Primăria a început montarea iluminatului festiv; luminiţele, aprinse pe 1 decembrie
Primăria Capitalei, prin Compania Municipală de Iluminat Public Bucureşti, a început montarea instalaţiilor pentru iluminatul festiv de sărbători din Capitală. "Luminiţele vor fi aprinse în seara zilei de 1 decembrie, odată cu iluminatul public. Aproape 3.000 de instalaţii luminoase, care utilizea
Vaslui: Autorităţile judeţene vor monta parazăpezi pe o distanţă de 15 kilometri
Autorităţile vor monta în perioada următoare parazăpezi pe o distanţă de aproximativ 15 kilometri, au informat reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui. Vicepreşedintele instituţiei, Ciprian Trifan, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că vor fi amplasate parazăpezi pe sectoarele de drum judeţean pe care se cr
VIDEO Grindeanu: A demarat cea mai mare investiţie a Aeroportului Timişoara; vreau să fie un terminal de plecări în Schengen
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că au demarat lucrările la cea mai importantă investiţie la Aeroportul Timişoara, din istorie, de aproximativ 22 de milioane de euro, prin care, în termen de un an, va fi construit Terminalul de Plecări Externe. Acesta a afirmat că îşi doreş
Un semafor provizoriu va fi instalat pe Antiaeriană, în locul în care un accident rutier tragic a generat proteste
Un semafor provizoriu cu buton va fi montat vineri la trecerea de pietoni de pe Şoseaua Antiaeriană, unde comunitatea locală a organizat proteste după ce un tânăr a fost accidentat mortal pe data de 11 octombrie. "Comisia Tehnică de Circulaţie a aprobat în această dimineaţă montarea unui semafor p
Nicuşor Dan: Ajutăm asociaţiile de proprietari să aplice la Ministerul Dezvoltării pentru finanţare în vederea consolidării clădirilor
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, încurajează asociaţiile de proprietari să apeleze la Autoritatea pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, care realizează expertiza gratuit şi oferă susţinere în întocmirea dosarelor pentru cererea de finanţare. "S-a schimbat legea, este o lege mai bună. Unul dintre lucr
Preşedintele CJ Bacău a semnat două contracte în valoare de peste 4 milioane euro, cu finanţare prin PNRR
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Valentin Ivancea, a anunţat că a semnat două contracte în valoare de peste 4 milioane euro, cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cel mai mare contract, în valoare de 3,2 milioane euro, este cel de reabilitare şi eficientizare energetică a Complexului Muzeal "Iulia
Armand: Regulamentul privind acordarea tichetului anticriză de 1.000 de lei, pus în dezbatere publică
Primarul Clotilde Armand a anunţat că a pus în dezbatere publică regulamentul privind acordarea tichetului anticriză de 1.000 de lei pentru fiecare persoană majoră care are domiciliul sau reşedinţa în Sectorul 1. "După calculele specialiştilor din Primărie, de acest tichete vor beneficia aproximativ 208.000 persoane. Bugetul e
Dolj: Aeroportul din Craiova implementează un proiect de 60 milioane lei pentru creşterea gradului de siguranţă
Aeroportul Internaţional din Craiova va implementa un proiect de 60 milioane lei, sumă cu care va achiziţiona utilaje şi echipamente specifice intervenţiilor de urgenţă sau de întreţinere a suprafeţelor de mişcare de pe aeroporturi, în vederea creşterii gradului de siguranţă pentru pasageri. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţ
Cseke Attila spune că primarii de sectoare au legislaţie pentru a depune proiecte privind consolidarea de risc seismic
Primarii de sectoare din Bucureşti beneficiază de legislaţie pentru a depune proiecte privind consolidarea de risc seismic, a declarat, joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila. El a subliniat că nu doreşte să politizeze acest subiect, dar consideră că mesajul edilului Sectorului 1, conform căruia Capitala
Bihor: Contract semnat pentru lucrările de prelungire a pistei Aeroportului Oradea
Conducerea Aeroportului Oradea a semnat joi contractul pentru proiectarea şi execuţia proiectului privind prelungirea pistei de decolare/aterizare cu 400 de metri, un proiect cu fonduri europene în valoare de peste 79 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, proiectul va fi realizat de o asociere de fi
Răzvan Munteanu (Consolidarea Clădirilor): Cutremurul de joi dimineaţă ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă
Directorul executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), Răzvan Munteanu, declară că seismul de joi dimineaţă ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă şi pledează pentru un parteneriat între administraţia publică şi asociaţiile de proprietari, în vederea consolidării unui număr cât mai mare de imob
Tulcea: Cresc amenzile aplicabile în Deltă pentru nerespectarea legislaţiei privind protejarea mediului
Amenzile practicate în Delta Dunării pentru nerespectarea legislaţiei privind protecţia mediului cresc, începând de vineri, a anunţat guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov. El a amintit că noile amenzi sunt aplicate de mai mulţi ani în ariile naturale protejate din România, însă nu au putut fi aplicate p
Sector 2: Şase puncte de adunare şi două de repartiţie în cazul unui cutremur grav
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a informat, joi, că în această zonă sunt şase puncte de adunare şi două de repartiţie în cazul unui cutremur grav. În prima fază, cetăţenii sunt rugaţi să se îndrepte către punctele de adunare. De acolo, în funcţie de situaţia lor, pot fi redirecţionaţi către punctele de primire
Maramureş: Administraţia comunei Băiuţ va deschide o rezervaţie de zimbri în zona Leurda
Comuna Băiuţ, situată la poalele Munţilor Lăpuş, va găzdui o rezervaţie de zimbri, a informat, joi, secretarul primăriei localităţii, Relu Pop. Conform acestuia, Consiliul Local şi-a dat acordul pentru înfiinţarea unui parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureş pentru deschiderea rezervaţiei de zimbri. "Parteneriatul dintre cele două
Bucureşti: Proiecte de 90 de milioane de euro, prin PNRR, pentru consolidarea clădirilor şi demersuri pentru deblocarea şantierelor
Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic transmite că a depus prin PNRR proiecte în valoare de 90 de milioane de euro, dar şi că a demarat procedurile pentru reluarea lucrărilor pe şantierele blocate, ca urmare a intrării în procedură de faliment a Companiei Municipale Consolidări (CMC). "Pe majo

