Comunicat de presă - Instituția Prefectului - Județul Vâlcea
Măsuri preventive în vederea combaterii febrei aftoase în județul Vâlcea
Prefectul Județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea, a convocat astăzi, 14 martie 2025, ședința de lucru a Centrului Local de Combatere a Bolilor Vâlcea. Pe ordinea de zi s-au aflat măsurile ce urmează a fi implementate la nivelul județului, în contextul epidemiologic internațional determinat de apariția recentă în unele țări central-europene a febrei aftoase, precum și de contagiozitatea crescută a virusului care produce această boală. În cadrul întrunirii a fost prezentată o informare pe această temă, de către directorul executiv al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, domnul Ion Dan Tudor.
În cadrul întâlnirii membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor - Unitatea Locală de Decizie au analizat situația de la nivelul județului Vâlcea fiind identificate o serie de măsuri care pot să prevină apariția și evoluția bolii, acestea fiind cuprinse în Decizia nr. 1/ 14.03.2025, după cum urmează:
Interzicerea traficului de camioane care transportă animale biungulate vii (bovine, ovine, caprine, porcine), cai, furaje, paie pentru așternut, compost, gunoi de grajd din Ungaria spre România.
Responsabili: DSVSA Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea/ Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea/ Poliția Locală.
Interzicerea afluirii și tranzitului din Ungaria (toată țara) și Slovacia (zona de restricții conform dispozițiilor Comisiei Europene) a următoarelor produse:
Carne proaspătă (refrigerată sau congelată) provenită de la animale biungulate;
Produse din carne provenite de la animale biungulate pentru care nu s-a asigurat un tratament adecvat pentru neutralizarea virusului febrei aftoase (fiind acceptate produse preparate termic);
Laptele spot (lapte care nu este prevăzut pentru achiziție printr-un contract anterior);
Produse din lapte, pentru care nu s-a asigurat un tratament adecvat pentru neutralizarea virusului febrei aftoase;
Lapte materie primă pentru care nu se va putea face dovada că provine de la animale testate cu rezultate negative pentru febră aftoasă în ultimele 24 ore anterioare expedierii;
Material biologic, material seminal, subproduse de origine animală,
Societățile comerciale care au contracte în derulare pentru procesare sunt obligate să notifice, de îndată, graficul de livrări către DSVSA Vâlcea.
Responsabili: DSVSA Vâlcea, Inspectoratul Județen de Poliție Vâlcea/ Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea/Poliția Locală, operatori din industria alimentară.
Toate fermele care au afluit animale vii biungulate din Ungaria și Slovacia după 1 februarie 2025, vor fi inspectate și în funcție de constatări se vor preleva probe în vederea stabilirii statusului epidemiologic al exploatației.
Responsabili: DSVSA Vâlcea, operatorii din cadrul exploatațiilor de biungulate.
Intensificarea măsurilor de dezinfecție și dezinsecție la nivelul unităților de creștere a animalelor menționate mai sus, cât și la nivelul mijloacelor de transport de orice fel care intră sau ies din exploatații.
Responsabili: DSVSA Vâlcea, operatorii din cadrul exploatațiilor de biungulate.
În calitate de președinte CLCB Vâlcea, domnul prefect Mihai Oprea, solicită atenție sporită din partea instituțiilor cu atribuții în implementarea acestor măsuri. De asemenea, operatorii din cadrul exploatațiilor de biungulate (bovine, ovine, caprine, porcine) sunt rugați să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise DSVSA Vâlcea, pentru a-și proteja efectivele de animale de această boală, precum și pentru a putea preveni răspândirea febrei aftoase pe teritoriul județului nostru. În cadrul ședinței reprezentantul Guvernului în județul Vâlcea și-a manifestat toată susținerea legală instituțională pentru toate instituțiile implicate în gestionarea unor potențiale cazuri de febră aftoasă ce ar putea apărea în județ. Facem mențiunea că până în acest moment, la nivelul județului Vâlcea NU au fost înregistrate cazuri de febră aftoasă.
Implementarea măsurilor va fi asigurată de către DSVSA Vâlcea, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea, Poliția Locală, precum și de către operatorii din industria alimentară. În acest context, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vâlcea- Unitatea Locală de Decizie a stabilit atribuții, astfel:
D.S.V.S.A. Vâlcea (Unitatea Operațională Locală):
Asigură resursa permanentă de personal medical veterinar specializat și competent în scopul intervenției rapide în situațiile semnalate de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea și Poliția Locală;
Efectuează inspecții și recoltează probe în vederea stabilirii statusului epidemiologic al exploatațiilor de biungulate, acolo unde se impune;
Verifică efectuarea acțiunilor de dezinfecție efectuate în exploatațiile de biungulate, precum și a mijloacelor de transport care intră și ies din exploatație.
Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea/ Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea/ Poliția Locală:
Intensifică acțiunile de patrulare în scopul identificării tuturor transporturilor ilegale de animale vii biungulate (bovine, ovine, caprine, porcine), indiferent de proveniența acestora;
Informează DSVSA Vâlcea în legătură cu toate transporturile ilegale de animale vii biungulate identificate;
În funcție de competență, reține toate transporturile de animale vii biungulate neînsoțite de documente sanitar -veterinare sau pentru care sunt suspiciuni de neconcordanță între documentele însoțitoare și animalele transportate, până la sosirea medicului veterinar desemnat de D.S.V.S.A. Vâlcea;
Asigură și menține ordinea publică pe timpul efectuării activităților sanitar - veterinare în conformitate cu legislația în vigoare.
De asemenea, operatorii din cadrul exploatațiilor de biungulate (bovine, ovine, caprine, porcine) au obligația de a:
Supraveghea animalele și de a anunța orice suspiciune de boală, în cel mai scurt timp, medicului veterinar de liberă practică împuternicit și DSVSA Vâlcea;
Asigura efectuarea dezinfecțiilor din cadrul exploatației, precum și a oricăror mijloace de transport care intră și ies din exploatație.
Febra aftoasă este o boală virală gravă, foarte contagioasă, care afectează bovinele, caprinele, ovinele și porcinele. Se manifestă prin febră, dezvoltarea de vezicule pline cu lichid la nivel bucal și la nivelul membrelor, inapetență, anorexie, nas uscat. BOALA NU PREZINTÃ RISC PENTRU OAMENI, însă aceștia pot fi vectori de transmitere, principala cale fiind prin contact direct cu animalele.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].