 20 noiembrie, la ora 9.30, la un flashmob organizat în fața Consiliului Superior al Magistraturii: 'CSM, vă vedem!'. Acțiunea are loc în contextul în care peste 59.000 de cetățeni le cer judecătorilor din cele 15 Curți de Apel din țară să voteze revocarea Elenei Cos
Dclarație de presă - Deputat Cosmin Andrei (filiat Grup parlamentar PSD)
Nu putem tolera ca resursele României să rămână la discreția unei companii rusești sancționate internațional Deputatul de Tulcea, Andrei Cosmin, critică modul în care statul român a gestionat în ultimii ani perimetrele de gaze din Marea Neagră și reacționează la anularea contractului de foraj pentru compania Lukoil, ca urmare a sancțiunilor impuse de SUA și Mare
Comunicat de presă - Senator Luminița Păucean-Fernandes (AUR)
Inechitățile salariale dintre femei și bărbați arată eșecul unui guvern incapabil să protejeze demnitatea muncii în România Zilele europene ale inechității salariale, marcate în această săptămână, readuc în atenție un adevăr dureros: în România anului 2025, femeile continuă să fie plătite mai puțin pentru aceeași muncă în raport cu bărbații. În timp ce Europa vo
Comunicat de presă - Orchestrele și Corurile Radio România
Muzicianul brazilian Ricardo Castro invitat la Sala Radio Miercuri, 26 noiembrie 2025 (de la 19.00), invitatul special al Orchestrei de Cameră Radio, în dublă ipostază (de dirijor și solist) este Ricardo Castro, aflat pentru prima oară pe scena Sălii Radio. Născut în Brazilia, este pianist, dirijor, educator și lider cultural, cu o viață dedicată puterii transfo
Comunicat de presă - Organizația Umanitară CONCORDIA
Organizația Umanitară CONCORDIA: 'România se confruntă cu o criză majoră de sărăcie în rândul copiilor. Pe lângă drama socială, neintervenția generează pierderi economice anuale de 36% din PIB' BUCUREȘTI, 19 noiembrie 2025 În România, aproximativ 1.255.000 de copii (unul din trei), se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, mult peste media
Comunicat de presă - Senator Levente Novak (UDMR)
România și Republica Moldova reafirmă împreună caracterul ireversibil al parcursului european al Chișinăului În cadrul ședinței comune a Comisiilor pentru politică externă ale Parlamentului României și Parlamentului Republicii Moldova desfășurată astăzi, a fost adoptată o Declarație comună care reconfirmă, fără echivoc, direcția europeană ireversibilă a Republic
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Ștefan Avrămescu (deputat AUR): 'USR devine complicele PSD și PNL în capturarea instituțiilor publice' 'USR a ajuns exact unde au ajuns toate partidele vechi: în aceeași înțelegere cu PSD și PNL, parte din același mecanism care calcă legea atunci când le convine. Ultimul episod spune totul: în cârdășie cu PSD, au furat opoziției locurile din Consiliile de Admini
Comunicat de presă - Primăria Municipiului București
Primăria Municipiului București anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Regiunea București-Ilfov actualizat (PMUD 2.0) Documentația poate fi consultată: - pe pagina de inter
Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Decrete semnate de Președintele României, Nicușor Dan Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri, 19 noiembrie 2025, următoarele decrete: Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului (PL-x 145/20.05.2025); Decret pentr
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Grădinița 'Lumea Copiilor' din Constanța - modernizarea se apropie de final Primăria Municipiului Constanța continuă lucrările de modernizare la Grădinița cu Program Prelungit 'Lumea Copiilor'. Proiectul avansează constant, iar lucrările rămase sunt în curs de execuție. Până în acest moment, lucrările efectuate includ: - Reabilitarea energetică
Comunicat de presă - Declic
Cetățenii ies în stradă, protest în Piața Victoriei 'Vrem drepturi egale, fără pensii speciale!' Comunitatea Declic, alături de Corupția Ucide și Inițiativa România, organizează, vineri, 21 noiembrie, de la ora 18:00, în Piața Victoriei din București, protestul: ,,Vrem drepturi egale, fără pensii speciale!'. Vor fi organizate proteste și de inițiativele lo