Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Ședința publică a CNA din 13.01.2026 Întrunit în ședința publică din data de 13.01.2026, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizărilor primite și a decis să sancționeze următoarele posturi: - Realitatea Plus cu somație publică pentru emisiunea 'Culisele statul
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
UPDATE - REȚINUT PENTRU SÃVÂRȘIREA UNEI ÎNȘELÃCIUNI În completarea materialului de presă nr. 456, transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui la data de 2 decembrie 2025, vă informăm cu privire la faptul că, urmare a cercetărilor continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui, în municipiul Vaslui, județul Vaslui, a fost depist
Comunicat de presă - Europarlamentar Gheorghe Falcă
Gheorghe FALCÃ (PNL/PPE): Transporturile europene, pilon al securității și al drepturilor cetățenilor Luni seara, 12 ianuarie 2026, Comisia pentru transport și turism (TRAN) a Parlamentului European a votat un dosar important privind descărcarea de gestiune a bugetului aferent anului 2024 pentru trei parteneriate europene public-private strategice din domeniul t
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN VASLUI Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat de 27 de ani din comună Puiești, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației rutiere. În noaptea de 8/ 9 ianuarie 2026, ora 00.25, polițiștii Biroului Rutier Bârlad aflați în exercitarea atr
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CÃTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate zilele acestea, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce puneau în pericol siguranța traficului rutier. * La data de 11 ianuarie 2026, ora 16.30, polițiștii Secției 3 Poliție R
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' Tulcea
În cursul zilei de astăzi, pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o garsonieră situată într-un bloc de locuințe, pe o stradă din municipiul Tulcea. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă de capacitate mare, precum și un echipaj SMURD. La s
Comunicat de presă - Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
De Ziua Culturii Naționale, acces gratuit în toate punctele muzeale ale MINA Constanța Ziua Culturii Naționale, celebrată anual pe 15 ianuarie, reprezintă un moment de reafirmare a valorilor culturale autentice și de conștientizare a importanței conservării și promovării patrimoniului nostru național. Cu acest prilej, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Co
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Plata taxelor și impozitelor pentru Municipiul Sibiu prin ghișeul.ro, indisponibilă temporar Având în vedere problemele apărute în cursul zilei de luni, 12 ianuarie în funcționarea platformei de plăți electronice a Municipiului Sibiu (https://e-administratie.sibiu.ro/cmsse) și faptul că, în urma verificărilor, s-a constatat că sursa principală a blocajelor în si
Comunicat de presă - Asociația SIGNIS România
A 3-a ediție FILMIKON, festivalul internațional al filmelor premiate de juriile ecumenice, la București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași București, 13 ianuarie 2026. Asociația SIGNIS România anunță a treia ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Precizări de presă cu privire la Acordul UE - Mercosur Poziția României cu privire la decizia de a susține Acordul UE - Mercosur este o decizie importantă de politică comercială și o oportunitate de dezvoltare economică, cu implicații inclusiv din perspectiva obiectivelor de politică externă ale României. Așa cum a transmis în comunicarea publică Președintele Ro
Comunicat de presă - Infotrafic
AUTOSTRADA A1 SENS SIBIU- DEVA: CIRCULAȚIE DEVIATÃ CÃTRE DN 7 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul a fost deviat de pe Autostrada A1 sensul Sibiu - Deva, la kilometrul 391, către DN 7, din zona nodului rutier Ilia, județul Hunedoara, ca urmare a valorilor ridicate de trafic înregistrare la coborârea de pe A1 cătr
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL CARAȘ - SEVERIN: CIRCULAȚIE ÎNTRERUPTÃ PE DN 6 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pentru aproximativ 60 de minute pe DN 6, kilometrii 409 - 415, între localitățile Domașnea și Teregova, județul Caraș-Severin, pentru desfășurarea activității de curățare a carosabilului de zăpadă.
Comunicat de presă - Infotrafic
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând din această după-amiază, se vor deplasa 3 transporturi agabaritice pe următoarele trasee: - A1 Sibiu - DJ 106 - A1 - Boița; un transport format din 2 camioane cu lungimea de 48 metri și mase de 116 tone; - PTF Turnu Măgurele -
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș
Misiuni executate și rezultate obținute de jandarmii argeșeni în perioada 05-11.01.2026 În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat misiuni de asigurare a ordinii publice în zona lăcașurilor de cult, cu ocazia Sărbătorii 'Botezului Domnului', dar și mai multe acțiuni punctuale pe raza județului Argeș pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea
Strategie comună pentru un an cultural mai aproape de oameni La început de an, președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut o întâlnire de lucru cu managerii instituțiilor de cultură aflate în subordine - Muzeul, Biblioteca și Centrul Cultural - având ca scop stabilirea direcțiilor strategice pentru anul în curs. Discuțiile au vi