Sector 6: Amenzi de peste un milion de lei pentru parcarea pe spaţiu verde
Poliţia Locală Sector 6 a aplicat, în primele şapte luni ale anului, amenzi de peste un milion de lei pentru parcarea pe spaţiu verde, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, joi, AGERPRES. Un număr de 1.954 de şoferi au fost depistaţi că au urcat cu maşinile pe zonele verzi. 996 dintre aceştia au fost amendaţi cu sume cuprinse &i
Nicuşor Dan: Am semnat autorizaţia pentru restaurarea Palatului Ştirbei
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat autorizaţia pentru restaurarea Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei, clădire monument istoric construită în 1835. "Proprietarul privat al clădirii o va renova pe cheltuiala proprie, urmând să păstreze toate elementele arhitecturale, dar şi să reconstruiască c
Directorul ADI Termo Prahova a fost demis, în urma scandalului privind sistarea apei calde la Ploieşti
Directorul Asociaţiei Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova, Horia Tiseanu, a fost demis, joi, în urma scandalului privind sistarea apei calde în municipiul Ploieşti pentru o lună de zile. Surse din cadrul administraţiei judeţene au confirmat, pentru AGERPRES, demiterea lui Tiseanu. El a fost n
Bujduveanu: Regulamentul de parcare restabileşte ordinea în Bucureşti; tarifele pentru zona centrală - revizuite
Regulamentul de parcare ce se va aplica din 15 august restabileşte ordinea în Bucureşti, a declarat, miercuri, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, atrăgând atenţia că domeniul public aparţine tuturor. El
Nicuşor Dan cere Guvernului creşterea plafonului de îndatorare pentru Primăria Capitalei
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că a cerut Guvernului ridicarea plafonului de îndatorare a Primăriei Capitalei pentru a putea achita atât datoriile Municipalităţii către Termoenergetica, cât şi datoria operatorului de termoficare către ELCEN şi pentru a putea plăti prima rată pentru achiziţia capacităţilor de producţie ale ELCEN.
Mureş: Primul autobuz electric pentru transportul în comun a sosit în municipiul reşedinţă
Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a sosit primul autobuz electric din cele 32 destinate transportului public, cu o lungime de 12 metri, precum şi staţiile de încărcare, în cadrul unui proiect în valoare de 112 milioane de lei. Totodată, parcul auto al societăţii loca
Nicuşor Dan: Regulamentul de parcare în Capitală, aplicat din 15 august
Şoferii riscă amenzi şi blocarea autovehiculelor, începând cu 15 august, dacă nu respectă regulile de parcare, iar decizia a fost luată "pentru a învăţa bucureştenii" cu aplicarea acestui regulament, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. "Noi avem un regulament de parcare, aprobat de Consiliul General,
Primarul Capitalei, prezent la deschiderea lucrărilor de modernizare a reţelei de termoficare din Pantelimon
Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că a început execuţia a 700 de metri din cei 12 kilometri de reţea de conducte ce urmează a fi schimbate într-un interval de 12 luni, conform contractului. Nicuşor Dan a fost prezent, miercuri, la deschiderea lucrărilor de modernizare a sistemului de termoficare pe şantierul din cartierul Pante
Primăria Arad reduce iluminatul public cu două ore şi ar putea introduce alte măsuri de economie la toamnă
Primăria Arad a decis să reducă cu două ore iluminatul public pe timp de noapte, ca primă măsură pentru a reduce consumul de energie electrică, în contextul tendinţelor existente la nivelul Uniunii Europene de a se face economie, pe fondul incertitudinilor legate de livrările de gaz rusesc la iarnă, însă alte măsuri sunt avute în vedere la toamnă, cum ar fi
Primarul municipiului Suceava consideră că ar trebui introdusă masca de protecţie sanitară în spaţiile închise
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că ar trebui luate măsuri de protecţie în contextul creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus în spaţiile închise prin reintroducerea purtării măştii, inclusiv în mijloacele de transport. El spus că recomandă purtarea măştii s
Primarul Capitalei verifică lucrările de modernizare a sistemului de termoficare
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, efectuează, miercuri, începând cu ora 11,00, o vizită pe şantierul de la intersecţia arterelor bd. Chişinău cu str. Pictor Dimitrie Hârlescu, unde se lucrează la modernizarea sistemului de termoficare. Potrivit Primăriei Capitalei, lucrările fac parte din Obiectivul 1 Magistrala I Sud - Pantelimon -
Radu Mihaiu (Sector 2) cere amenzi mai mari pentru defrişări ilegale
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, le cere consilierilor generali ai USR să iniţieze un proiect prin care să actualizeze valoarea amenzilor pentru tăierile de arbori fără aviz de defrişare, pe motiv că în prezent sancţiunile încurajează comportamentul ilegal. "Azi am dat amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru tăierile fără aviz de def
Nicuşor Dan: Am semnat autorizaţia de construire a unui pod pietonal mobil pentru traversarea Lacului Herăstrău
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat autorizaţia de construire a unui pod pietonal mobil lângă cel de cale ferată din Parcul Regele Mihai I pentru traversarea Lacului Herăstrău. El a scris, marţi, pe Facebook, că podul va asigura deplas
Primăria Capitalei: A doua sesiune de selecţie a proiectelor din domeniul protecţia mediului înconjurător şi animalelor
Municipalitatea începe cea de-a doua sesiune de selecţie a proiectelor din domeniul protecţia mediului înconjurător şi animalelor, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El a precizat, marţi, pe Facebook, că proiectele vor beneficia de finanţar
Armand anunţă că va reveni în Consiliul Local cu proiectul privind strategia Smart City a sectorului
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că va reveni în Consiliul Local cu proiectul din fonduri europene privind strategia Smart City a sectorului. "Ministrul Cercetării şi al Digitalizării (actualmente preşedintele filialei PNL Sector 1) a blocat digitalizarea Primăriei Sectorului 1 cu fonduri europene... din orgolii politice, fără nici

