Boloș: România ar trebui să aloce cel puțin 11 miliarde de euro dezvoltării regionale în următoarea perioadă de programare
România trebuie să mențină dezvoltarea regională ca prioritate națională și să aloce, pentru perioada de programare 2028-2034, cel puțin un buget similar celor peste 11 miliarde de euro disponibili în actuala perioadă, a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Marcel Boloș.
'Dezvoltarea regională trebuie să rămână o prioritate la nivel național. Și, așa cum au fost alocate peste 11 miliarde de euro în actuala perioadă de programare, ne așteptăm ca măcar, cel puțin, același buget să fie alocat în continuare pentru comunitățile locale', a declarat fostul ministru al Fondurilor Europene.
Potrivit acestuia, pregătirea pentru următoarea perioadă de programare a început la nivelul ADR Nord-Vest încă din august 2025. În prezent, agenția se află în etapa de consultare publică a Planului de Dezvoltare Regională, ale cărui 12 capitole au fost publicate pe site-ul instituției pentru ca persoanele și organizațiile interesate să poată transmite observații.
Conform celor declarate de directorul Boloș, următorii pași sunt întâlnirile grupurilor tehnice de lucru și dezbaterea în cadrul Comitetului Regional al Programului Regional Nord-Vest. Din ianuarie 2027 sunt prevăzute dezbateri în fiecare județ al regiunii, pentru ca autoritățile locale să cunoască din timp prioritățile și oportunitățile de finanțare.
Directorul ADR Nord-Vest a precizat că agenția pregătește un buget ambițios pentru regiune, însă valoarea finală va depinde de mecanismele instituționale și de deciziile Guvernului privind viitoarele bugete.
Pentru mediul rural sunt avute în vedere investiții în comunități independente energetic, comunități energetice, sisteme de alimentare cu energie termică și, în perspectivă, proiecte de microhidrocentrale. Pe lista priorităților se află și infrastructura de apă și canalizare, precum și coridoare de mobilitate rurală de mici dimensiuni.
Totodată, Boloș a susținut că este necesară o implicare mai mare a agențiilor de dezvoltare regională în gestionarea proiectelor pentru mediul rural, astfel încât să fie reduse disparitățile dintre zonele urbane și cele rurale.
'Intenționăm, de asemenea, tot la nivelul comunităților rurale, să avem în continuare investiții care țin de sistemele de alimentare cu apă, canalizare și partea de coridoare de mobilitate rurală de mici dimensiuni, susținând și ideea aceasta a descentralizării dezvoltării rurale și trecerea ei în gestiunea agențiilor de dezvoltare regională, pentru a putea reduce disparitățile de dezvoltare teritorială care există în momentul de față între urban și rural', a declarat Marcel Boloș.
În ceea ce privește Bihorul, prioritățile discutate deja cu Consiliul Județean și Primăria Oradea vizează, între altele, infrastructura rutieră și conectivitatea, dezvoltarea parcurilor industriale și susținerea comunităților rurale. Discuțiile cu reprezentanții Consiliului Județean Bihor și ai Primăriei Oradea vor continua până la sfârșitul anului, obiectivul fiind ca proiectele prioritare să fie pregătite la debutul noii perioade de programare, la 1 ianuarie 2028. AGERPRES / (AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
Ziua Armatei Române, marcată duminică prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezent
VIDEO Incident pe mare/Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei, aduși în Portul Constanța
Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei 'Khoryv' au fost aduși în Portul Constanța cu o navă de salvare și sunt preluați de echipajele de pe ambulanțe SMURD și de polițiști
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Floreasca
O piață volantă va fi organizată, de vineri până duminică, pe Calea Floreasca, în fața Parcului Automatica, de unde cei interesați pot achiziționa produse de sezon direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că pot fi cumpărate fructe și legume proaspete, brânzeturi proaspete și maturate,
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Bihor/Oenologul Dorin Popa: Ziua Mondială a Șampaniei celebrează un simbol al sărbătorii și eleganței, o expresie a bucuriei de a trăi
Șampania nu este doar o băutură asociată sărbătorilor și momentelor speciale, ci un reper al eleganței, al culturii vinului și al rafinamentului gastronomic, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Șampaniei, degustătorul expert de vinuri Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului 'Millesime'.
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
REPORTAJ/Covasna: 'Libertatea, un lux capitalist' - incursiune în noul Muzeu al Comunismului din Sfântu Gheorghe
Octombrie așterne frunze arămii pe străzile din Sfântu Gheorghe. Orașul își vede liniștit de viață: cafenele, mașini, rețele de socializare, vitrine pline, reclame la spa, bănci și vacanțe în străinătate. Lucruri normale, nu-i așa? Dar, dacă tocmai ai ieșit din Muzeul Comunismului, deschis recent la Sfântu Gheorghe, parcă simți altfel aerul
Incident pe mare/ Nava lovită de dronă s-a răsturnat, există risc de scufundare
Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) participă, vineri, la operațiunea de căutare și salvare a persoanelor dispărute de la bordul unei nave comerciale, sub pavilionul Insulelor Comore, aflată în afara apelor teritoriale în Marea Neagră, care a fost lovită de o dronă.
Ministrul Apărării, despre situația de la Constanța: Garda de Coastă face intervenția, suntem în comunicare tot timpul
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a declarat vineri că se află în contact permanent cu Garda de Coastă, care participă la operațiunea de căutare și salvare a echipajului unei nave aflată în dificultate la 13 mile marine travers de Constanța, în afara apelor teritoriale ale României. Potrivit autorităților
Sibiu/Rectorul Academiei Forțelor Terestre: O greșeală de comandant poate naște un nou cimitir al eroilor
Rectorul-comandant al Academiei Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, colonelul Dumitru Todosiuc, le-a transmis studenților, vineri, cu prilejul ceremoniei de depunere a jurământului militar, că fiecare oră de pregătire contează, întrucât deciziile pe care le vor lua ca ofițeri vor influența viețile militarilor pe care îi vor
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.










