Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Sculptorul Alexandru Păsat, laureatul Premiului Național 'Constantin Brâncuși', acordat de Institutul Cultural Român
Institutul Cultural Român a decernat, în data de 22 octombrie 2026, Premiul Național 'Constantin Brâncuși' pentru anul 2025 sculptorului Alexandru Păsat, pentru expoziția 'Memoria materiei, metamorfoza formelor', găzduită de Muzeul de Artă Craiova în perioada 17 octombrie 2025-15 martie 2026 și curatoriată de Ruxandra Demetrescu. Distincția a fost acordată în cadrul unei ceremonii desfășurate în Sala Amfiteatru 'Auditorium Maximum' a Universității 'Constantin Brâncuși' din Târgu Jiu, cu ocazia Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Distincția recunoaște demersul artistic al lui Alexandru Păsat, un creator preocupat de explorarea potențialului expresiv al sculpturii și de transformarea formelor și structurilor în construcții cu semnificații simbolice. Practica sa artistică îmbină experimentul formal cu referințe la imaginarul arhaic, într-o cercetare plastică ce aduce în prim-plan teme precum natura, memoria și originile existenței.
Formele organice și structurile verticale ocupă un loc important în creația sculptorului, evocând dimensiunea ritualică a formei și raporturile dintre om și univers. Prin asocierea unor repere inspirate din arta arhaică cu soluții sculpturale contemporane, Alexandru Păsat construiește un limbaj vizual propriu, în care prelucrarea și îmbinarea elementelor contribuie la redefinirea volumului și la explorarea unor noi posibilități de expresie.
Expoziția 'Memoria materiei, metamorfoza formelor' a reunit lucrări de sculptură și desen din diferite etape ale activității artistului, incluzând opere reprezentative realizate în perioada 1990-2010. Selecția curatoriată de Ruxandra Demetrescu a evidențiat evoluția preocupărilor sale plastice și diversitatea soluțiilor formale prin care acesta și-a dezvoltat cercetarea artistică.
Parcursul expozițional a oferit o perspectivă asupra continuităților și transformărilor din creația lui Alexandru Păsat, punând în evidență relația dintre procesul de lucru, forma finală și semnificațiile pe care materia le dobândește prin intervenția artistului. În acest demers, sculptura devine un spațiu al dialogului dintre memorie și transformare, dintre origini și expresia contemporană.
Prin acordarea Premiului Național 'Constantin Brâncuși', în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din Târgu Jiu, Institutul Cultural Român reafirmă importanța susținerii și recunoașterii creației artistice românești și a dialogului dintre patrimoniul cultural și expresiile contemporane ale artei. Asociat numelui unuia dintre cei mai importanți sculptori ai artei moderne, premiul evidențiază contribuții artistice care continuă să exploreze și să extindă posibilitățile limbajului sculptural.
Parteneriatul dintre ICR și Centrul 'Constantin Brâncuși' a fost inițiat în 2015, iar până în prezent, câștigătorii Premiului Național 'Constantin Brâncuși' au fost Bata Marianov, Dinu Câmpeanu, Liviu Mocan, Aurel Vlad, Peter Jacobi, Mircia Dumitrescu, Laurențiu Mogoșanu, Nicolae Fleissig, Maxim Dumitraș, Mircea Darie Dup.
Despre Alexandru Păsat
Născut în 1955, la Plenița, județul Dolj, Alexandru Păsat este sculptor și profesor universitar. Creația sa explorează relația dintre formă, materie și simbol, valorificând atât experimentul plastic, cât și referințele la imaginarul arhaic. Prin lucrările sale, artistul investighează teme fundamentale ale existenței și dezvoltă un univers sculptural în care formele organice, structurile verticale și expresivitatea volumului ocupă un loc central.
Biroul de presă al ICR
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.