Primăria Sector 3: Amenzi de peste 8,7 milioane de lei, aplicate în 2020 pentru nerespectarea normelor de salubritate
Amenzi de peste 8,7 milioane de lei au fost aplicate în 2020 pentru nerespectarea normelor de salubritate, potrivit Primăriei Sectorului 3.
"În anul 2020, în timpul controalelor din teren, poliţiştii locali au aplicat 10.739 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care nu au păstrat curăţenia trotuarelor, a arterelor de circulaţie, a parcurilor, locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi a altor locuri publice. Din totalul sancţiunilor aplicate, 8.989 au fost amenzi în valoare de 8.727.700 de lei", a scris Primăria Sectorului 3, miercuri, pe Facebook.
Acestea au fost aplicate în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010 privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti. Nerespectarea normelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru cele juridice.
Autoritatea locală, prin Direcţia Generală de Salubritate, pune la dispoziţia cetăţenilor cinci numere de telefon unde pot solicita ridicarea deşeurilor voluminoase de pe domeniul public. Numerele de telefon unde pot solicita programări privind colectarea deşeurilor mari (mobilier, DEEE-uri, deşeuri rezultate din construcţii) sunt: 0720.777.511 / 512 / 513 / 514 / 515. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Maramureș: Investiție de 160 milioane de lei în infrastructura de apă și canalizare a municipiului Baia Mare
Compania de apă Vital, aflată în subordinea Primăriei municipiului Baia Mare, va investi peste 160 milioane lei în infrastructura de apă și canalizare, a informat, sâmbătă, primarul Doru Dăncuș. ''Demarăm o investiție record în domeniul infrastructurii de apă și canalizare din municipiul Baia Mare. În scur
Dolj: Singurul velodrom indoor din România se construiește la Craiova, într-un complex sportiv multifuncțional unic
Singurul velodrom indoor din România se construiește la Craiova, într-un complex sportiv multifuncțional unic care se ridică pe amplasamentul vechiului Stadion al Tineretului, din proximitatea Stadionului ''Ion Oblemenco'' și a Sălii Polivalente din Craiova. Proiectul început în august 2024 aparține Cons
Buzău: Depozitare gratuită a deșeurilor printr-un centru de colectare cu aport voluntar dezvoltat de Primăria municipiului reședință
Primăria Municipiului Buzău a semnat un contract PNRR, în valoare de aproape 40 milioane de lei, pentru înființarea unui ''Centru Integrat de Colectare Separată a Deșeurilor prin Aport Voluntar'', care va permite cetățenilor să transporte deșeuri de diferite tipuri și dimensiuni pe o platformă, în mod gratuit.
Nicușor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasați de Compania Municipală Parking anul trecut
Aproape 73.000.000 lei au fost încasările Companiei Municipale Parking București în anul 2024, rezultate din exploatarea a peste 32.000 de locuri de parcare. Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunță primarul Capitalei, Nicușor Dan. ''În 2024, CMPB a înregis
Maramureș: Trafic dificil din cauza poleiului pe patru tronsoane de drum național și unul european
Drumarii au intervenit cu material antiderapant pe trei tronsoane de drumuri naționale și unul european pentru combaterea poleiului în județul Maramureș, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă. ''Angajații secției de drumuri naționale au acționat cu șapte utilaje și au răspândit 24
Soos Zoltan: Grădina Zoologică Târgu Mureș, locul doi în Europa la numărul de papagali ara militaris
Grădina Zoologică din Târgu Mureș se află pe locul doi în Europa, după cea din Antwerp, în privința numărului de papagali ara militaris, a anunțat joi primarul municipiului, Soos Zoltan. 'Ce este cu adevărat special? Grădina Zoologică din Târgu Mureș se află pe locul 2 în Europa, după cea din Antwerp, în privin
Alba: În municipiul reședință de județ sunt în medie două mașini la trei locuitori
Administrația locală din Alba Iulia caută soluții pentru optimizarea traficului auto, în condițiile în care, la o populație de peste 64.000 de locuitori, sunt aproape 43.000 de mașini, ceea ce înseamnă în medie două mașini la trei locuitori. Potrivit unui comunicat postat, joi, pe pagina de Facebook a municipalități, pr
Nicușor Dan: Dispozitive pentru hrănirea pisicilor fără stăpân, amplasate în parcurile Tineretului, Circului și Floreasca
Două dispozitive inteligente pentru hrănirea pisicilor fără stăpân au fost amplasate, joi, în parcul Tineretului, în cadrul unui proiect implementat de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și Asociația Sache. Aceste automate ecologice există și în parcurile Circului (două) și Floreasca (unul),
Vaslui: Primăria municipiului reședință va construi un adăpost pentru câinii fără stăpân în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei
Primăria municipiului Vaslui a demarat procedurile privind construirea unui adăpost pentru câinii fără stăpân cu o capacitate de 600 de locuri, proiectul având o valoare de aproximativ 50 de milioane de lei. Primarul Lucian Braniște a menționat că proiectul, aflat la această dată în etapa studiului de fezabilitate, ar p
Olguța Vasilescu, alesă președinte al AMR: Voi încerca să corectez legislația cu incidență în administrația locală
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a fost aleasă, joi, în funcția de președinte al Asociației Municipiilor din România (AMR), cu unanimitate de voturi. Potrivit biroului de presă al Primăriei Craiova, în urma alegerilor desfășurate joi, la sediul AMR de la București, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost ales &
Tulcea: A început amenajarea depoului pentru autobuzele electrice
O asociere formată din mai multe firme a început lucrările de construcție a depoului pentru autobuze electrice și a stației de capăt pentru acestea, lucrările derulate în cadrul unui proiect inițiat Primăria municipiului Tulcea încă din anul 2018 urmând să se încheie cel mai probabil în acest an. Potrivit un
Robert Negoiță face apel la Nicușor Dan pentru salvarea clădirii fostului Liceu 'Timpuri Noi'
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, face apel la edilul general Nicușor Dan și la Municipalitate pentru deblocarea demersurilor administrative de achiziționare a clădirii fostului Liceu 'Timpuri Noi' de pe Calea Dudești, evaluată la 600.000 de euro, pentru a fi reintrodusă în circuitul educațional, după ce a trecut în ultimii ani printr-un proc
Arad: Parc de distracții pe terenul unui fost depozit de armament, la Ineu
Un parc de distracții va fi amenajat la marginea orașului Ineu, pe terenul unui fost depozit de armament primit în urmă cu câțiva ani de administrația locală de la Ministerul Apărării Naționale (MApN), proiectul obținând o finanțare europeană de 1.250.000 de euro. Primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, a declarat joi, pentru
Nicușor Dan îi îndeamnă pe liceeni să se înscrie în programul de voluntariat al Proedus
Elevii din clasele IX - XII se pot înscrie online pentru 'Voluntar PROEDUS 2.0', cel mai mare program de voluntariat din țară, anunță primarul Capitalei, Nicușor Dan. El îi îndeamnă pe liceeni să se înscrie în acest program dedicat promovării educației și dezvoltării comunității, 'mai ales că voluntari
Maramureș: Zăpada căzută în Munții Rodnei, 55 de centimetri; curg sloiuri de gheață pe patru râuri
Stratul de zăpadă căzut în zona montană a ajuns la 55 de centimetri, iar pe principalul tronson de drum național și județean care asigură conexiunea dintre municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației drumarii au împrăștiat peste 140 de tone de material antiderapant, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă.