logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Transelectrica, investiții de aproape 95 milioane de lei în stația Stâlpu, județul Buzău

Image

București, 31 ian /Agerpres/ - Transelectrica demarează lucrările de retehnologizare a stației Stâlpu, județul Buzău, și construirea noii stații de 400 kV, o investiție de aproximativ 95 de milioane de lei, cu termen de finalizare luna ianuarie 2027.

'Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA demarează lucrările de execuție pentru investiția privind construirea 'Stației Electrice 400 kV Stâlpu' și pentru investiția 'Modernizare celule 110 kV și medie tensiune în Stația Stâlpu'. Ca urmare a semnării contractului de execuție și finalizare a lucrărilor, care a avut loc luna aceasta, conducerea Transelectrica și membrii echipei responsabile de implementarea investiției au avut prima întâlnire cu reprezentanții contractorului, respectiv Electromontaj SA. Lucrările de execuție, cu o valoare de aproximativ 95 de milioane de lei, au ca termen de finalizare luna ianuarie 2027', se menționează într-un comunicat al Transelectrica, remis vineri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, întâlnirea a avut ca scop stabilirea planului concret de acțiuni privind finalizarea investiției și a vizat și o vizită în Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Stâlpu, aflată în județul Buzău.

'Necesitatea creșterii puterii de evacuare a energiei electrice din surse regenerabile din zona de sud-est a țării, dar și necesitatea de construire a noii linii de 400 kV care va lega zona de sistem sud-est, prin stația Stâlpu, de zona Ardealului, în stația Brașov, precum și trecerea la 400 kV a axului Brazi Vest - Teleajen - Stâlpu, impune prioritizarea finalizării investiției din stația Stâlpu. Proiectele strategice pe care le realizează Transelectrica pentru creșterea capacității de integrare a energiei regenerabile și pentru modernizarea instalațiilor electrice asigură securitatea energetică a României în viitor, în condițiile tranziției energetice, și în același timp creează premisele favorabile pentru dezvoltarea mediului economic atât la nivel național, cât și la nivelul comunităților locale', a declarat Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Transelectrica, citat în comunicat.

Realizarea investiției pentru retehnologizarea stației existente Stâlpu și construirea noii stații de 400 kV au la bază atât necesitatea evacuării energiei produse în zona Dobrogea de viitoarele grupuri 3 și 4 ale Centralei Nucleare Cernavodă, a realizării și racordării la rețea a noilor centrale din surse regenerabile, precum și a consolidării siguranței în alimentare a consumatorilor. Astfel, finalizarea noii stații de 400 kV Stâlpu va permite racordarea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Cernavodă - Stâlpu, linie finalizată și racordată în prezent în stația Gura Ialomiței, precum și conectarea Axului LEA Brazi Vest - Teleajen - Stâlpu, după finalizarea lucrărilor de trecere la tensiunea de 400 kV, aflate în derulare la această dată.

Astfel, principalele beneficii ale investiției din stația Stâlpu sunt: creșterea securității alimentării adecvate și sigure a consumatorilor din Sistemul Electroenergetic Național; eficiența integrării centralelor electrice regenerabile; bunăstarea socială și economică; reducerea pierderilor de energie electrică din rețeaua electrică de transport; reducerea emisiilor de CO2.

Stația Electrică de Transformare 220/110/20 kV Stâlpu a fost proiectată în anul 1971 și construită în perioada 1975 - 1977, punerea în funcțiune realizându-se în anul 1977.

Conform Planului de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2024 - 2033, recent aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei, proiectele destinate retehnologizării și modernizării instalațiilor electrice planificate pentru următorii 10 ani de Transelectrica au cea mai mare pondere din valoarea Planului de Dezvoltare, echivalent cu aproximativ 2,9 miliarde de lei.

Celelalte priorități de dezvoltare a rețelei electrice de transport pentru următorii 10 ani sunt: siguranța alimentării consumului, integrarea producției din surse regenerabile și din centrale noi în Dobrogea și Moldova și creșterea capacității de interconexiune, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 550

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 06-06-2025 15:16

Alte 47 de entități publice vor beneficia de finanțare pentru capacități de energie electrică din surse regenerabile

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat vineri noi contracte de finanțare cu alte 47 entități publice pentru investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, finanțate din Fondul pentru Modernizare, valoarea totală a investițiilor ridicându-se la aproape 325 milioane de lei. Conform unui c

Economic 06-06-2025 15:06

DNSC: Vulnerabilitate critică de securitate cibernetică, descoperită la nivelul Cisco

O vulnerabilitate critică de securitate cibernetică, prin care un atacator neautentificat poate avea acces la rețea, folosind date de autentificare generate identic în anumite versiuni și platforme, a fost identificată la nivelul Cisco, informează Directoratul Național de Securitatea Cibernetică (DNSC), într-un comunicat de presă publicat vineri. &

Economic 06-06-2025 13:22

Eurostat: România a avut în T1 cel mai semnificativ declin al ratei de ocupare a forței de muncă din UE

Rata de ocupare a forței de muncă a crescut cu 0,2% în zona euro și a rămas stabilă în UE, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu precedentele trei luni, însă România a fost statul membru UE care a înregistrat cel mai semnificativ declin al ratei de ocupare de la un trimestru la altul, arată datele publicate vineri de Ofi

Economic 06-06-2025 12:39

CONAF: 200 de elevi testați și consiliați vocațional în Gorj vor participa la ateliere de carieră

Aproximativ 200 de elevi testați și consiliați vocațional în Gorj vor participa la atelierele de carieră facilitate de 19 profesori consilieri școlari, potrivit unui comunicat al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Astfel, dintre cei 1.000 de elevi de gimnaziu (clasele a VIII a și a VII a) testați și consiliați

Economic 06-06-2025 11:17

CCIR: Parteneriatul economic România-India depășește 1 miliard de euro

Comerțul dintre România și India a crescut la aproximativ 1 miliard de euro în 2024, țara noastră exportând aproape 155 de milioane de euro către India, dintre care 24 de milioane în servicii IT și software, potrivit secretarului general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. Conform

Economic 06-06-2025 10:08

FMI recomandă României renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor și a impozitului pe dividende

O echipă de experți de la Fondul Monetar Internațional au publicat vineri un set de recomandări pentru reformarea sistemului de taxe din România și transferului poverii fiscale dinspre taxarea muncii spre taxarea consumului și, într-o mai mică măsură, a capitalului, instituția estimând că, dacă sunt implementate integral, aceste propuneri ar putea g

Economic 06-06-2025 09:25

Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut cu 3,8%, ca serie brută, la patru luni (INS)

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, ca serie brută, cu 3,8% în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2024, conform datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, în perioada ianuarie -

Economic 06-06-2025 09:22

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru din acest an

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar față de același trimestru din anul 2024 avansul PIB a fost de 0,3%, potrivit datelor provizorii (1) ale Institutului Național de Statistică, publicate vineri. Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentr

Economic 06-06-2025 08:39

O nouă ofertă de titluri de stat Fidelis se derulează, de vineri, la BVB

Ministerul Finanțelor derulează în perioada 6 - 16 iunie o nouă ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis dedicată populației, a cincea din acest an derulată prin intermediul Bursei de Valori București (BVB) și a 25-a din momentul reluării programului Fidelis, din iulie 2020. Prin intermediul precedentelor 24 de oferte,

Economic 05-06-2025 20:59

Finanțare de 300 milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice pentru 14.800 de gospodării

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a admis la finanțare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 milioane euro, prin care va fi asigurată creșterea eficienței energetice pentru 14.800 de gospodării. 'Vin astăzi cu o veste bună pentru cei care așteaptă voucherele pentru repararea locuințelor: colegii a

Economic 05-06-2025 19:35

ANM vrea să devină hub regional de pregătire profesională în domeniul schimbărilor climatice pentru Europa

Administrația Națională de Meteorologie vrea să devină hub regional de pregătire profesională în domeniul schimbărilor climatice pentru Europa, având deja finalizat Centrul European de Agrometeorologie, care va deveni operațional în această toamnă, a declarat, joi, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, la Forumul Na

Economic 05-06-2025 18:28

Alexandru Nazare: Autostrăzile se reflectă ca și cheltuială și în datoria publică și în deficit, de aceea sunt blocaje pe Autostrada Moldovei astăzi

Autostrăzile se reflectă ca și cheltuială atât în datoria publică, cât și în deficit, iar dacă erau gestionate prin Banca de Dezvoltare, prin bănci sau prin alte structuri nu mai erau o presiune în plus pentru stat, a afirmat, joi, fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare, în prezent membru al Consiliului de Administrație al BNR.

Economic 05-06-2025 18:21

Cinci din șase atacuri cibernetice majore exploatează aplicații legitime deja instalate (analiză)

Circa 84% dintre atacurile informatice se folosesc de programe sau aplicații legitime, deja instalate pe dispozitive, arată o analiză a 700.000 de incidente de securitate efectuată de către cercetătorii Bitdefender. Potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES, atacatorii nu mai instalează programe periculoase noi, ci folosesc aceleași instrumente pe c

Economic 05-06-2025 17:42

Alexandru Nazare: Ne așteaptă minimum 18 luni, dacă nu mai mult, de perioadă dificilă sau foarte dificilă

Rezolvarea problemelor de deficit trebuie să fie parte a unui plan de relansare economică a României și ne așteaptă minimum 18 luni, dacă nu mai mult, de perioadă dificilă, ca să nu zic că poate să fie foarte dificilă, a afirmat, joi, fostul ministru al Finanțelor Alexandru Nazare, în prezent membru al Consiliului de Administrație al BNR. 'Ne a

Economic 05-06-2025 17:00

Scădere de 3,2% a înmatriculărilor de autoturisme ecologice, în luna mai (APIA)

Înmatriculările de autoturisme ecologice (full electrice, mild-hibrid și full hibrid) au scăzut cu 3,2% în luna mai a acestui an față de perioada similară din 2024, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), citate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Cota de piață a acestei c